Primii pași (22)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Transfăgărășanul este cel mai pitoresc și spectaculos drum din România. Conform topului Top Gear, seria 14, episodul 1, se pare că și din lume. Aproape de tunelul care trece pe sub creasta Munților Făgărașului, la 2034 de metri altitudine, se află Bîlea Lac,

– Știați că tot din cauza amenințării rușilor, după invadarea Cehoslovaciei, s-a luat decizia construirii Transfăgărășanului? îi întrebă Mircea pe cei prieteni.

– Nu, răspunseră ei.

– M-am documentat, continuă el.

– Cuiva i-au prins bine orele de istorie cu mister P. spuse zîmbind Ana.

– Da, zîmbi și Mircea.

Apoi își continuă ideea:

– Drumul a fost construit între anii 1970-1974, și a avut o importanță strategică. Probabil de aceea s-au și grăbit lucrările, deși știți și voi, zona este dușmănoasă de-a dreptul, iernile lungi, și în mod normal se poate lucra cam patru-cinci luni, hai maxim șase luni pe an, dar ei au forțat și au muncit tot timpul anului. Multe vieți s-au pierdut aici, atît din rîndul soldaților, cît și al muncitorilor.

– Serios? Nu știam, spuse tristă Amanda.

– Da, nu s-a prea spus lucrul ăsta, și se pare că oricum cifrele reale sînt mult mai mari față de cele oficiale.

– Ce trist, spuse și Ana. Să moară atîția oameni pentru construcția unui drum.

– Dar așa s-a întîmplat în toată lumea, spuse și Ioan. Ce, credeți că la drumurile prin Alpi nu au murit oameni?

– Nu știu, răspunse Mircea. Au murit?

– Mă gîndesc că da, răspunse Ioan. Habar n-am, dar e puțin probabil să nu se fi întîmplat.

– Poate că totuși nu așa mulți ca la noi, se gîndi Mircea. Se pare că aici au murit cîteva sute. Oficial au fost declarați patruzeci, deci vă dați seama…

– Patruzeci? Sau, doamne-ferește, cîteva sute? Dar, ce, a fost război? se tot mira Amanda.

– Vai, ce trist, repetă Ana.

– Trist, dar uite, fără jertfă nu se realizează nimic. Iar acum avem acest drum de care ne putem mîndri, afirmă hotărît Ioan.

– Și totuși, n-o să vă vină să credeți, spuse Mircea cu gravitate, nu e cel mai înalt drum din țară, ci al doilea. Pe locul întîi este Transalpina, care ajunge peste 2100 de metri, mai exact la 2145.

– Unde vine ăsta? întrebă Amanda.

– În Parîng, răspunse Mircea.

– Eu îl știu, am fost mai demult cu ai mei pînă la Rânca, dar oricum numai pînă acolo era practicabil, spuse Ioan.

– Nici nu știam de el, spuse din nou Amanda.

– Asta probabil, o liniști Mircea, pentru că deși e mult mai vechi, legenda spune că a fost un drum construit de romani, a fost lăsat în paragină! Oricum, ultimii care l-au folosit au fost germanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar de atunci nu a fost întreținut sau renovat.

– Vai, dar ce păcat! Pun pariu că e foarte frumos și el. Adică, uită-te în jur, și poți trage concluzia, spuse Amanda, arătînd pe ferestra autobuzului care se apropia încetul cu încetul, luptînd din greu și cucerind cu mult efort și fum fiecare metru în altitudine, de Bîlea Cascadă.

Peisajul era într-adevăr minunat. Deja se vedeau crestele munților, unii încă pătați de zăpădă. De la Cîrțișoara, de unde tinerii luară autobuzul spre Bîlea, nu erau mulți kilometri, în jur de șaptesprezece, dar de cînd începuseră serpentinele și urcușul mai vîrtos, vechiul autobuz sufla din greu și rula foarte încet.

Cei patru prieteni stăteau pe bancheta din spate, cu patru locuri. Le convenea pentru că nu au fost nevoiți să se împartă doi cîte doi.

– E bine, totuși, rîdea Amanda de autobuz, așa nu amețim.

– Da, îi ținu isonul și Ana, avem timp să ne obișnuim cu altitudinea.

– Mie tot mi s-au înfundat urechile, afirmă încruntat Ioan, apăsîndu-și urechile cu podul palmei.

– Înghite în sec, îi spuse Ana.

Ioan înghițea, dar nu reușea să-și desfunde urechile.

– E chiar enervant, spuse puțin mai tare decît trebuia, pentru că nu se auzea cum ar fi fost normal.

Cei trei rîseră.

– Nu e nevoie să strigi, puiule, îi spuse Amanda.

Ioan încercă să zîmbească, dar mai mult rînji, disconfortul fiind prea mare.

– Poftim, îi întinse Ana o gumă de mestecat, încearcă cu asta. Ar trebui să funcționeze.

– Mulțumesc, șopti Ioan, de teamă să nu strige iară prea tare.

Mestecă o vreme din gumă, apoi fața i se lumină.

– Chiar funcționează, exclamă el. Mulțumesc, m-ai salvat!

– Cu plăcere, îi zîmbi Ana.

– Ce bine să ai cu tine un doctor!

Autobuzul ajunse și parcă în fața unui hotel din complexul Bâlea Cascadă. După ce toată lumea coborî, cei patru prieteni, ultimii la coborîre, își luară rucsacii în spate și porniră spre telecabină. După ce au cumpărat biletele, s-au așezat pe cîteva stînci, admirînd peisajul.

Mai aveau vreo zece minute pînă pleca următoarea telecabină spre Bâlea Lac, așa că fetele au împărțit cîte un sandwich fiecăruia, și toți patru au început să înfulece flămînzi.

– Aerul ăsta curat își face deja efectul, spuse Ioan într-o pauză de mestecat.

– Da, rîse Amanda, parcă n-am mai mîncat de o săptămînă.

Ceialalți doi s-au mulțumit să aprobe dînd din cap, dar nu s-au oprit din mîncat pînă nu au isprăvit tot sandwich-ul.

Un domn jovial făcu semn turiștilor să poftească în cabină. Au urcat ei patru, încă un cuplu, o familie cu doi copii, păreau cam de 10-11, respectiv 7-8 ani, și încă doi băieți, echipați ca doi montaniarzi adevărați. După ce au urcat toți, telecabina a mai stat circa un minut, apoi conductorul cel vesel apăsă niște butoane, și cabina porni, legănîndu-se.

– Cît are lungime traseul telecabinei? îl întrebă pe conductor unul dintre cei doi părinți, respectiv tatăl.

– Trei mii șapte sute de metri, îl lămuri acesta.

– Uau, spuse bărbatul.

Apoi, întorcîndu-se spre copii:

– Are aproape patru kilometri!

– Uau, exclamară și ei.

Toți zîmbeau, privindu-i cît erau de drăguți. Se țineau cu mîinile de bară, și priveau pe geam cu gurile căscate.

– Uite, cascada! exclamă unul dintre ei.

– Ce mare e! aproape strigă cel mic.

– Este cea mai mare cascadă în trepte din România, spuse conductorul. Are o cădere de peste șaizeci de metri.

– Super! spuseră cei doi copii într-un glas.

– Vreau și eu la cascadă, îi spuse Amanda lui Ioan.

– Am putea merge pînă acolo, la întoarcere, e un drum cam de o oră.

– Dus? Sau dus-întors?

– Dus. La fel la întoarcere.

– Sau, o jumătate de oră, dacă vine ursul, rîse conductorul, care auzise discuția fără să tragă cu urechea.

Toți adulții din cabină au rîs, dar copiii care nu au fost atenți se uitau nedumeriți:

– Ce este, ce?

Erau supărați că nu știau de ce rîd ceilalți.

– Nimic, le spuse mama. A făcut domnul o glumă.

– Ce glumă? întrebă cel mic.

– Că dacă o să se întîlnească cu ursul, copiii, răspunse tatăl, arătînd spre cei patru tineri, o să ajungă mai repede decît credeau la cabană.

– Ursul? se sperie cel mic.

– Stai liniștit, nu vine ursul. De aceea era doar o glumă, pe care a făcut-o nenea, îl liniști mama.

– Aaa, răspunse băiatul, dar nu era prea convins.

– Trebuie să stai aproape de mine, îi șopti Ioan Amandei, lipindu-se de ea, altfel te papă lupul.

– Ursul, măi, îi spuse ea, rîzînd.

– Unde, unde? întrebară copiii care auziseră doar ultima replică.

– Ăsta e ursul, le spuse Amanda, și li-l arătă pe Ioan.

– Ba nu, spuse Ana, scoțînd din rucsac ursulețul ei mic de pluș. Acesta e ursul!

– Ce drăguț e, exclamă băiatul cel mic.

– Uau, n-am mai văzut așa un ursuleț, spuse și cel mare.

– E vechi, spuse Ana. E de cînd eram eu mică, și nu mă despart de el niciodată!

– Ce drăguț, spuse și Mircea.

O trase și el mai aproape de el pe Ana, și o sărută pe păr.

– Ești și tu un copil, sau ce? îi spuse el.

– Copil, răspunse ea.

– „Sau ce”, răspunse și Amanda.

Ana o înghionti prietenește.

– Vezi de ursul tău, îi zîmbi Ana.

– Da, confirmă și Ioan. Mor, mor.

Cînd telecabina ajunse în stația de sus, de la Bâlea Lac, un nor alb venea dinspre vîrf spre lac, ca o ceață deasă.

– Ia uite-l, spuse conductorul, să sperăm că nu se strică vremea!

– Nu, n-are voie, strigară cei patru tineri.

Apoi mulțumiră, salutară, și porniră unul după altul spre cabană.

În jos, valea se întindea amețitoare, întreruptă numai de serpentinele Transfăgărășanului. În partea cealaltă, crestele munților se înălțau maiestuoase și semețe. Imediat au zărit și lacul glaciar, care dădea și numele locului, sclipind într-un mod verde-albăstrui, reflectînd vîrfurile din jur și norul care nu-și dădea pace și-și continua nestingherit alunecarea.

Cei patru priveau și nu aveau cuvinte. Trăgeau adînc aer în piept. Își mutau privirea de la un loc minunat la altul. Și iarăși de la început.

– Ce bine că am venit, Ana fu prima care rupse tăcerea.

– Ți-am spus eu! îi strigă Amanda.

– Ai avut dreptate. Mă bucur că ai insistat, spuse Ana.

– Hai să ne facem o poză, spuse Mircea. Stați toți trei aici, le arătă el.

Cei trei se conformară. Mircea luă aparatul de fotografiat din rucsac, îl așeză pe o stîncă, apăsă butonul de auto start, apoi veni repede să se alăture celor trei prieteni. Peste cîteva secunde aparatul făcu un click, iar ceea ce îi rămase în cardul de memorie avea să fie fotografia preferată a grupului. Cei patru prieteni, veseli, încîntați și fericiți, cu munții și lacul Bâlea în spate, cu un nor alb și pufos care venea direct spre ei dintr-o parte, pentru a acoperi valea înainte de a ajunge ei la cabana unde aveau rezervate două camere duble, fiecare cu baie proprie, elegante și primitoare.

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (22)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: