Magic (12)

Romanul unui scenariu

Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

Pentru Laura, Vlaicu, Victor

12.

Ies din birou şi merg în camera vecină. Acolo, un individ bărbos, lucrează la un computer.

                                    Alex Sciroiu

                        Lucian, domnul este Pavel. Trebuie să faci un portret al unei tinere.

                        (către Pavel)

O să vă spună Lucian totul. Vă las. Cînd sînteţi gata, veniţi în birou să definitivăm contractul.

Scena următoare va începe cînd portretul este terminat. Desenul o vă arăta destul de precis pe Theodora.

                                    Lucian

                        Aşa e bine?

                                    Pavel

                        Este perfect!

                                    Lucian

                        Bun. Să-l listăm.

O imprimantă laser color listează desenul în două exemplare.

                                    Pavel

                        Puteţi lista unul şi pentru mine, vă rog?

                                    Lucian

                        (zîmbind)

                        Sigur.

Listează încă un exemplar, pe care Pavel îl pune în buzunar. Apoi le ia şi pe celelalte două şi se duce în celălalt birou. Le dă lui Alex Sciroiu.

                                    Alex Sciroiu

                        Buuun. Frumoasă fată, într-adevăr! Parcă e prea frumoasă să fie adevărată…

                                    Pavel

                        Eu sper să fie! Credeţi că o puteţi găsi?

                                    Alex Sciroiu

Să sperăm. Nu o să vă ascund faptul că o să fie greu, cu puţinele date pe care le avem. Dar nimeni nu a zis că meseria de detectiv particular trebuie să fie uşoară. Dacă fata aceasta este de găsit undeva, atunci noi sîntem singurii care o putem găsi!

            Deşi sîntem în mijloc de aprilie vîntul a spulberat astăzi zăpada şi mi-a viscolit apartamentul şi cămările minţii făcîndu-mă să mă întreb fără să-mi răspund unde o să ajungem în cîţiva ani, nu mai mult de zece, la ce grad de distrugere am adus natura încît se răzbună acum pe noi, sînt întrebări pe care ispita sfîrşitului mă face să mi le pun uneori, am renunţat însă de mult la ele şi prefer să trăiesc zilele şi nopţile nu una în continuarea celeilalte, ci secvenţial, nu resemnat: indiferent, este poate începutul drumului renunţării la tot ce e pămîntesc, mai puţin la sex, dar probabil el nu aparţine genului, aş crede mai degrabă că este ceresc, de aceea îngerii nu au sex, ni l-au lăsat nouă, aş putea mult şi bine să monologhez pe seama unor cuvinte ca pămîntesc sau omenesc, prea omenesc, sau poate vreme de cîteva rînduri ori cuvinte, acum mi-e greu să-mi dau seama, pentru că a ieşit soarele, ceea ce nu înseamnă că frigul a dispărut, dimpotrivă, parcă s-au aliat, nu mă mir, nu mă mai mir, îi dau naturii şi universului întreg credit deplin, ştiu că orice am întreprinde va face cu noi ce va crede de cuviinţă, respectiv de necuviinţă, sîntem şi noi, ca şi celule integrate celulelor universului, parte din plan, precum şi din arhitecţii planului, este ca în celebra pictură cu mîinile care se desenează una pe alta pentru a se putea desena, mintea umană în primul rînd, apoi maşinăriile pe care aceasta le inventează, creează şi distrug noi lumi, mai mult sau mai puţin paralele, uneori se pot chiar intersecta, care la rîndul lor ne creează şi ne distrug.

            Pentru că a ieşit soarele şi de pe fereastra mea nu se vede frigul de afară ci doar balcoanele blocurilor din jur sclipind, voi şedea în faţa computerului, voi privi tastele albe ca altădată foaia de hîrtie, şi literele gata inscripţionate pe taste, ceea ce uşurează mult arta scrisului, nu mai e nevoie decît de a le combina, poate îmi voi turna un pahar de vin roşu, ce o să-mi încălzească picioarele, pe care mi le simt atît de reci, poate nu, şi o să încerc să-mi amintesc ceva important din viaţa mea, sau măcar semnificativ, aşa cum am încercat şi pînă acum, nu neapărat într-o ordine cronologică, vinul este acidulat, vin de Ţeline, ceea ce nu înseamnă că este din ţelină, ci din satul bunicilor soţiei, e din strugure negru de roşu, cules tîrziu, însă Buni pune zahăr, ceea ce-l face atît de dulce încît n-ai mai vrea să te opreşti să-l bei, însă un pahar mi-e de ajuns, oricum trebuie spre seară să mergem la ziua de naştere a unei prietene şi o să mai bem cîteva, nu prea multe, am renunţat de mult să beau nenumărate pahare, aşa cum mi se întîmpla în liceu, nu e acum ceva cu ce să mă mîndresc, atunci însă era, poate la început am făcut-o din teribilism, poate pentru a impresiona fetele, în orăşelul meu natal să fii beat este o stare normală, omului efectiv nu-i rămîne altceva, nici acum, nici pe vremuri, dacă atunci sistemul totalitar te înnebunea, acum disperarea e parcă şi mai crescută, din dublă cauză, unu neadaptarea la un nou sistem, doi sistemul însuşi care e la fel de rău ca şi celălalt, diferenţa fiind că acolo, fiind născut şi crescut în el, omului obişnuit, şi aici nu vorbesc numai de cei din orăşelul meu natal, i se potrivea ca o mănuşă, fără să conştientizeze că este jucat după regulile necunoscute de el ale unui joc pe care nici nu-l putea înţelege, dar nici nu-l putea sesiza ca atare, aşa încît nebunia vremurilor îi părea normalitate.

            Am început să consum alcool de timpuriu, la revelionul din clasa a opta am băut prima mea bere întreagă, însă pînă am fost admis la liceu (unicul din oraş) nu cred să mai fi băut ceva, liceul în schimb m-a pus în faţa unei alte realităţi, eram şi eu altul, colegii mei în mare nu se schimbaseră, mai veniseră unii de la şcolile celelalte, erau pe atunci trei în oraş şi două în cele două sate apropiate, se formau pe atunci vreo cinci sau chiar şapte clase de-a noua, rămînînd ca după treapta a doua să mai fiinţeze doar două, plus una sau două de profesională, m-am bucurat că mulţi dintre prietenii mei din generală mi-erau colegi şi acum, dar am fost şi mai fericit că am avut şi colege noi, poate chiar mai multe decît cele vechi, fetele preferau să meargă la Sibiu, la Sanitar sau la Pedagogic, erau şi unele picate care se întorceau tot la liceul nostru, noi am rămas însă în oraş, şi nu din patriotism local, ci din conştientizarea faptului că liceul nostru era la fel de bun ca oricare altul din judeţ, iar dacă nu doream să facem o meserie anume, ci să ne pregătim pentru facultate, o puteam face perfect şi acasă, am ajuns aşadar în clasa a noua A, parte din elita liceului – întotdeauna A-ul era mai bine văzut decît B-ul, ca să nu mai vorbim de celelalte litere – şi nu ne rămînea altceva de făcut decît să învăţăm, dacă mai aveam vreme între atîtea distracţii

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: