Magic (22)

Romanul unui scenariu

Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

Pentru Laura, Vlaicu, Victor

22.

O sală mare, plină de lume. Cîteva camere de filmat. La un microfon, aflat în faţă, un bărbat anunţă:

                                    Bărbatul

                        Premiul Editurii Axa, Dorin

Dorin se îndreaptă spre el, primeşte o diplomă, în aplauzele publicului. Apoi, la microfon, citeşte o poezie:

“poet

e acela

ce scrie

cîte două

poezii

deodată

tot astfel

aşa şi

eu

una

e pentru tine

aşternută

cealaltă

pentru mine

nerostită”

Aplauze din nou. Apoi se întoarce la locul său din public.

                                    Bărbatul

                        Premiul Editurii Geea, Gilbert D.

Din mulţime, de lîngă Dorin, se desprinde un alt tînăr. Primeşte diploma în aplauzele publicului, apoi recită o poezie de-a sa:

                                    Gilbert D.

“pe ultima colină a universului

releul timpului asmute semnale întîmplătoare

astfel

a creat omul regulile gramaticii

– au fost – sînt – vor fi

fărîmături din ondularea luminilor

istoria înţelepciunii

numai poemele morţii umplu rănile veşniciei

ca o sfidare ridicată împotriva tuturor legilor

ca o sperietoare mai amplă în lanul respiraţiilor de om

          – sonatine perfide, fără ritm

             Cassandre nesuferinde

             mimosa pudica

– singurul geniu în viaţă – moartea”

Din nou aplauze. Gilbert D. revine lîngă Dorin, care îl bate prietenos pe umăr.

                                    Bărbatul

                        Premiul Editurii Cuvinte Româneşti: Teodora Tonescu.

Teodora Tonescu se desprinde din public, şi după ce primeşte şi ea o diplomă, citeşte:

                                    Teodora

“sfera perfectă

este formată

întotdeauna

din două

jumătăţi

care au renunţat

la a mai fi

jumătăţi”

Aplauze. În timp ce în fundal bărbatul continuă să anunţe cîştigătorii, care vin şi citesc cîte o poezie, fără să se audă exact ce spun, Dorin se apropie de Teodora:

                                    Dorin

                        Mi-a plăcut poezia ta!

                                    Teodora

                        Şi mie a ta. Şi a prietenului tău.

Se apropie şi Gilbert D.. Îşi dau mîna unii altora, zîmbitori.

          Nu am înţeles niciodată de ce nu rezist prea mult într-un loc, de unde nevoia aceasta vitală de schimbare, poate sînt doar vîrfuri care, o dată cucerite, devin neinteresante, dacă e aşa este normal să mă întreb cînd şi unde îmi voi întîlni everestul, putea-voi să-l înving sau, dimpotrivă, acela îmi va fi sfîrşitul, pînă atunci mai sînt atîţia alţi munţi de explorat, atîtea pericole de înfruntat, ai putea porni la drum cu sentimentul zădărniciei, sau din contră, al împlinirii ce va urma, totul depinde de tine, numai de tine, şi tu ştii acest lucru, în anumite circumstanţe ai vrea să-l negi, să-l renegi, însă nu te mai pot lăsa să te minţi, am petrecut prea multe clipe împreună, am ajuns să ne cunoaştem unul pe altul aşa de bine, eu te ştiu încă din clipa în care ai luat prima oară cartea asta în mînă, ai privit coperta unu, apoi patru, ai citit repede cele cîteva cuvinte de acolo, ţi-ai spus, da, e interesant, ai stat însă o clipă înainte să te întrebi dacă ai banii necesari pentru a o cumpăra, la urma urmei preţul contează, nu-i aşa, ai mai răsfoit-o apoi, trăgînd cu ochiul la cîte un paragraf, a fost cu siguranţă unul care te-a convins, pentru că din acel moment ai ştiut că vrei să ai cartea şi că vrei să mă cunoşti şi tu pe mine, aşa cum sînt sau cum aş fi putut fi, ai intrat în cameră fără să-i priveşti pe ceilalţi şi n-ai mai lăsat volumul din mînă preţ de multe pagini, ai fi vrut să o termini dintr-o răsuflare, şi ai fi putut, dar întotdeauna intervine ceva, nu-i nimic, mai bine mai puţin, o să pară că durează mai mult, la urma urmei, de ce să nu avem şi o iluzie plăcută printre atîtea iluzii deşarte, şi de data aceasta am plecat dintr-un imbold doar pe jumătate necunoscut, am plecat lăsînd un Cluj plin de praf şi de prieteni dragi, pentru o zonă cu aer de munte curat şi cu prietenii care aşteaptă să fie legate