Primii pași (24)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Ana nici nu a trebuit să insiste ca fetele să aibă camera lor, iar băieții pe a lor. Nici unul dintre ei nu a protestat, nici măcar nu a pretins altfel, știind că era de neclintit în privința aceasta. Camerele erau așezate față în față, așa că nu aveau altceva de făcut decît să traverseze holul pentru a se vizita. Norul acoperea acum întreaga zonă, care se întunecase.

Cei patru s-au strîns în camera fetelor. Ana făcea un ceai.

– Mîine cu siguranță o să avem o zi frumoasă, spuse optimist Ioan.

– E musai, completă și Mircea.

– Hai să jucăm cărți, e prea devreme să mergem la culcare, spuse Amanda.

– O idee foarte bună, fu de acord Ioan.

– Cine are cărți de joc? întrebă de unde se afla Ana.

– Eu, răspunse și Ioan și Mircea, deodată.

– Ei, rîse Amanda.

Ioan, mai rapid, scoase pachetul său de cărți cu cîteva secunde înaintea lui Mircea, și începu să le amestece.

– Ce jucăm? întrebă el.

Ana terminase de făcut ceaiul.

– Veniți să vă luați ceștile, le spuse ea.

Ea venea cu două cești în mîini, una pentru ea, cealaltă pentru Amanda.

– Eu zic, spuse Mircea în timp ce se ridica să aducă celelalte două cești, să jucăm un wist.

– Ba un rentz, propuse Ioan. E mai distractiv, și suficient de lung ca să nu-l terminăm prea repede.

– De acord, se corectă Mircea.

Fetele dădură și ele din cap că da.

– Ceva lipsește ceaiului, spuse Ioan.

Scotoci în rucsac și scoase o sticlă de rom.

– E original, spuse el. Cîteva picături o să facă minuni cu ceaiul ăsta, spuse. Apoi, către fete: da?

– Bine, în regulă, au răspuns ele.

Ioan turnă cîte puțin rom în fiecare ceașcă, apoi inspectă cănile și le mai completă încă cu atît.

– Așa, declară satisfăcut. Acum cred că e bine. Să gustați, să-mi spuneți dacă e bine sau dacă mai vreți rom…

– Ce, vrei să ne îmbeți? rîse Amanda.

– Nu, se înroși Ioan.

– Glumesc, puișor, spuse ea.

Gustă din ceaiul încă aburind, mai întîi mirosindu-l.

– Aaa, ce bine miroase, spuse Amanda.

– E foarte bun, completă Ana, care sorbise o mică înghițitură.

– Perfect, spuse și Mircea.

– Nu mai are nevoie de nimic, adăugă Amanda.

Ioan puse atunci sticla de rom deoparte, apoi amestecă iarăși cărțile.

– Cine ține scorul? întrebă el.

Toți priviră spre Mircea.

– Okay, spuse acesta.

Luă o foaie de hîrtie și un creion, trasă tabelul pentru scor, niște linii drepte de parcă le-ar fi făcut cu rigla. Apoi, scrise citeț numele fiecăruia, iar sub fiecare nume desenă cîteva simboluri, spunînd:

– Le jucăm pe toate? Spunea și desena: popa de roșu, da. Dame, da. Carouri, da. Wist, rentz. Ce mai este?

– Totale, răspunse Ioan.

– Cum sînt alea? întrebă Ana, am uitat de cînd nu am mai jucat.

– Ți se scade tot ce duci, îi răspunse Mircea. Și popa, și damele, și carourile.

– Mîinile nu le mai socotim, da? întrebă Ioan.

– Da, așa am jucat mereu în ultima vreme, spuse Mircea.

– Nu e corect, spuse Ana, voi v-ați antrenat, iar eu n-am mai jucat de… de o veșnicie.

– Lasă, că o să-ți amintești tu, spuse Ioan.

– O să ne bați de o să ne sune apa-n cap, spuse Mircea, dîndu-i un pupic. Pentru tine o să fie ca norocul începătorului.

– Noroc? E știință! Vă arăt eu vouă! spuse pe un ton de luptă Ana.

– Așa te vreau, o susținu și Amanda.

– Yay, puterea fetelor, continuă ea în același ritm susținut.

– Hip, hip, ura, strigă și Amanda.

– Așa deci, e război, spuse serios Mircea.

– Dacă război vreți, război o să aveți, îi ținu partea Ioan.

– Noi, completă zîmbind Ana, vrem și o să cîștigăm. În schimb voi, cei care semănați vînt, veți culege furtună!

– Hopa, spuse Mircea, iubita mea a trecut pe proverbe. Păzea!

– Lasă că o să vezi tu, răspunse pe același ton Ana, cine rîde la urmă, rîde mai bine.

– Ce v-am spus eu? îi întrebă Mircea.

Ceilalți doi au rîs puțin, dar numai pînă a împărțit Ioan cărțile. Ședeau toți patru pe covor, pe perne, pe pături, pe ce apucaseră fiecare ca să le fie comod. Erau toți patru în pantalonii scurți și în tricourile cu care veniseră pe drum.

Ana care ședea turcește, a sorbit o gură de ceai, apoi cu gravitate a ales primul joc.

– Popa de roșu.

– Fir-ar, lăsă să-i scape Mircea.

– Hai să-i dăm drumul, spuse Ioan, făcînd semn Anei să înceapă.

După cîteva mîini jucate, Amanda duse popa.

– Uite ce mi-ai făcut, spuse ea, prefăcîndu-se supărată pe Ana. Te credeam prietena mea cea mai bună.

– Îmi pare rău, spuse Ana. Nu trebuia să-l iei.

– Da, spuse și Ioan. Trebuia să ni-l lași nouă. Ha ha, dar n-ai putut.

– Minus cincizeci de puncte, spuse și scrise Mircea vesel.

– Lasă că vine răzbunarea, spuse Amanda. Aleg damele pe nevăzute.

– Uau, se dublează jocul, lămuri Ioan, să nu fie vreun dubiu.

Ana aplaudă.

– Hai, lasă aplauzele, o certă Mircea, tu faci cărțile.

– Ups, am uitat, rîse ea.

– Ești cam distrată, fată, îi spuse Amanda. Concentrează-te, da? Nu uita: puterea fetelor!

– Puterea fetelor, repetă cu gura pînă la urechi Ana.

Niciodată nu se mai simțise așa, atît de liberă, cu toate că niciodată n-a avut opreliști, atît de veselă, cu toate că nu era supărăcioasă din fire. Știa că nu are motive să aibă vreo reținere, era în mijlocul munților, alături de cei mai dragi prieteni ai ei.

Fiecare a pierdut cîteva jocuri, și fiecare a cîștigat cîteva. Scorul era destul de strîns înainte de ultima partidă, cînd mai avea fiecare cîte un joc rămas. Ana lăsase la urmă wist-ul, Amanda popa de roșu, Mircea rentzul, iar Ioan carourile.

– Acum e acum, spuse Ana.

– Mai am șanse să cîștig? îl întrebă Amanda pe Mircea.

– Sincer să fiu, fiecare are șanse.

– Vreți să-l facem mai interesant? începu Ioan. Cu pedepse, sau ceva?

– Cînd eram mai mic, spuse Mircea, pedepsele erau pahare cu apă. La fiecare 10 puncte cîte un pahar cu apă. Vai de cel de pe ultimul loc, uneori îl despărțeau și 200 de puncte față de primul clasat. Am băut și eu odată vreo șase pahare de apă, credeți-mă că nu există tortură mai mare.

– Asta e pentru copii, spuse Ioan. Funcționează, dar pentru ei. Eu mă gîndeam la ceva mai serios, ca pentru noi, așa…

– Hai spune, la ce te-ai gîndit? Nu ne mai fierbe, îl grăbi Amanda.

– Mă gîndesc la… făcu o pauză pentru suspans, gîdilituri. Și ca să nu avem probleme, cel din fiecare cuplu care cîștigă să-și gîdile partenerul. Să zicem, pentru fiecare zece puncte, cîte o gîdilitură.

– Deja simt cum mă furnică, spuse Amanda. Degetele! completă ea, cu care o să te gîdil, îl amenință ea, mișcîndu-și degetele spre el.

– Aoleu, se feri Ioan.

– Dar, interveni Ana, e prea simplu. Facem așa: fiecare cuplu se retrage într-o cameră, și, dacă e băiat, va fi gîdilit la bustul gol, iar dacă e fată, noi păstrăm maieul pe noi!

– Nu e corect, spuse Mircea. Ori îți asumi riscul, ori… Ce, ți-e frică că pierzi?

– Nu! exclamă Ana.

– Hai, nu fi lașă, îi spuse și Ioan.

– Eu, lașă? Niciodată! Bine, atunci facem așa: pentru fiecare punct, cîte o gîdilitură la bustul gol!

– Ura, strigă Amanda.

– Trăiască! strigară și băieții, însuflețiti.

Ioan împărți cărțile. Toți patru erau acum încordați, miza fiind așa de mare. Ana avea wist-ul și începea, ceea ce putea constitui un avantaj. Dacă și-l juca bine, gîndea, „pot trece în frunte”. Însă cărțile nu prea erau de partea ei. Nu avea nici un as, doar un popă și în rest, cam mici. Așa că se hotărî să meargă pe zero. Ceilalți își spuseră și ei previziunile, și meciul începu.

Ana își ținea pumnii strînși la fiecare mînă. Pînă la a șasea nu dusese nimic, reușise să se păzească bine. A șaptea, la fel. La a opta, respiră liniștită știindu-se cu cea mai mică carte în mînă. Le luă Mircea.

– Pot să spun o înjurătură, printre dinți? întrebă el.

– Nici să nu-ți treacă prin minte, îi răspunse Ana. Sîntem civilizați pînă la capăt. Chiar dacă pierdem! îi făcu ea în ciudă.

– Bine, atunci o să o spun în minte.

Închise ochii, ca și cînd s-ar concentra la ceva important.

Urma popa de roșu al Amandei. De parcă soarta s-ar fi decis să asculte strigătul fetelor, popa fu dus de Ioan.

– Yes! strigă Amanda.

Fetele aplaudară frenetic.

– Încă puțin, hai că putem, se încurajau cele două prietene.

 Mircea avea rămas rentzul, joc de făcut puncte. Poate pentru că începuse el, și ca atare soarta i-a fost favorabilă, sau poate pentru că a avut cărți care i-ai permis să țină o carte de start pînă aproape în ultimul moment, nu se știe exact, dar cert este că Mircea a terminat primul. Apoi Amanda, urmat de Ioan. Ana, cu două capete, a fost nevoită să aștepte pînă la final ca să le poată pune, terminînd ultima, cu zero puncte. Mircea trecu în fruntea clasamentului, apoi Amanda. Urma Ana, și ultimul era Ioan.

– Ultima șansă, spuse acesta.

Urma jocul lui de carouri. Ana reuși un joc bun, dar tot luă o carte de caro. Mircea, în schimb, nici una, terminînd pe primul loc. Bătălia finală s-a dat între Amanda și Ioan. La socoteală, a reieșit că Amanda a reușit să-l învingă pe pe Ioan la numai cincizeci de puncte diferență. Ana, pe locul al doilea, era la optzeci de puncte de Mircea.

Mircea se ridică în picioare, și începu să danseze destul de haotic și caraghios, cîntînd afon:

– A-ha, a-ha, eu sînt cam-pi-on, a-ha!

Ana aruncă cu o pernă după el, cu toții rîseră.

– La mine sau la tine? îl întrebă Amanda pe Ioan, bucuroasă că a cîștigat și că nu trebuie să îndure gîdiliturile care o făceau de rîdă în hohote de fiecare dată.

– Pentru că sîntem de fapt niște loseri, spuse Ioan, ne retragem noi dincolo, și lăsăm camera asta campionului, spuse arătînd spre Mircea, și domnișoarei aici de față, care a reușit performanță de a ieși pe locul al doilea, și indică spre Ana. Iar dumneavoastră, domnișoară, continuă, cu mîna întinsă spre Amanda, ca un cavaler care invită o domniță la dans, vi se cuvin cele mai multe laude, pentru că ați terminat pe locul al treilea, deși habar n-aveți să jucați.

Ultimele cuvinte le spuse pufnind în rîs. Amanda era gata să-i ofere mîna, dar cînd îl auzi, luă și ea o pernă și începu să-l bată cu ea.

– Treci dincolo, îi spuse ea. Ai încurcat-o! îi mai spuse.

– Pa, porumbeilor, le spuse Ioan, celor doi care urmau să rămînă în camera asta, ferindu-se de perna Amandei.

Aceasta din urmă se opri, lăsă perna pe pat, veni și o îmbrățișă pe Ana cu forță.

– Rezistă, draga mea! Nu uita, în noi stă forța!

Ana îi zîmbi, apoi îi spuse:

– Să mă răzbuni!

Amanda îi promise și ieși, urmată de Ioan. Mircea își freca mîinile de bucurie. Era bucuria învingătorului și totodată a iubitului.

Ana încuie ușa, apoi stinse lumina.

– Hei, ce faci? spuse Mircea.

Luna răzbătea cu greu prin ferestre, chiar dacă norul părăsise de ceva vreme muntele, lăsînd în urmă un cer incredibil de înstelat.

– Sting, spuse ea. Nu a zis nimeni vreo regulă despre lumină.

– Așa, carevasăzică? Bine, am vrut să fiu blînd cu tine, spuse Mircea amenințător, dar pe un ton total neserios. Dar, acum, nici o milă.

– Cum dorești, se hlizi la el Ana.

Mircea putea să audă mai mult decît putea să vadă cum Ana își dădea jos tricoul și maieul. Cu simțurile la maxim, îi căuta silueta în penumbra camerei. Ana foșni cînd se așeză cuminte în pat.

– Promisiunea e promisiune, îi spuse ea de acolo, iar cuvîntul dat trebuie respectat, orice ar fi. Așadar, optzeci de gîdilituri, îi spuse. Și să nu crezi că nu o să ți le număr!

– Poți să le numeri, spuse el, abia nu mă mai deranjez eu, încercă el să rîdă, dar nu-i prea reuși, parcă avea un nod în gît.

Gîndul că Ana era goală de la brîu în sus, și că îl aștepta în pat, fie și numai pentru a-și primi pedeapsa, îi făcea sîngele să fiarbă. Inima îi bătea cu putere, încît puse mîna la piept ca să-i mai atenueze dangătul.

– Un moment, îi spuse Ana, simțindu-l că se apropie.

Își acoperi sînii micuți, nevăzuți și neatinși pînă în prezent de nimeni altcineva în afara ei, cu palmele, ca pentru a și-i proteja.

– Gata! Poți începe.

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (24)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: