Magic (8)

Romanul unui scenariu

Dragi prieteni, sunteți norocoșii cititori ai unui roman de-al meu scris prin 2004-2005 și terminat în 2006, și nepublicat încă! O să-l postez aici în foileton, special pentru voi. Din păcate nu există o versiune în limba engleză, dar cu atîtea softuri de online translate, cred că oricine se poate descurca să-l citească.

Romanul este un experiment, un roman al unui scenariu, chiar așa cum îi spune și subtitlul. Sper să vă placă. Nu uitați să dați follow (sau subscribe), pentru a fi la curent cu noile postări. Enjoy!

Pentru Laura, Vlaicu, Victor

8.

Se privesc, apoi închid cartea care se încuie cu o cheie mare, pe care Pavel o ia şi o încearcă la uşa celulei. Se potriveşte. Ies din celulă. Este pustiu şi foarte puţină lumină. Orbecăie pe holuri, pînă găsesc două uşi, una la stînga, una la dreapta. Se opresc între ele.

                                    Pavel

                        Pe care?

                                    Theodora

                        Alege!

Pavel nu mai stă pe gînduri, şi o deschide pe cea din dreapta. De partea cealaltă, focuri de artificii, lume multă, veselă. Atmosferă de mare sărbătoare.

                                    Pavel

                        (opreşte un cuplu)

                        Ce se întîmplă? Ce zi este?

Bărbatul îl priveşte mirat, şi dă din umeri. Cuplul se îndepărtează, vorbind ceva în franceză.

                                    Pavel

                        (către Theodora)

                        Unde am nimerit? De ce vorbesc franceză? Sînt musafirii tăi?

                                    Theodora

                        (rîzînd)

                        Mai degrabă sîntem noi musafirii lor. Vino.

Îl ia de mînă şi încep să fugă. După colţ se poate vedea, în depărtare, Arcul de Triumf. Pavel şi Theodora au în mînă trompete de jucărie, cu care încep şi ei să facă zgomot, alăturîndu-se celorlalţi. Se amestecă în mulţimea veselă şi gălăgioasă. Dintr-o dată, toţi încep să numere:

                                    TOŢI

                        Cincq, quatre, trois, deux, un!

Apoi, o explozie de bucurie şi artificii. Peste ei cad milioane de fulgi de hîrtie. Încep apoi să cînte cu toţii şi îşi urează unii altora la mulţi ani, sărutîndu-se:

                        Pavel

                        (către Theodora)

Visez?

            Theodora

Nu! La mulţi ani!

(îl sărută)

            Pavel

(o sărută şi el)

La mulţi ani!

            Theodora

Vino! Vreau să-ţi prezint pe cineva.

Îl ia de mînă şi-şi fac loc prin mulţime, pînă ajung în dreptul unui bărbat tînăr. Cînd o vede pe Theodora, scoate un chiot de bucurie, şi o îmbrăţişează. Se sărută pe obraji. Se întreabă ce mai fac, ţinîndu-se bucuroşi de mîini.

                                    Theodora

Să-ţi prezint un prieten, un regizor român. Pavel, acesta este prietenul meu cel mai drag, scriitorul de care ţi-am povestit. Dorin, ţi-l prezint pe Pavel.

            Dorin

Dorin, îmi pare bine.

            Pavel

Pavel, încîntat! Theodora mi-a povestit cîte ceva… şi mi-a citit o idee de-a dumneavoastră…

            Dorin

(îl întrerupe)

Te rog, poţi să-mi spui Dorin.

            Pavel

Da. Ei bine, ideea ta, din “Jurnalul unui sinucigaş”… A propos, de ce nu vrei să publici cartea?

            Dorin

(zîmbind)

Hm! E lucru interesant. Ideea de care spui stă de fapt la baza acestei decizii. Nu mi-am dat seama atunci, imediat, dar aceasta a fost. După ce am terminat romanul acela, n-am mai putut crea personaje… Nu mai pot scrie decît la persoana întîi, despre multitudinea de euri care sînt, am fost, sau aş putea sau nu să fiu. Cărţile mele sînt, aşa cum le numesc, memorii ale tuturor vieţilor mele, posibile şi imposibile…

(întorcîndu-se apoi către Theodora)

E minunat să întîlnim chiar aici. Ce surpriză plăcută! De ce nu m-ai anunţat că vii?

            Theodora

Nici eu n-am ştiut. A fost alegerea lui Pavel. Şi-mi pare bine că a făcut-o.

            Dorin

(îl priveşte pe Pavel)

Mi-ai făcut o mare bucurie. Nu ne-am mai văzut de multă vreme. Ne scriem des, mai ales prin e-mail, vorbim la telefon, dar nu e acelaşi lucru… Îţi mulţumesc.

            Pavel

Cu plăcere. Dar crede-mă, a fost pur întîmplător. Am avut noroc… Puteam ajunge orice şi să ne trezim oriunde altundeva.

                                    Theodora

                        Acum ai înţeles!

În momentul acela, sînt în prima cameră, Pavel este aşezat pe fotoliu, se roteşte privind în jur. Are paharul de coniac în mînă. Theodora şede pe fotoliul celălalt, privindu-l.

                                    Theodora

                        Cum ţi-a plăcut reprezentaţia mea?

                                    Pavel

                        (sincer, fără să fie surprins, sau uimit)

Mi-a plăcut! Foarte mult! Am înţeles aproape tot… Un singur lucru însă te-aş ruga să-mi explici: dansul…

            Theodora

Va trebui să-l înţelegi tot singur. O să-ţi mai arăt o dată, de data aceasta mai încet. Ar fi bine să te uiţi la ceas. Poftim, ia-l şi pe-al meu. O să-ţi fie mai uşor aşa.

                                    Pavel

                        (face un gest prin vrea să o întrebe de unde are ceasul, acum, dar renunţă).

(spune doar atît):

                        Bine.

Pavel priveşte ceasul de pe perete; arată ora 2. Al Theodorei arată de asemenea ora 2. Îşi pune ceasul propriu la ureche. Apoi îl trage din nou.

                                    Pavel

E de groază ceasul acesta. Arată cu totul altă oră. Şi a stat iarăşi. Cred că se strică…

Îşi fixează şi ceasul de mînă. Apoi îl trage. Îl ascultă.

                                    Pavel

                        Merge.

În timpul acesta, Theodora părăseşte camera. Cînd Pavel este gata cu ceasurile, lumina se stinge, dar nu de tot, lăsînd să se vadă mai clar decît prima oară dansatoarea din mijlocul camerei. Seamănă cu Theodora, dar pare puţin altfel. Pavel îşi priveşte ceasul. Funcţionează şi arată ora 2. Se va repeta dansul de la început. Prima dansatoare va dansa circa un minut; apoi două dansatoare, încă un minut; toate trei dansatoarele împreună, încă un minut. Cînd se termină dansul şi îşi priveşte ceasul propriu, va arăta ora 2 şi jumătate, pe cînd cel al Theodorei şi cel de pe perete ora 2 fix. Privirea lui Pavel şi camera stau fixate pe ceasul de pe perete, care se vede mai bine. După cîteva secunde de aşteptare şi de linişte completă, secundarul ceasului de perete se va mişca o linie.

                                    Theodora

                        (aflată deja lîngă el)

                        Mai doreşti coniac?

                        (apoi îi zîmbeşte)

                                    Pavel

                        Acum ştiu. Ştiu cum să fac filmul.

Se ridică brusc.

Pavel

Mulţumesc mult. Trebuie să plec.

            Theodora

Mă bucur. Te conduc.

Îi deschide uşa, care dă direct în stradă. Cînd închide uşa în spatele său, o mulţime de reporteri sar spre el cu întrebări, întrerupîndu-se unii pe alţii într-o mare hărmălaie. Blitzurile aparatelor de fotografiat îl fac să închidă ochii şi să-şi ducă mîna la frunte.

                                    Primul reporter

Cum vă simţiţi…

            Al doilea reporter

Vă aşteptaţi la această…

            Al treilea

Ce speranţe…

            Al patrulea

Ce ne puteţi spune…

            Al cincilea

… iubita dumneavoastră…

            Al şaselea

…secret…

            Pavel

(surprins la început, apoi încercînd să se apere de mulţimea întrebărilor)

Vă rog… nu vă înţeleg… despre ce vorbiţi? De ce ţipaţi? Vorbiţi pe rînd.

            Un reporter

(după ce se liniştesc puţin)

Am aflat că filmul dumneavoastă a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin. Vă rugăm să ne spuneţi…

            Pavel

(îl întrerupe)

Poftim? Filmul meu? Care film?

Reporterii îl privesc puţin miraţi, apoi încep iarăşi să vorbească toţi deodată. Atunci dintr-o maşină care opreşte pe marginea trotuarului iese actorul care-l interpreta pe George. Îşi face loc printre reporteri, ajunge lîngă el şi îl conduce printre aceştia în maşină.

                                    George

                        (zbierînd aproape)

O să organizăm o conferinţă de presă cînd vom fi pregătiţi. O să vă anunţăm noi. Mulţumim!

Se urcă în maşină şi pleacă amîndoi, plus şoferul, în mare viteză.

                                    George

                        Pavel, pînă la urmă va trebui să le spui ceva. A fost alegerea ta!

Privindu-l pe George, vede că este de fapt Theodora. Atunci, într-un moment de panică, care continuă panica începută de la întîlnirea cu ziariştii, deschide portiera maşinii şi sare în gol. O secundă de cădere în neant, apoi îl vedem pe Pavel în pat, trezindu-se brusc ca dintr-un coşmar.

            Zilele trecute ne-a vizitat vecinul nostru, care, pe vremuri, stătea pe la cozi pentru noi, albise de tot, era bătrîn pe vremea aceea, acum era şi mai, părea mai mult trist decît obosit de viaţă şi de mulţimea anilor, un licăr de mulţumire i s-a aprins în ochi cînd ne-a revăzut, vă mai amintiţi ziua-n care am venit cu portocale, ne-a întrebat cu vocea lui blîndă şi cu particularităţile sale gramaticale ce ni-l făceau atît de drag, o fost una dintre cele mai mari victorii, coada s-o întins în spate, pîn’în mijlocul străzii, pe multe zeci de metri, mulţi o încercat să se bage’n faţă, profitînd că eram bătrîni, de la cinci dimineaţa stăteam acolo, eram bine îmbrăcat da’ tot intra frigul pîn’n oase, eram printre primii, dar maşina nu mai venea, şi ei se îmbulzea’ deja, dar nu i-am lăsat, am comentat şi i-am stîrnit pe cei din spate împotriva lor, stătea’ deja şi ei de cîteva ore bune şi acum venea ăştia nesîmţîţi să ne sufle portocalele, îmi amintesc şi eu că de fiecare dată erau cîţiva specialişti ai strecuratului în faţă, chiar dacă lumea din spate îi vedea, mai mult bodogănea, şi nimeni nu îndrăznea să ia atitudine de-adevărat, de data aceasta ne-am enervat cu toţii, ca la un semnal, de parcă ne-am fi înţeles, şi i-am scos din rînd pe nepricopsiţi, ha, ha, nu se aşteptau la o asemenea revoltă, m-am simţit atît de mîndru, aproape la fel ca atunci cînd am văzut bucuria pe feţele voastre, nici nu cred că am mai mîncat portocale anul acela, i-am spus, şi n-am fi mîncat deloc fără dumneavoastră, am avut mare noroc cu dumneata, i-a spus şi mama, şi eu am avut cu voi, ne-a mărturisit, toţi vecinii aveau pe cineva în familie, chiar şi voi, pînă cînd a murit Ana, Dumnezău s-o hodinească, şi aţ’ rămas şi voi fără, altfel nu aveam pentru cine să stau la coadă, şi nu ştiu ce m-aş fi făcut, că numa’ din penzie să-mi iau mie de toate cele nu să putea, faţa i se lumina cînd îşi aducea aminte vremurile acelea, acum să găsesc de toate, nimenea nu mai stă la coadă, mă-ntîlnesc cu pretenii d’atunci numa la ‘mormîntări, nu mai am cu cine schimba o vorbă toată ziua, şi faţa i s-a înnegurat din nou, pe vremea aceea puteam să mă laud că eram de folos, însă acuma nimenea nu mai are nevoie de mine, într-adevăr vecinul a fost atunci şi pentru mine aşa o să rămînă, cel mai util dintre pămînteni

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: