Magic (9)

Romanul unui scenariu

Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

Pentru Laura, Vlaicu, Victor

9.

Un dormitor obişnuit, simplu, puţin dezordonat. Un pat, în care se trezeşte Pavel, o măsuţă pe care stau împrăştiate cîteva foi, o carte, un pahar gol. Pavel se află într-un apartament cu două camere. Cealaltă cameră, vom vedea, este camera de lucru, cu un birou, o bibliotecă cu cîteva cărţi, staţie audio, televizor şi video. Acolo este şi telefonul. Bucătăria este în mare parte curată, dar vom vedea cîteva vase care aşteaptă nespălate în chiuvetă. Pavel se ridică din pat, ţinîndu-se cu mîna de frunte. Merge în bucătărie şi pune apă şi cafea în filtrul de cafea.

                                    Pavel

                        (nedezmeticit; se uită la ceas, este 7:45)

                        Vis… a fost un vis…

Apoi merge la baie şi se spală pe faţă cu apă rece, de cîteva ori. Oftează. Se şterge, apoi, se deplasează în camera de lucru şi formează un număr de telefon. Se aude cum sună de cîteva ori. Apoi, cineva răspunde.

                                    Pavel

Alo? George? Sper că nu te-am trezit. Am visat despre film… cum să fac filmul…

            George

(se aude vocea din celălalt aparat)

Şi?

            Pavel

Am uitat… Culmea e că-mi amintesc tot felul de întîmplări ciudate din vis, numai ce am discutat despre film nu! Trebuie să o găsesc pe Theodora…

            George

Cine e Theodora?

            Pavel

E fata din vis, cea care m-a lămurit… m-a învăţat…

            George

(accentuînd)

Vrei să te întîlneşti cu o fată din vis, Theodora?

            Pavel

Exact.

            George

Poate n-ai dormit destul… Cum o s-o întîlneşti dacă e din vis?

            Pavel

(se gîndeşte o clipă)

Nu ştiu. Poate totuşi există… Trebuie s-o caut!

Închide fără să mai spună ceva, cuprins de gînduri.

            Fratele tatălui meu, după ce a ieşit din închisoare, a stat cînd pe la noi, cînd pe la ceilalţi fraţi, mereu tăcut, îngîndurat, trist, venea la fel cum pleca, brusc, pe neştiute, am încercat multă vreme să-l trag de limbă, să-l apropii cumva de mine, să îl determin să-mi vorbească, ştiam doar atît, că nu a vrut să-şi dea pămîntul şi animalele, că le-a apărat cu furca în mînă, dacă ar fi avut puşcă ar fi făcut moarte de om, au fost nevoiţi să vină cu armata să-l ridice, aproape l-au omorît în bătaie atunci, după care a făcut temniţă mulţi ani pentru trădare de ţară, tatăl meu nu dorea să se vorbească despre asta în casa noastră, zidurile au urechi, spunea, cred că ştia mai multe, sau cel puţin citea în privirele fratelui său, în tăcerea lui tristă, nu-l mai văzusem de prin optzecişiceva, a apărut pe neaşteptate, imediat după revoluţie, era la fel de slab, şi trist, dar parcă era totuşi ceva în privirea lui care aducea a speranţă, a fost prima oară cînd mi-a vorbit, m-a luat cu el în pădure, într-o poieniţă, am adunat împreună crengile căzute şi am făcut foc, a scos sticla de ţuică de prune, mi-a întins-o, ia şi bea, am băut, ne-am aprins fiecare cîte o ţigară, el Mărăşeşti, eu Chesterfield, fără să mă ascund, cum o făceam de tatăl meu, deşi îmi spusese mereu, măi copile, dacă pipi, atunci să pipi aici în casă, să nu cumva să dai foc la şură cum era să fac eu cînd mă ascundeam de bunicu-tău, că pe sănătatea ta o faci, negam întotdeauna, şi pînă pe-a XII-a am fumat numai în curte, în baruri, la chefuri, şi de-abia de atunci în casă, a rîs de mine cînd m-a văzut prima oară cu ţigara în mînă şi mi-a spus, e treaba ta, ăştia mi-o distrus viaţa, a început el să-mi povestească, mi-o luat tot ce-am avut, pămînt, vite, sănătate, libertate, m-o închis în cuşcă ca pe animalele sălbatice, şi m-o bătut mai rău ca pe cel mai turbat cîne, tu să nu uiţi ce ţi-oi spune io acuma, că nimenea n-are voie să uite, că dacă uităm, se poat’ întîmpla iară, Doamne-fereşte, îşi şterge o lacrimă şi mai ia o gură de ţuică, se scutură ca de frig, e bună, zice, o venit cu cătanele la min’ în curte, să mă scoat’ afară din casa mea, pe care io am clădit-o, să-mi fure toată agoniseala, blăstămaţi să fie toţi, ridică vocea, şi-mi întinde sticla în timp ce cade pe gînduri, nu m-o putut pune jos decît cu bîtele, le-o fost frică să se apropie de mine, şi numa’ după ce-am căzut o tăbărît cu toţii şi mi-o dat fiecare cu ce-o putut, de-am crezut că acolo mor, da’ n-am murit, să vede treaba că altu’ era planu’ lu’ Dumnezău drăguţu’ cu mine, că la grea încercare m-o pus, treizeci de zile m-o ţinut în arest io am crezut că o trecut un an întreg ce nu se mai găta, în lanţuri, ca pe-un bivol, la interogatoriu, cum zîceau ei, flămînd, de-abia de-mi dădeau un pic de apă, mă băteau întruna pînă leşinam, apoi aruncau o căldare cu apă pe mine şi iar mă băteau, şi pentru ce? că n-am vrut să le dau lor ce era al meu din moşi-strămoşi, zîceau că-s trădător de ţară, de partid, că am furat de la oamenii muncii, care dracu’ or mai fi şi ăştia dacă nu noi care-am muncit toată viaţa, auzi tu una ca asta, să mă facă ei pe mine hoţ, ei care mi-o furat tot ce-am avut, ‘tu-le muma lor, blestemaţii, mă’ copile, tu să nu spui la nimenea ce-ţi spun eu aici, auzi, că dăm de năcaz iară, l-am liniştit şi i-am promis că nu voi spune nimic, pănă la urmă m-au condamnat la unşpe ani de temniţă, şî io n-am avut cum mă împotrivi, la început am vrut, am încercat, dar nu m-am ales decît cu mai multe bătăi, mai multe coaste rupte, dureri de şele de care n-oi mai scăpa pîn-oi muri, odată l-am prins pe gardian de mînă şî l-am strîns pînă i-o dat lăcrămile, ş-o strîgat după ăilalţi, atunci am crezut că n-o să mai scap cu viaţă, unu’ m-o pălit în cap cu bîta de-am căzut lat, apoi o început toţi să dea cu picioarele ca la folbal, unde apucau, de nu puteai să te fereşti nicicum, tot ce poţi face e să-ncerci să-ţi aperi capu’ şi mădularu’, de mai poţi, m-au umplut de sînge, de durere, de răni, apoi m-au băgat la carceră, am zăcut acolo nici io nu mai ştiu cît, nu-mi aduceau nimica de mîncare, numa’ treceau pe-acolo şi mă-njurau, am jurat că-i omor cînd ies de acolo, dar am avut iară noroc, cînd m-au scos din carceră m-au mutat într-altă celulă, unde erau mulţ’ntelectuali, altfel de trădători de neam şi ţară, dar care îndurau la fel ca noi, prostimea, toate cele, era acolo un jidan, care s-o făcut creştin acolo în închisoare, mai mare minune eu n-am văzut, cînd deschidea gura omul ăsta parcă şi pereţii şi mucegaiul de pe ei asculta, n-am înţeles io tot ce zîcea, dar cînd vorbea despre Dumnezău drăguţu’, îmi merea oblu la inimă, de-atunci n-am mai ridicat mîna la paznici, dar se vede treaba că şi lor le era o ţîră frică, că nici ei nu să mai luau de mine aşa întruna, poate le-o convenit şî lor că m-am ostoit, apoi m-au mai mutat o dată, într-altă închisoare, unde am nimerit în celulă cu un dascăl, învăţat nevoie mare, şi ăsta avea darul vorbei, de stăteam şi-l ascultam mut cum vorbeşte despre Cristos, despre unu’ Platon, un filozof mare, aşa de des îl pomenea că i-am ţinut minte numele, da’ numa’ atît, că-n rest n-am înţeles ce-o tot zîs, mie-mi era de-ajuns să stau lîngă dascăl şi să ascult, vorbea din inimă şi io-am simţît asta, ş-am îndurat aşa şi bătăile mai bine, c-aici iară o-nceput, io cred că la neoamenii ăia, că oameni nu le poci zîce, le plăcea să bată uite-aşa, fără nici un motiv, de fiecare dată cînd dădeau peste unu’ mai slab, care nu putea îndura şi plîngea de iertare, atunci erau cei mai bucuroşi, zîceau, aşa mă, cin’îi şefu’ tău şi dumnezău’ tău, ha? dumneavoastră, zîcea deţinutul, şî dacă zîc eu să mănînci căcat, mînci? da, plîngea ălălalt, atuncea mîncă! ordona şefu’ şi ăla ghietu’ mînca, că frica-i era mai mare decît scîrba, da’ săracii ăştia slabi au pătimit cel mai mult, noi am scăpat cu bătăile, peste puterea omului de închipuire şi răbdare, da’ uite că nu ne-o lăsat Dumnezău să murim acolo ş-am scăpat pînă la urmă, da’ mulţi o fost rupţi în bătaie şi o crăpat, Dumnezău să-i hodinească, dragu’ moşului, tu să ai grijă, să nu te scapi cumva, că ăştia-s încă la putere, şi chiar dacă zîc că-i libertate, io văd că nu-i, io de-acum îs bătrîn şi n-o s-o mai duc mult, de-aia mă duc să-l caut pe ăla de mi-o dat în cap, să-l privesc o dată în ochi să-i îngheţe sîngele în vine, să ştie că i-o nu-l pot judeca, da’ vine ea Judecata ai mare, şi de mînia lu’ Dumnezău nimeni n-o scăpa, ne-am îmbrăţişat, recunosc că am vărsat o lacrimă la auzul celor întîmplate, chiar dacă le ştiam, le citisem în cărţile atîtor foşti deţinuţi politici, dar niciodată nu le-am auzit pe viu, spuse fără mînie de un chiar nefericit, un pătimit al acelor vremuri

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

2 thoughts on “Magic (9)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: