Romanul unui scenariu
Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.
Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!
Pentru Laura, Vlaicu, Victor
18.
În timp ce aplauzele continuă, Pavel se retrage. Publicul, în picioare, îi aplaudă pe actori, care intră pe rînd pe scenă. Pavel este pe hol, îndreptîndu-se cu greu spre loja sa, cînd aude:
Balerina
… regizoarea acestui spectacol, Teodora…
Aplauzele răsună în întreg teatrul şi nu se mai aude nimic altceva. Pavel încearcă să intre în prima lojă, dar fiind plină de oameni, de-abia poate pătrunde. Cînd apucă să privească spre scenă, cortina tocmai căzuse. Apluzele se opresc şi lumea începe să iasă. Încearcă şi Pavel să iasă, dar pe holuri aglomeraţia este atît de mare încît nu poate trece. Toţi se îndreaptă spre ieşire, şi este şi el forţat să meargă în aceeaşi direcţie, deşi încearcă din răsputeri să se îndrepte în direcţie opusă
Pavel
Vă rog. Trebuie să ajung în culise. Mă scuzaţi.
Totul este în zadar. Atunci se hotărăşte să nu se mai împotrivească zadarnic şi să iasă. După cîteva minute bune de luptă încercînd să-şi facă mai repede loc spre ieşire, Pavel ajunge afară. Atunci, ocoleşte în fugă teatrul şi încearcă să intre prin lateral. Reuşeşte, şi rătăceşte pe coridoarele întortocheate, pînă întîlneşte un bărbat.
Pavel
Cum pot ajunge în culise, nu vă supăraţi?
Bărbatul îi explică. Pavel aleargă în culise. Întîlneşte cîţiva actori.
Pavel
Unde o pot găsi pe regizoare? Vă rog, este important.
Din spate se aude o voce.
Regizoarea
Eu sînt. Cu ce vă pot ajuta?
Pavel se întoarce. În faţa sa stă o femeie, dar nu este Theodora din vis.
Pavel
Dumneavoastră sînteţi regizoarea? Theodora?
Regizoarea
Da. Eu sînt…
Se uită apoi întrebătoare la el.
Pavel
(pierdut, pe gînduri)
Dar nu eşti Theodora…
Regizoarea
Ba sînt.
Pavel
În fine, nu Theodora mea.
Regizoarea
Nu Teodora ta. Asta aşa e… Eu sînt Teodora mea.
(îi zîmbeşte)
Teodora Tonescu.
Pavel
(venindu-şi în fire)
Mă scuzi. Credeam că… Îmi cer scuze.
Eu sînt Pavel.
Regizoarea
Pavel, regizorul?
(îi strînge mîna)
Încîntată. Sînt o fană a filmelor tale. Ce plăcere…
Pavel
Serios? Mă bucur. Îmi pare bine de cunoştinţă. Spectacolul tău a fost extraordinar. Încă tot n-am înţeles cum ai reuşit… În film ar fi fost simplu, cu tehnica şi efectele speciale de astăzi. Dar în teatru…
Regizoarea
(zîmbind)
E simplu: prin magie.
Pavel
Magie?
Regizoarea
Glumesc. A fost doar o hipnoză colectivă.
(rîde, luîndu-l de braţ)
Vino cu noi să sărbătorim.
Pavel
(lăsîndu-se dus)
Cum adică hipnoză colectivă?
Regizoarea
(chicotind)
Adică, este secret şi n-o să-ţi spun niciodată.
Pavel
Am înţeles… De ce?
Regizoarea
Pentru că e secret. Iar dacă-ţi spun, cum mai poate fi secret?
Una dintre întîmplările de care îmi aduc aminte zîmbind, deşi pe atunci nu a fost tocmai fericită, s-a petrecut la admiterea la facultate, doream să intru la filosofie, pe vremea aceea examenul avea o probă eliminatorie, un interviu, un fel de discuţie pe teme de filosofie, acesta mi-a plăcut, apoi erau examenele scrise, unul, la alegere, eu am ales matematica, iar celălalt din manualul de filosofie care apăruse cu un an înainte, la mate n-a fost rău, întotdeauna mi-a plăcut la nivel de amator, fără să fiu vreodată foarte pasionat de ea, însă cu filosofia aveam eu ce aveam, aş fi vrut ca examenul, măcar acesta, măcar aici, să nu testeze memoria ci gîndirea, însă nu se întîmpla aşa, subiectele nu erau altceva decît teme din acel manual stupid, pe care trebuia să le reproduci, cu cît mai exact, cu atît mai bine, ei bine, ce am făcut eu atunci, am început să scriu despre primul subiect, apoi, dintr-o dată m-am săturat, mi-am şoptit în minte că trebuie să fac ceva, şi am scris o dizertaţie despre examen, în general, la filosofie, în special, despre cum ar trebui, respectiv cum nu ar trebui el să se desfăşoare, ce ar putea să testeze şi ce nu, preţ de cîteva pagini bune şi în tot timpul rămas, eram totuşi emoţionat, dar şi întărîtat de propriul meu curaj, speram că măcar cineva o să aprecieze sămînţa de eseist, fiindcă stînd să-mi amintesc, sînt convins că acurateţea textului lăsa de dorit, cu siguranţă ideile musteau de prea multă exaltare, însă nu eram decît un proaspăt fost licean, convins că prin gestul său putea schimba ceva în sistemul acesta de admitere, însă nu a fost aşa, nota 1 şi ceva (probabil acel ceva a fost exact pentru cît am reprodus din manual, adică cîteva fraze), a tras în jos media, chiar dacă la matematică obţinusem destul de mult, încît eram aproape de linie, mi-a părut rău că nu fusesem admis, dar eram mîndru că poate pentru prima dată la un asemenea nivel, mi-am putut expune liber gîndurile, era oricum mai bine că picasem, dacă dizertaţia mea nu fusese apreciată şi nu primisem nici un semnal de încurajare, am fost, trebuie să recunosc, mai mult dezamăgit decît supărat, aşteptasem altceva de la această facultate, uitînd că revoluţia avusese loc doar de un an şi ceva, iar mentalităţile oamenilor se schimbă, dacă se schimbă, în mult mai mult timp, şi chiar dacă facultăţilor îşi proclamau autonomia, singura libertate pe care o aveau era să aleagă subiectele de examen, nu forma de examinare, mi-au trebuit doi ani pentru a înţelege aceste lucruri şi pentru a ierta, adică pentru a mă cuminţi, iar cînd am venit din nou la admitere, am reprodus atît cît mi-a permis scîrba şi memoria mea niciodată extraordinară, am fost admis, mi-am dat seama în cei doi ani că nimic nu este întîmplător, am avut ocazia să fiu suplinitor (de matematică!) într-un sat aflat la douăzeci de kilometri de oraşul meu natal, am putut gusta putreziciunea sistemului de învăţămînt de data aceasta de pe poziţia de dascăl, am şi învăţat unele, în timp ce am uitat altele, am reuşit să mă concentrez, să sap în mine şi să încep un prim roman pe care nu-l voi publica niciodată, nu e chiar rău, dar nu mai e al meu, poate e mai bine ca prima creaţie să fie dedicată zeilor şi nu oamenilor, însă ce e mai important m-am împrietenit cu mătuşa celei ce avea să-mi devină după cîţiva ani soţie
Donate
If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!
€1.00
Cam este magic, chiar daca adesea pare foarte realist…
LikeLiked by 1 person
Așa este, e un hibrid al lor, aș putea spune…
LikeLiked by 1 person