Cîte ceva despre etică și mai ales despre necesitatea asimilării și interiorizării moralei

„Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate;”

Mihai Eminescu, Glossă

Cîte ceva despre etică și mai ales despre necesitatea asimilării și interiorizării moralei

Să vorbești despre etică cînd țara are atîtea probleme poate părea nu doar inutil, ci și fără rost. Apoi, acest termen este atît de larg și de confuz, încît nespecialistul se dă bătut din prima secundă. Dar, 1. tocmai din cauză că țara are atîtea probleme trebuie să vorbim despre etică, și 2. tocmai acestui public nespecializat i se adresează aceste rînduri.

Din capul locului, o să spunem că deși în limbajul cotidian etica și morala sînt folosite de cele mai multe ori cu același sens, interșanjabil, de dragul clarității discursului o să considerăm aici etica ca fiind filosofia moralei, adică disciplina care se ocupă cu studiul moralei, așadar ea este teoria din spatele ei, sau mai bine spus de deasupra; iar morala este partea practică: adică, cum spunea poetul, să socoți ce e rău și ce e bine (și mai ales să faci ce e bine), ce este injust și ce este just (și mai ales să faci ce este just), ce nu este permis și ce este permis (idem), ce pot face și ce nu pot face, ați prins ideea…

Morala ne învață ce și cum, iar etica justifică de ce.

Ca o societate, orice societate, să poată funcționa cum trebuie, este nevoie pe lîngă cadrul legal – și implicit respectarea legilor, și pedepsirea celor care le încalcă – și de un cadru etic, respectiv de respectarea unor principii morale. Despre prima parte (legea) îi vom lăsa pe specialiștii în științe juridice și filosofia dreptului să vorbească, iar noi vom vorbi despre cea de a doua parte. Iar prima afirmație, care ni se arată ca o adevărată axiomă, este că în România nu există – cu puține excepții probabil – nici un cadru etic, și mai ales nici o morală ca lumea! Există, ce-i drept, o mulțime de comisii de etică, în mai toate instituțiile (publice), dar sînt mai toate de formă, de ochii lumii = adică pentru că așa cere legislația Uniunii Europene, iar noi în tradiționalul stil românesc ne facem că o respectăm.

Dar, o să fim cît se poate de onești și obiectivi: nu e doar vina autorităților ci și a noastră, a cetățenilor. Dar, nu e doar vina cetățenilor, ci și a comunismului (sau pseudo-comunismului, oricare i-ar fi numele simulacrului politic, care în ultimă instanță a fost un regim dictatorial) care a terminat – la propriu – adică a distrus orice sistem de valori existent, sau care măcar se forma. Pentru că de fapt nu este doar vina comuniștilor, ci și a imperialismului și a feudalismului. Este și vina fanarioților și așa mai departe pînă în epoca de piatră. Da, toată istoria lumii este vinovată… dar, asta nici nu ne ajută, nici nu ne scutește. Ideea nu este să găsim vinovații din trecut, ci de a rezolva problemele prezentului, pentru a avea și noi un viitor mai bun.

Pe scurt fie spus, dacă normele morale ar fi la fel de tari ca normele juridice, atunci lumea ar fi mai bună. Pentru că, spre exemplu, dacă la început să nu furi era o normă morală (de altfel ea încă mai este), imediat ce a devenit și regulă juridică, iar furtul se pedepsește cu închisoarea, oamenii au început să o respecte cu mai multă sîrguință. Chiar dacă de frică – să nu ajungă la închisoare! Diferența este chiar aici, în acest punct esențial: dacă nu ai mai fura – nu de frică să nu ajungi la închisoare, ci pentru că așa simți, în chiar interiorul ființei tale și cu toată inima (și mintea) ta, cu alte cuvinte pentru că ai interiorizat că așa trebuie, că așa este bine, că așa este moral!

Dar normele morale nu sînt așa puternice, sînt așa doar cele care au fost preluate de justiție. Iar acestea din urmă sînt cele care interzic ceva și pedepsesc pe cei care încalcă interdicțiile. Dar, nu există lege care să te oblige să faci un bine, cum ar fi de exemplu să donezi o sumă de bani unui copil cu cancer, în speranța că operația la care va fi supus în străinătate o să-l salveze. În schimb, este moral să faci așa ceva, iar etica este cea care formulează cadrul pentru așa ceva: fă bine. Dar, tot etica formulează și cadrul pentru: să nu faci rău. Totul a plecat de aici, și în final totul se întoarce aici, oricît de sofisticate ar fi căile pe care etica o ia.

Pentru că trebuie spus, și sper că vom mai avea timpul necesar în viitor, pentru a vorbi în amănunt măcar despre unele din diversele domenii ale eticii: deoarece există etică teoretică, etică normativă și etică aplicată; există etica afacerilor și a cercetării; de ceva vreme, de cînd cu extraordinara dezvoltare a domeniilor respective, există etica în biologie și medicină (sau bioetică); există etica în psihologie și mai există psihologie morală; există etică jurnalistică ba chiar și etică – sau ar trebui să existe și la noi – politică (cîte ar fi de spus aici!); și așa mai departe. Etica acoperă un vast teritoriu, dar tot acest vast teritoriu este legat de om. Nici măcar o mică părticică dintre toate aceste domenii pe care le acoperă, le atinge sau le luminează, nu este separată de oameni: pentru că etica este în directă (toate cele de mai sus) sau indirectă (cum ar fi spre exemplu etica în robotică și în inteligența artificială) legătură cu omul.

De aceea a vorbi azi despre etică (și despre morală) nu doar că nu e inutil, ci este absolut obligatoriu! Din cauză că nu vorbim despre ea, că nu o predăm copiilor noștri, și că nu o aplicăm în viața noastră, ci o ignorăm – în viața de zi cu zi, trecînd prin politică și afaceri și pînă la cea mai înaltă formă de cercetare academică – (și) de aceea nu ne este bine în România! Iar dacă vrem să ne fie bine, trebuie să facem toate astea, și încă mai mult pe deasupra.

Trebuie să vorbim despre etică, da, dar mai ales trebuie să interiorizăm morala, să practicăm un comportament moral. Putem începe simplu: înainte de a face ceva care nu ne privește doar pe noi, ci îi poate afecta și pe alții chiar și într-o mică măsură, să ne întrebăm dacă este moral (= dacă este bine) să facem acel ceva, bine nu doar pentru noi, dar și să nu fie rău pentru ceilalți; dacă pe noi nu ne afectează, atunci afectează în vreun fel (negativ) comunitatea, societatea în care trăim? În ceea ce ne privește, cum zice vorba: it’s that simple. Este atît de simplu. E greu, nu-i așa?, mai ales că încă din preistorie noi sîntem învățați altfel și obișnuiți să facem invers. Dar, e un început bun, este un început necesar…

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

4 thoughts on “Cîte ceva despre etică și mai ales despre necesitatea asimilării și interiorizării moralei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: