Primii pași (33)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

După plecarea lui Aiman și a lui Abdullah, Ahad nu-și mai găsea locul, nu mai putea fi mulțumit de nimeni și de nimic. Ceilalți nu erau siguri dacă ar fi vrut să fie el cel ales, sau era atît de agitat din alte motive. Nu mai cerea nici o femeie, era mereu cu mintea în altă parte. Dar femeilor această situație nu le-a adus nici o îmbunătățire: ceilalți bărbați se comportau la fel ca și pînă atunci. Inclusiv cu Azade și Saadiya; nu le păsa nici cît negru sub unghie cît erau de rănite, ei continuau să-și facă de cap cu toate, zi după zi. Iar dacă Saadiya dădea semne că se întremează, femeile erau îngrijorate pentru Azade. Aceasta tot nu scotea nici un cuvînt, doar gemete, de multe ori era cuprinsă de fierbințeli, iar uneori nici nu mișca. Cînd o luau bărbații aceia pe sus, parcă ridicau o stană de piatră.

În multe momente femeile s-au temut că o să rămînă fără sprijinul ei. Nici nu îndrăzneau să se gîndească ce s-ar fi făcut fără Azade.

*

Amandei îi plăcuse mult Zürich-ul, dar cînd Ana o duse în vizită în Luzern, în drumul lor spre munte, se îndrăgosti de-a dreptul de acest oraș.

– Nu te supăra, îi spuse Anei, dar nu te poți pune în calea dragostei la prima vedere!

– Nu mă supăr, o convinse Ana. Și mie îmi place mult Lucerne, e un oraș care are de toate. Inclusiv ziduri ale vechii cetăți, pe care o să le vizităm mai tîrziu. Dar, mai întîi, spuse Ana oprindu-se în fața sculpturii în stîncă, Lion Memorial, o mică surpriză.

– Uau, exclamă Amanda. Cît e de frumoasă sculptura asta!

Citi cu voce tare:

– „Helvetiorum fidei ad virtuti”.

Traduse involuntar în germană:

– „Der Treue und Tapferkeit der Schweizer”.

– Uite, săracul leu, spuse Ana, moare, are o săgeată înfiptă în trup.

– De ce?

– Reprezintă un regiment elvețian aflat în slujbacasei regale franceze și care a fost atît de loial acesteia încît a fost masacrat în timpul Revoluției. Uite, scrie jos cu cifre romane: au murit 760 și au supraviețit doar 350.

– Of, războaiele astea! Cîte victime au făcut de-a lungul timpului…

– Oricum, încercă Ana să-i alunge tristețea, monumentul e minunat. Dar, nu asta e supriza. E alături. Vino. Nu cred că ai mai văzut așa ceva!

Ana o duse la situl de lîngă Monument. Amandei nu-i veni să creadă ce vede: o reprezentare grafică prezenta Lucerne pe vremea cînd era un tărîm paradisiac subtropical, acum douăzeci de milioane de ani. Asta după ce doar cu puțină vreme înainte, Amanda a putut să admire urmele lăsate acolo de ghețarii ultimului Ice Age. Iar la final, cireașa de pe tort, cele nouăzeci de oglinzi ale labirintului „Alhambra”, care le distrară pe fete pînă peste poate.

Apoi, vizitară în ordine: extraordinara construcție de lemn, cel mai vechi pod de lemn acoperit din Europa, Kapellbrücke; pitorescul oraș vechi cu străzi înțesate de clădiri cu fațadele pictate; vechea cetate, cu turnurile și zidul de apărare încă intacte.

– Și ca și cînd toate astea nu ar fi suficiente, spuse Amanda copleșită, munții aceștia minunați se reflectă în apa lacului de mă și enervează! Nu cred că am văzut ceva mai frumos în viața mea!

– Cu Brașovul cum rămîne?

– Cred că a fost egalat, spuse Amanda.

Nu voia să se dea bătută, cu nici un preț.

 – Bine, spuse Ana. O ultimă încercare. Dacă nici unde o să te duc acum nu te convinge, mă declar învinsă.

De la Lucerne la Grindelwald nu au făcut mai mult de o oră și jumătate. Drumul era pe placul Amandei, căreia dragostea pentru munți îi făcea să-i bată inima mai repede. Ana lăsă mașina într-o parcare din apropierea gării. Apoi cele două prietene luară trenul.

Cînd parcurse ultimul segment, de la Kleine Scheidegg la Jungfraujoch, cu opriri în diverse puncte strategice ale muntelui, cînd văzu cum urcă trenul pînă în vîrful muntelui, cînd citi că se află în cea mai înaltă gară de tren din Europa, la 3454 metri altitudine, cînd mai luă și liftul pînă la Sphinx Hall, și apoi ieși afară, în vîntul rece de munte, iar zăpada îi făcu cu ochiul de pe ghețar și de pe vîrfurile din jurul ei, Amanda predă armele. O îmbrățisă pe Ana și îi spuse:

– Nici nu mai am cuvinte! Ai făcut o magie, nu știu cum, dar ai reușit. Ești o adevărată vrăjitoare, iar pe mine m-ai vrăjit complet. Mă predau. De azi înainte orice spui, eu sînt de acord!

– Ha, rîse Ana. Ce mă bucur! Nu credeam că o să trăiesc clipa în care Amanda o să se declare învinsă! Mulțumesc Jungfraujoch, mulțumesc Elveția!

*

Prinderea lui Abdullah și a însoțitorului său a fost mai puțin spectaculoasă decît sîntem obișnuiți să vedem în filme. Serviciile secrete germane și americane au lucrat cot la cot, muncă grea, invizibilă altora, și au reușit să deslușească toate ițele încurcate ale trecerii lui Hans și Abdullah în spațiul european, laolaltă cu mulțimea de refugiați din Siria. Faptul că îl țineau sub observație 24/7 pe Hans le-a confirmat temerile: cei doi veneau pentru a pune la cale atentate. Inițial credeau că în Munchen, dar apoi au realizat că țintele lor erau în Berlin.

Cei doi au fost duși la baza din Ramstein. Abdullah nu a scos nici un cuvînt. În schimb celălalt prizonier, după multe zile de interogatorii intense, a vorbit. Dar Hans a făcut-o numai cînd s-a trecut de la amenințări la promisiuni. Anchetatorii au rămas surprinși cît de simplu era planul lor, și cît rău ar fi putut face dacă nu ar fi avut șansa să-i prindă la timp. Nu ar fi folosit bombe sau arme, care ar fi fost ușor de detectat. Aveau locuri de muncă asigurate ca șoferi pe autocare, într-o firmă de transport de persoane. Ar fi făcut-o exemplar timp de cîteva luni, iar de Ziua Națională a Germaniei, în timp ce transportau turiștii la festivități, în loc să oprească, ar fi accelerat și ar fi urmat să intre în mulțime, făcînd prăpăd. Distrugerile ar fi fost poate chiar mai mari față de atentatele clasice, iar panica i-ar fi făcut pe oameni să se calce în picioare. Așadar rezultatele ar fi putut fi dezastruoase.

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (33)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: