puzzle (32)

Dragi prieteni, vă propun o nouă călătorie în timp: am scris acest roman cu multă vreme în urmă, dovadă faptul că a fost publicat prima oară în 2004! Ediția a doua se găsește pe Amazon (click aici).

O să postez aici acest roman, în foileton, special pentru voi. Nu există încă o versiune în limba engleză – sau alte limbi străine (aștept oricînd propuneri de traducere), dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Acesta este cel de-al doilea roman de-al meu publicat (după debutul din 2001 cu experimentalul și explozibilul Anarhic). Sper să vă placă puzzle. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

pentru L și W

dimineaţa îmi place să stau după trezire încă cîtva timp cu capul sprijinit de braţul drept dacă o priveşti din faţă al canapelei stîng dacă din spate şi să mă gîndesc la tot felul atunci gîndurile îmi dau năvală de parcă toată noaptea s-ar fi adunat la graniţa conştienţei şi au aşteptat să mă trezesc pentru a-şi da drumul uneori de cele mai multe ori nu am vreme de ele şi sar din pat nemulţumit că iarăşi începe o zi la fel ca celelalte cînd trebuie să merg la muncă oricare ar fi aceea în loc să stau să scriu sau să citesc sau să mor de inaniţie noroc că am terminat să fac pe agentuldevînzări nu că ar fi fost o meserie mai ruşinoasă decît alta orice muncă ar trebui să ne ruşineze la fel pentru că toate sînt în slujba demonului din noi şi din portofelul lumii moderne care are regulile ei proprii aşa cum şi comuna primitivă le-a avut la fel de absurde numai că altfel plouă acum din nou de cîteva zile nu mai vrea să se oprească decît cîte puţin cîteva ore zile apoi începe din nou ca şi cînd zilele însorite ar fi doar momente de răgaz ale ploii plecată după cafea la alimentara după bere după caz şi atunci e firesc să stau şi să mă întreb la fel am putea spune despre continente că nu sînt decît nişte insule pierdute prin oceanele mărilor cînd de fapt mările acestea stau ca într-o găleată spartă de pămînt lichefiat eunul nu mai înţeleg nimic poate că aşa este şi dezirabil à que bon să înţelegi gîndurile nu se mai opresc dacă le laşi să zburde şi cum să nu le laşi cînd ele sînt singurele care mai pot să zburde în această lume de vis nu în sensul că este ideală ci ireală

mai răsfoiesc din cînd în cînd cîte un ziar dar cel mai des cîte o revistă de cultură şi de fiecare dată mă întreb cum de s-a ajuns în situaţia asta de-a lungul istoriei progresului civilizaţiei regresului culturii neomul este tot mai puţin interesat de valori de fapt este şi absurd sau cel puţin comic să mai vorbim de valoare în lumea pe dos singurele valori apreciate sînt nonvalorile cum ar fi banul şi tot ce se poate cumpăra mai vizibil cu el maşini străine vile cu piscină arme nucleare liniştea zilei de mîine în nici un caz pacea cu atît mai puţin omenia niciodată apoi mai gust puţin din cafeaua amară şi-mi promit că o să merg într-o bună zi la dentist o plombă veche mai veche decît lumea îmi face acum după dispariţia tuturor plombelor mici probleme uneori cred că însăşi durerea insuportabilă de cap pe care o am periodic se trage de la ea şi atunci mă gîndesc ce-ar fi dacă măseaua a puroiat intern şi s-a ridicat pînă la creier şi o să-mi pierd într-o bună zi viaţa sau luciditatea ce-ar fi

la un moment dat mi-a venit să pun punct norocul ghinionului tău că nu mai aveam puncte la ce bun să scrii oricum cititorii vor uita tot ce au învăţat pe de rost în şcoală poate doar cîte o poezie pe alocuri greşită reproducere nici nu se poate face altceva cu poeziile ori le inventezi ori le înveţi pe dinafară pe cele gata inventate şi alese la întîmplarea zidului de apărare al unor miniştri sau critici ce se perindă fără oprire prin ministerele literaturii dar ca să extinzi la un întreg sistem de învăţămînt metoda benzii magnetice este de-a dreptul criminal şi uite de aceea încă nu m-am oprit şi nu o să mă opresc niciodată de unde ai putea şi tu deduce ca şi mine paralogismul că nu sînt muritor ei bine îţi spun eu că nici nemuritor

citind reflecţiile lui borges despre reflecţiile altora despre aporia lui zenon şi a lui ahile împotriva broaştei ţestoase mi-am dat seama cîtă distanţă este între teorie şi practică între logică şi pietonul călcat de maşina care mergînd cu o viteză de zece ori mai mare decît el nu ar fi trebuit să-l ajungă niciodată şi totuşi dacă nu numai că l-a ajuns dar l-a şi omorît rezultă faptul că ahile de fapt nu şi-a dorit niciodată cu adevărat să întreacă broasca aşa cum nici şoferul nu a vrut să intre în puşcărie şi totuşi a intrat deci a cîştigat pariul cu logica sau respectiv paralogica însă ce folos

aşteptarea este cea mai greu de suportat pentru că de fiecare dată apare pericolul să uiţi pe cine iar aşteptarea cuiva să se transforme în aşteptarea godotului din tine însuţi din fiecare rişti să te întîlneşti cu cel ce eşti de fapt tocmai atunci cînd nu vrei nu te-aştepţi nici nu te gîndeai că ar mai fi posibil şi de aceea vei rata întîlnirea oricît de repede ar sosi persoana aşteptată de aceea avem nevoie de droguri cum ar fi cafeaua alcoolul marijuana precum şi toate celelalte care îţi pot da sau nu dependenţă depinde de tine întotdeauna de tine niciodată nu trebuie să dai vina pe altcineva nici măcar pe sistem de data aceasta nu orice îţi modifică starea conştiinţei şi te duce într-alte lumi ale noastre lumi la fel de posibile ca şi aceasta şi ai vrea să nu te mai întorci tocmai atunci cînd medicii de la urgenţe te-au primit şi-ţi şochează inima cu un curent de cîţiva amperi şi o tensiune de cîţiva volţi asta ei ştiu mai bine au calculele lor graficele lor probabil norma de îndeplinit zilnic minim trei resuscitări patru respiraţii gură la gură cinci palme la fund şi deschid ochii întrebîndu-mă unde am ajuns de e atîta lumină albă în jur şi tu îmi zîmbeşti eşti asistenta cea nouă mai tînără şi de aceea cea mai drăguţă ţi-aş putea ghici formele trupului dacă le-ai avea pe sub halatul de pînză imaculată de pete roşii de la alţi pacienţi nu de la mine nu-i aşa pentru ochii mei de acum e ca şi cum nu l-ai purta încă nu m-am trezit de tot şi de aceea pot să-ţi aud chiar şi gîndurile oare de ce ai făcut una ca asta gîndesc crede-mă nu intenţionam să mor nu sînt nici un drogat dependent dar trebuia să aflu ce e dincolo probabil am exagerat încerc să-ţi răspund şi mă simt una cu tine şi nu doar atît ci gîndul însuşi şi patul pe care zac şi faptul de a zace şi lumina şi intensitatea ei păsările din copacii de afară şi afară şi înăuntru sînt medicii care urlă din nou îl pierdem şi curentul electric care-mi trece prin electrozi pînă pe pielea puţin afumată a pieptului sînt moartea care aştept nehotărît şi viaţa care mă reîntorc în mine şi zîmbetul pe care-l regăsesc pe buzele tale şi respiraţia uşurată a medicilor ei nu au de unde să ştie sînt mulţumescul pe care apuc totuşi să li-l dau înainte de a adormi şi de a visa că sînt întins într-un pat de spital lumina cade discretă învăluitoare alburie albăstrie sînt bineînţeles gol pentru că acum îmi dau seama că de-abia m-am născut încă mai port durerea mamei în mine dar nu-i nimic o s-o uit cînd mă voi trezi sau cînd voi creşte sînt în banca primei clase din prima zi de şcoală învăţătoarea care seamănă bine cu tine asistenta medicală nu cu învăţătoarea mea face prima prezenţă din prima zi de toamnă adevărată toţi copiii răspund aici ridicînd mîna să poată fi văzuţi iar cînd vine rîndul meu răspund şi eu prezent aşa auzisem că se face la şcoală învăţătoarea mea cea adevărată a zîmbit atunci acum tu ai izbucnit de-a dreptul în rîs şi m-ai îmbrăţişat erai şi tu goală întinsă alături de mine în patul meu de cămin studenţesc nu-mi aminteam dacă făcusem dragoste sau urma să facem de aceea priveam tavanul de la înălţimea patului de sus din cele două suprapuse cum făcusem cu două perechi pentru a economisi spaţiul mult prea neîncăpător pentru cinci persoane apoi te-am acceptat şi pe tine care nu aveai unde locui chiar dacă erai de la istorie şi noi de la filosofie erai oricum prietenul lui gilbertu prietenul meu pe care nu l-am mai văzut de cîţiva ani şi şase persoane într-o cameră de cămin nu e numai prea mult este de-a dreptul aberant şi totuşi am supravieţuit pentru că eram prieteni chiar şi cînd ne certam stăteam întins pe spate pe un pat de frunze din pădurile de la marginile clujului îl îndrăgesc la fel de mult dar mă enervează la fel de mult în frunte cu primarul lui în trei culori[1] şi cu populaţia lui care mă dezamăgeşte mai mult pe zi ce trece ca şi a ţării ca şi a continentului ca şi a lumii ca şi a universului oraşul în sine nu este de vină şi nici universul atunci m-ai atins uşor cu cîteva fire din părul tău pubian sau poate era o pană pe care ai găsit-o ieşind din pernă şi ai ajutat-o m-am scărpinat puţin şi am deschis ochii prima dată nu ştiam unde mă aflu pe care pat şi mai ales în ce moment

cînd am ajuns la momentul de mai sus degetele mele învăţate cu tastele independent de gîndirea mea au apăsat un ctrl s apoi au continuat să scrie după circa două trei rînduri mesaj error de la duşmanul nostru programul nostru prietenul close am redeschis wordul tot ce am scris după moment se pierduse m-am bucurat totuşi că apucasem să salvez pagina scrisă înainte pentru tine cel care acum nu ai de unde să ştii ce a urmat pentru că nu am mai putut completa textul şi apoi l-am uitat eu însumi mă întreb oare o să fie uitat pe veci sau o să revină la un moment dat cine ştie unde cine ştie cînd într-adevăr totul este un joc cît se poate de serios aproape ca jocul de-a viaţa numai că puţin mai complex complet serios

ca într-un joc de copii pe care-l jucam pe vremea cînd nu ştiam că unele jocuri de copii sînt descendente de drept ale unor rituri de iniţiere mai ales imaginează-ţi un cerc format din copii ţinîndu-se de mîini şi cîntînd aşa cum am cîntat şi eu podul de piatră s-a dărîmat a venit apa şi l-a luat vom face altul întotdeauna altul pe mal în jos altul întotdeauna altul mai trainic şi mai frumos de ce s-a dărîmat totuşi podul doar era de piatră şi de cînd poate apa să care ditamai pietrele cînd şi cele mai mici plate rotunde dacă le arunci cu oarecare dibăcie fac două trei zece broaşte apoi se scufundă şi calci cu picioarele goale pe ele în apa rece repede de rîu de munte preferatul meu pentru că nu poţi să faci baie dar poţi să te uzi şi să te căleşti pentru că să nu uităm pielea de om este de fier pe cînd cea de neom cum sîntem cu toţii de cîrpă ce se înmoaie odată cu jegul secolelor aş fi vrut să mă nasc mai bine la începutul vremurilor ba chiar înaintea lui dumnezeu care e veşnic este şi aceasta o formă de negaţie after all cum zicea vorba strămoşească înainte să o exportăm aşa cum am exportat tot ce aveam mai bun şi am rămas în lume doar noi neoamenii unde eşti tu diogene am nevoie de lampa ta sau de tine eminescule ca să scrii doine şi andreimureşani în fiecare zi să ne ţinem de mînă şi să urlăm împreună în toate pieţele care nu pot fi decît publice în gura mare ale lumii voi să te văd iubito nu fericită mare dar bineînţeles că nu-mi vei înţelege dorul nu vei ştii să-l preţuieşti aşa cum nu i l-ai preţuit nici lui nici primului dacă aş avea vocea tunetului aş tuna cuvintele de care mă împiedic mereu dacă aş fi trăznet aş fi trăznit eu mai întîi toate blocurile lumii toate casele cocioabele grotele palatele pivniţele corturile lumii dacă aş fi foc aş fi ars mai întîi toate hainele după care vă ascundeţi abia apoi pădurile cutremur aş cutremura munţii şi i-aş preschimba în cîmpii vulcan aş acoperi mările rîurile lacurile gheţarii abia apoi v-aş aduna pe toţi în vasta unica incomensurabila cîmpie ce acoperă acum ce a mai rămas din pămîntul altădată înfloritor nu vă uitaţi la mine nu din vina mea s-a autodistrus ci din a voastră că aţi inventat zi de zi alte arme alte metode alte forme de a vă distruge unii pe alţii şi respectiv pe mine pămîntul care v-am adăpostit abia atunci aş da drumul ploii cu gheaţă peste trupurile voastre arse goale nu aţi mai avea unde să fugiţi unde să vă ascundeţi voi fi plat ca o foaie de hîrtie şi vă voi biciui cu rafale de foc apă gheaţă la un loc amestecate într-un cocktail ce nu va lua sfîrşit decît o dată cu sfîşierea voastră cu sfîrşitul abia atunci veţi înţelege vă veţi căi fireşte că va fi prea tîrziu abia atunci pămîntul va fi un paradis cînd rasa neomului va dispărea complet pentru că dacă noi împreună cu dumnezeul din noi am născocit din minţile noastre lumea aşa cum este tot noi împreună cu demonul din noi vom născoci din minţile noastre distrugerea ei apoi o vom inventa din nou şi iarăşi o vom distruge din nou o vom gîndi fiind condamnaţi de destinul nostru ciclic pe care ni l-am făcut să repetăm ceea ce nu ştim să păstrăm să ne reîntoarcem de unde am plecat să ajungem la capăt iar acesta să fie mereu punctul zero fiindcă se ştie nu-i aşa că orice cerc este de fapt o linie infinită


[1] te las pe tine să scrii care: ……………………………………………………

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro – or more 🙂 Thank you!

1.00 €

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

2 thoughts on “puzzle (32)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: