puzzle (6)

Dragi prieteni, vă propun o nouă călătorie în timp: am scris acest roman cu multă vreme în urmă, dovadă faptul că a fost publicat prima oară în 2004! Ediția a doua se găsește pe Amazon (click aici).

O să postez aici acest roman, în foileton, special pentru voi. Nu există încă o versiune în limba engleză – sau alte limbi străine (aștept oricînd propuneri de traducere), dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Acesta este cel de-al doilea roman de-al meu publicat (după debutul din 2001 cu experimentalul și explozibilul Anarhic). Sper să vă placă puzzle. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

pentru L și W

povestea mea e simplă este povestea unei vieţi ca oricare altă viaţă diferită de a celorlalţi este lungul drum al unei neîmpliniri şi al unui destin ratat prin urmare e ceea ce place opiniei publice cel mai mult întotdeauna omul se bucură mai mult de eşecurile celorlalţi în primul rînd pentru că i-ar fi ciudă să fie orice cunoscut mai bun decît el în al doilea rînd care poate sta şi ca primul pentru că se bucură că nu e el cel atins de soarta aceasta şi în al treilea rînd care bineînţeles poate sta oricînd în locul celorlalte două pentru că îl poate compătimi încuraja sau dacă vrea chiar ironiza el fiind acum sus iar celălalt jos nimic de reproşat acestei reacţii fireşti animalice orice copil se comportă la fel cînd e stăpîn pe o situaţie oarecare în relaţia lui cu ceilalţi copii fie ei mai mici dar mai ales cînd sînt mai mari e legea celui mai tare legeazisăajunglei omul oricît ar vrea să pară că renunţă la aceasta nu poate atîta timp cît nu-şi alungă partea animalică din el care la majoritate este mult peste jumătate o statistică ar fi acum foarte potrivită să vedem clar în procente că acestea sînt la modă cîţi la sută cît la sută animalitatea scade bineînţeles odată cu cei puţini dar n-am aflat încă un om care să fie pe deplin om poate doar isus a fost astfel dar el şi-a permis pentru că jumătatea care trebuia să fie animal era dumnezeu aici mai trebuie discutat săpat cercetat mai ales că omul acestor vremi nu se mai interesează de divinitate deloc în ciuda creşterii fluenţei la diverse biserici care de care mai creştine aşa că nu avem nici o şansă dacă am fi atît de stupizi încît să mai propunem acest model care a fost isus de altfel acum va trebui să ne despărţim de el nu mai are ce căuta în această poveste care a avut loc înainte de naşterea lui sau poate imediat după crucificare înainte de înviere? nu mai ştiu ceea ce e clar e că nu va mai apărea pentru că oamenii nu-l mai vor nimeni de pe lumea asta nu va merge pe un drum bătătorit atît de mult încît s-a pierdut iar dacă nu e drum nu mergi ci cauţi măcar o cărare o potecă am aflat cu surpriză toate aceste lucruri dintr-o sursă nesigură de aceea nu pot s-o divulg într-o seară albastră de albastru stăteam la poarta satului bunicilor undeva departe pe alt tărîm spun asta fără intenţii magice deşi mi-ar fi plăcut dar magia e ceva mai încolo în această povestire mai bine zis în aceste memorii ci pentru că satul este ceva pe cale de dispariţie în ţara noastră şi în lume de aceea treceau mulţi oameni pe vremuri pe acolo era un sat departe de orice şosea principală departe de altfel de orice asfalt era doar un drum de piatră şi nisip care se transforma la cea mai mică ploaie pentru noi copiii era minunat că eram desculţi şi ne bălăceam în noroiul format pentru căruţe nu era chiar aşa de greu caii sau bivolii erau puternici pe vremea aceea iar de maşini nu ne păsa nici un locuitor al acelui sat nu avea vreuna media de vîrstă fiind cu mult peste şaizeci de ani iar noi copiii eram doar în trecere nu intram în calcul nu ştiu însă nu-mi pot aminti cum ajungeam în sat cine mă ducea cine mă aducea poate bunicul cu căruţa poate mă duceau cu maşina pînă se termina drumul asfaltat toate acestea sînt speculaţii pentru că nu-mi pot aminti şi nu ştiu dacă contează sau nu probabil că contează dacă nu ştiu ajunge în satul bunicilor este ca şi cum mi-aş pierde amintirile şi mai ales o să cred împreună cu tine ca şi tine că toate acestea sînt născocite n-aş vrea să se întîmple aşa ceva din mai multe motive chiar că nu are nici un rost să le înşir acum era cald praful se ridica în zare ca şi acum în toiul verii ar fi fost bună o ploaie ieri a fost una scurtă care a mai răcorit pămîntul încins dar atunci nu era o adevărată secetă oamenii priveau îngrijoraţi cum scad apele din rîu din fîntîni din trupuri pe noi copiii nu ne-a prins îngrijorarea deşi vedeam că ei bătrînii sînt preocupaţi nu mai glumesc cu noi nu mai zîmbesc ci aşteaptă şi se roagă la cerul neclintit dar în zadar îmi amintesc ca prin vis că animalele mureau mai des decît de obicei oamenii la fel mai ales că erau aşa de bătrîni şi stăteau mult în soare la munci grele sapă coasă fîn în fiecare zi murea cineva un animal sau un om cîteodată amîndoi groparii nu mai răzbeau cu îngropatul şi ei erau bătrîni şi lipsiţi de puteri preotul avea şi el nevoie de odihnă sătenii păreau cu toate acestea liniştiţi oarecum resemnaţi acesta a fost primul semn transformat pentru mine prima oară în semnalul care mi-a dat de gîndit nu i-am înţeles mult timp pe acei oameni de la un moment dat şi-au recăpătat zîmbetul şi mureau unul cîte unul împăcaţi singura problemă eram noi cineva trebuia să ne scoată de acolo să ne ducă la oraş dar nimeni nu voia sau nu putea să-şi ia o asemenea responsabilitate pe umeri au stat o noapte la sfat şi au hotărît ne-au adunat pe toţi ne-au pus merinde ne-au dat şi bani ne-au arătat drumul şi au spus porniţi şi mergeţi tot pe drum o să ajungeţi la un moment dat la o răscruce o luaţi pe drumul din dreapta şi o ţineţi pe el tot înainte pînă ajungeţi la şosea de acolo o să vă fie mai uşor o să luaţi o maşină vreun autobuz iar cînd ajungeţi la oraş daţi scrisoarea asta părinţilor voştri vor şti ei ce să facă mai departe eram nedumeriţi dar am priceput cumva cu mintea noastră de copil că era singura soluţie singura şansă şi am plecat n-am fi vrut ne plăcea acolo era cred paradisul acum transformat în iad dintr-o greşeală care nu era a noastră nici a lor a bătrînilor dar era comisă lumea se născuse omul se născuse noi urmam să ne naştem trebuia să plecăm nu am avut de ales

şi am plecat

am plecat

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: