Scrisoarea citită de Mircea Dinescu (pentru că eu nu „am” facebook, am aflat de ea grație blogului lui Liviu Antonesei) a iscat nenumărate reacții, despre care nu o să discut aici. O să scriu în schimb doar despre cîteva aspecte în care Dinescu are dreptate, precum și cîteva în care greșește.
Pentru că are dreptate poetul cînd face acele afirmații, într-un mod ironic și plastic, despre cetatea Sibiului: este o realitate istorică acel fapt. Așa cum este și cea cu cetatea soră, la fel de interzisă, anume Brașovul: pe vremuri românii aveau nevoie de un permis special ca să poată intra prin porțile-i bine păzite. Este un fapt istoric, s-a întîmplat de mult și nu are rost să ne facem sînge rău – ca în bancul acela cu badea Gheorghe – pentru că noi abia acum am aflat.
Dar, pe de altă parte, Dinescu nu are dreptate cînd spune că Iohannis ia deciziile astea stupide pentru că este sas. Le ia pentru că este prost. Și nu mă refer aici la coeficientul său de inteligență, pentru că nu i-l știu (dacă acesta a fost măsurat, aștept cu interes să-l aflu! Sînt chiar curios). Ci pentru că este un președinte prost, deloc mai puțin prost decît au fost Băsescu sau Iliescu, și la fel de nociv. Dar, nu pentru că e sas, ci pentru că e un președinte distructiv, pentru întreaga țară. Dar, nici a fi român nu e mare brânză: româncă este și Dăncilă (vă mai amintiți de ea?) și român a fost și Ceaușescu și pentru aia tot ne-a omorît încet pe toți (firește, cu excepția unui anumit număr de nomenclaturiști, securiști și apropiați). Iar „românismul” și naționalismul acestea sînt printre cele mai periculoase și nocive rebuturi ale secolului trecut, pe care dacă le tot mestecăm și regurgităm, o să facem o toxinfecție de nu ne mai scapă nici covidul de ea!
Altfel, da, Dinescu are dreptate: guvernanții noștri, în frunte cu președintele și primul-ministru, se întrec în a lua decizii care de care mai proaste, inclusiv cea de a scoate oamenii din piețe. Dar nu pentru că sînt sași, unguri, arabi, romi, englezi, români sau orice altceva, ci pentru că sunt niște incompetenți ajunși în niște funcții prea mari pentru niște indivizi atît de mici.
