Magic (14)

Romanul unui scenariu

Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

Pentru Laura, Vlaicu, Victor

14.

Îl vedem pe Pavel sunînd la uşa unui apartament, uşă pe care scrie scurt, Dorin Îi deschide un tînăr; are părul negru, ochii căprui. Nu seamănă deloc cu cel din visul său.

                                    Pavel

Domnul Dorin?Bună ziua. Sînt Pavel. Am primit mesajul dumneavoastră…

                                    Dorin

                        A, da. Poftiţi.

Intră într-un hol. Pavel îşi lasă haina, apoi îl urmează pe Dorin în sufragerie. Un perete este ocupat complet de o bibliotecă încărcată de cărţi. Lîngă peretele opus se află un birou în formă de L, unde putem vedea monitorul şi imprimanta unui computer. Cei doi se aşează pe o canapea, cu faţa spre fereastra sub care sînt o mulţime de flori.

                                    Dorin

                        Cu ce vă pot servi? O cafea? Un pahar de vin? Poate un ceai?

                                    Pavel

                        Mulţumesc, n-aş vrea să deranjez mai mult…

                                    Dorin

Nu e nici un deranj. E-mail-ul dumneavoastră m-a pus pe gînduri… Aşa că, plăcerea e a mea!

            Pavel

Mulţumesc. Atunci, o cafea.

            Dorin

Este făcută. Un moment.

Iese. Pavel se ridică şi priveşte cărţile. Un raft întreg este ocupat de operele lui Eliade. Pe alte rafturi se pot vedea autori ca Noica, Cioran, Ionescu, Jung, Ţuţea, Culianu, cărţi de filosofie, de istoria religiilor, dar şi de poezie, de proză, etc. Intră gazda cu o tavă.

                                    Pavel

                        Aveţi o mulţime de cărţi bune…

                                    Dorin

Da… Au fost alese cu grijă, una cîte una. Mai ales în anii de studenţie, cînd banii erau foarte puţini…

            Pavel

Le-aţi citit pe toate?

            Dorin

(zîmbind)

Este o întrebare pe care mi-o pun aproape toţi cei ce mă vizitează. Și multe altele, trebuie să recunosc… Zahăr?

            Pavel

Mulţumesc, nu. Prefer neagră.

            Dorin

Şi eu la fel.

Se aşează din nou pe canapea, cu cafeaua în mînă. După ce iau o înghiţitură:

                                    Dorin

Îmi pare rău că nu pot să vă ajut în căutarea dumneavoastră. Cunosc cîteva Teodore, dar nici una cu Th, şi nici una nu este dansatoare, sau creatoare de dans. Dar în ce priveşte problema timpului, să ştiţi că sînt eu însumi preocupat de ea.

            Pavel

E adevărat că vi s-a refuzat un roman?

            Dorin

(îl întrerupe, zîmbind)

Aşa este. Nici nu mi-a venit să cred… Dar acum sînt mulţumit, pot să trimit manuscrisul la edituri adevărate, consacrate.

            Pavel

Acum la ce lucraţi? Se vede un text pe computer, dar nu am îndrăznit să citesc. Pe mine m-ar deranja să vină cineva la mine să-şi bage nasul în lucrările mele, aşa că procedez şi eu în consecinţă…

            Dorin

Mulţumesc pentru discreţie. Şi eu simt la fel. Acum scriu un scenariu de film. Este prima dată cînd încerc acest lucru şi trebuie să mărturisesc că nu e chiar uşor…

            Pavel

Vă cred. V-am spus în mesaj că sînt regizor…

            Dorin

Da. Mă bucur să vă cunosc personal. Sper ca această întîlnire să se transforme într-o prietenie de durată, folositoare amîndurora.

            Pavel

Şi eu la fel! Un regizor va avea întotdeauna nevoie de scenarii…

            Dorin

Iar scenariştii, de regizor!

            Pavel

Pot să văd ce scrieţi? De fapt, cred că putem să ne tutuim, sîntem amîndoi tineri, amîndoi artişti…

            Dorin

Aşa este. Politeţea nu constă în nişte pronume… În ceea ce priveşte scenariul, prefer să-l termin mai întîi. Altfel, nu poate fi nici înţeles pe deplin, nici apreciat cum trebuie. Sper că mă înţelegi…

            Pavel

Sigur. Ai dreptate.

            Dorin

Cînd va fi terminat, vei fi printre primii care o să-l primească spre lectură. Mai mult, aştept şi critici sau sugestii. Dar spune-mi mai multe despre filmul la care lucrezi. În e-mail ai fost foarte succint.

            Pavel

Filmul… Ei bine, am intrat într-un impas. Apoi am avut visul cu Theodora, şi cu tine, deşi arătai altfel. De fapt, nu ştiam că sînt într-un moment de criză, pînă nu am avut visul. Seara cînd am părăsit studioul, filmările mergeau bine. Trebuiau făcute doar cîteva modificări, dar asta era totul. După vis, n-am mai putut continua. Ştiam că trebuie să fac altceva, altfel. Theodora mi-a spus ce, şi cum, dar am uitat, aşa cum se întîmplă să uiţi visele. Ciudat este că restul visului mi-l amintesc perfect…

            Dorin

Poate ideea este să găseşti singur ceea ce cauţi. Poate deja ai şi găsit, atît doar că nu ştii încă. Avea Noica o vorbă care mi-a plăcut tare mult: “Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit.”

            Pavel

(repetă, foarte îngîndurat)

“Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit.”

            În viaţa noastră probabil cîteva întrebări sînt esenţiale, le poţi număra pe degete, cu cît sînt mai puţine, cu atît mai bine pentru concentrarea cu care vei căuta răspunsul, niciodată aflat, sînt şi întrebări specifice anumitei vîrste, care par esenţiale, cum erau cele din adolescenţa mea, în fiecare dimineaţă mă întrebam ce sens are să mă trezesc, de ce trebuie să înceapă o nouă zi, care e treaba mea prin viaţă, de ce m-am născut, de ce n-am murit încă, le-am părăsit de mult, de cînd mi-am părăsit casa părintească şi m-am mutat la bloc, îţi dai seama că după douăzeci de ani de viaţă comodă, singuratică, la casă, (din care optsprezece la părinţi) mutatul într-o altă lume, cea dintr-un bloc, a fost aproape un exil, singura diferenţă era că vorbeam cu toţii limba română, cu toate că vorbeam, de fapt, limbi diferite, ceilalţi doi i-am petrecut în două sate apropiate, pe cînd eram suplinitor de matematică, a fost şi aceasta o experienţă, proaspătul absolvent de liceu încerca să facă pe profesorul de gimnaziu, am luat-o în serios, poate prea în serios, pe copiii aceia nu-i prea interesau nici triunghiurile, nici ecuaţiile, eu aş fi vrut să-i conving că ar trebui, ei munceau din greu la cîmp, alături de ai lor, eu le dădeam temă pentru acasă, părinţii le spuneau copiii trebuie să ajute, să muncească, eu elevii trebuie numai să înveţe, atît, fiecare avea dreptatea lui, sau nu avea deloc, primul an a fost mai greu decît al doilea, poate şi pentru că nu mă înţelegeam cu directorul, el nu ştia că prin însuşi sîngele meu circula îngerul demon al răzvrătirii şi că niciodată nu o să accept şefi, nu aveam nimic personal cu el, ci cu instituţia pe care o reprezenta, şi mai puţin îmi păsa de inspectori şi de planurile de lecţii pe care le cereau, nu făceam decît jumătate din ele, pînă cînd directorul a început să-mi taie din salariu orele, chiar ţinute, fără acele planuri, eu înţeleg să-ţi faci dacă ai nevoie o schiţă, poate fi şi mentală, însă să scrii mereu acelaşi lucru pe foi numite pretenţios plan de lecţie, e absurd, din moment ce sînt profesor, chiar şi suplinitor, înseamnă că ştiu ce am de făcut, în ziua de astăzi cînd aş putea fi cu adevărat profesor, chiar dacă nu de matematică şi nici la gimnaziu, experienţa acelor ani şi putreziciunea sistemului de învăţămînt mă determină să stau deoparte, chiar dacă sînt conştient că tinerii aceia pe care i-aş avea elevi chiar ar putea învăţa ceva de la mine, mai ales ce e în afara programelor şcolare, rămîne doar să mă adresez şi lor în scris, şi să le întăresc convingerea că numai ce învaţă singuri rămîne, restul se uită, aşa cum am uitat să rezolv integrale, formula chimică a benzenului, combinaţiile ce se petreceau într-o reacţie, mişcarea pe o traiectorie rectilinie şi uniformă, alcătuirea sistemului osos, capitalele multor state, ca să nu mai vorbesc de floră şi faună, evenimentele petrecute în secolul zece în franţa, şi altele ale căror nici măcar titluri sau teme nu mi le amintesc, însă nu o să uit niciodată nopţile în care-l citeam pe eliade, în loc să învăţ pentru bac, sau pe cioran, ionescu, noica, ţuţea sau vulcănescu, ei mai ales pentru că reprezentau pentru mine generaţia cea mai reuşită a culturii române, pentru că-i admiram, aş fi vrut să fac şi eu parte dintr-o asemenea generaţie, şi aş fi vrut să ajut la regenerarea prin cultură a româniei, astăzi nu-mi mai doresc şi am renunţat să lupt, las lucrurile să evolueze, încerc să mi le imaginez, în speranţa că mintea mea, prin forţa cu care generează lumi, poate să le programeze, însă fără ca expectanţele mele să se lege de asta, astfel încît un eventual eşec nici măcar să nu mă întristeze