Primii pași (42)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Nimeni nu știa ce se întîmplase înăuntru. Doar, dintr-odată, au auzit un urlet neomenesc, care le îngheță sîngele tuturor, atît femeilor, cît și bărbaților. Ușa sări în lături, împinsă cu piciorul de Ahad care urlînd, complet gol, o trăgea pe Azade de păr, scoțînd-o afară din colibă.

Azade, apucă să le privească pe femei încă o dată, ca de „rămas-bun”, înainte de a se prăbuși la pămînt, cu sîngele șiroind din stomac, din locul în care cu cîteva momente în urmă pătrunse corpul străin al cuțitului lui Ahad. Acesta scoase imensul cuțit, pregătindu-se să îl înfigă din nou, de data asta țintind inima tinerei, inimă care nu a vrut să i se supună lui, cel care s-a crezut a fi stăpînul ei.

Azade nu a înțeles pe moment de ce cuțitul i-a încremenit în mînă, iar sîngele îi iese din piept lui, iar nu ei. Închise ochii. I se părea că aude șuierînd ceva ce nu mai auzise niciodată. Puteau fi gloanțe, gîndea ea, pentru că bărbații care le-au ținut prizoniere atîta timp cădeau aproape simultan, fără a apuca să reacționeze. A auzit alte voci de bărbați, vorbind limbi dragi ei, cum ar fi germana și engleza, bărbați care verificau și se convingeau că toți torționarii erau morți. Abia atunci a înțeles.

– All clear, auzi ea.

I se păru că îl vede pe Bryan țîșnind deja înaintea semnalului, de undeva din spatele soldaților, îmbrăcat și el într-o uniformă militară, dar avînd în mînă nu o armă, ci o trusă de prim-ajutor.

Din cîteva salturi acesta a ajuns lîngă ea. Azade nu înțelegea de ce nu se poate mișca, de ce nu-l poate lua și ea pe Bryan în brațe, așa cum simțea că o ținea el.

*