Primii pași (21)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Hotelul din Times Square le-a plăcut foarte mult.

– Ai făcut cea mai bună alegere! exclamă Bryan.

– Nici nu se putea o locație mai bună, întări și Azade.

Nici cu parcarea nu a fost o problemă, era foarte aproape de hotel, și pentru că au ajuns după-amiaza, puțin după ora 5 p.m., se eliberaseră deja cîteva locuri, suficiente pentru a găsi un spot convenabil fără bătaie de cap.

Camerele, una lîngă cealaltă, erau la etajele superioare, oferindu-le o priveliște minunată asupra Times Square, Broadway St. și a altor străzi din jur.

– Vrei să faci un duș, să te odihnești puțin după drum? o întrebă Bryan, după ce o ajută să se instaleze în cameră.

– Un duș scurt îmi ajunge. Dar nu mai mult, că nu avem vreme de pierdut, spuse zîmbind fericită.

– Bun, spuse el uitîndu-se la ceas. Atunci, la cinci și jumătate e bine? Sau, la șase fără un sfert, să ai timp destul? Oricum, spectacolul începe la opt seara, teatrul e la cinci minute de mers pe jos, așadar avem timp pentru orice pînă atunci.

– Tot nu-mi spui la ce spectacol ai luat biletele?

– Nu, e surpriză. Oricum, o să vezi cînd ajungem acolo.

– Bine, dar ai ținut cont că am văzut Cats și nu mai vreau să-l văd încă o dată?

– Aoleu, glumi Bryan, ai zic că l-ai văzut? Eu am înțeles că vrei să-l vezi…

– Ha, ha, foarte haios.

– Nu-i nimic, continuă el, o să schimb biletele pentru Dogs.

Rîse. Apoi, serios:

– Atunci? Ora…

– Hai să facem atunci așa: eu nu mă simt obosită, cred că într-un sfert de oră avem destulă vreme să ne refresh-em, răspunse ea. Apoi, ieșim îmbrăcați lejer să ne plimbăm puțin prin Times Square. După aceea ne întoarcem să ne îmbrăcăm potrivit pentru spectacol. N-aș vrea să merg în rochia de seară la plimbare prin Times Square.

– Corect, e foarte bine cum spui. Atunci, la cinci și jumătate – șase fără douăzeci și cinci vin să te iau. E bine?

– Foarte bine.

Bryan plecă în camera lui. Azade desfăcu bagajele, scoase cîteva rochii elegante.

– Ce spectacol o fi? se întreba singură. Oricare ar fi, trebuie să port ceva frumos.

Alese două rochii, una neagră și una roșie, le întinse pe pat, studiindu-le.

– Hm, spuse, lasă că văd eu mai tîrziu, apoi se duse în baie.

Lepădă hainele sport de pe ea, rămînînd goală, cu pielea închisă la culoare sclipind în lumina artificială a becurilor și spoturilor din baie. Intră la duș, fredonînd un cîntec. După cîteva minute ieși, alese o lenjerie intimă confortabilă, de bumbac, o pereche de blue jeans, și un tricou cu Prince pe el.

– Purple rain, purple rain, cîntă, imediat ce luă tricoul pe ea.

Era fix cinci și jumătate cînd Azade era gata. Bryan, care făcuse și el un duș scurt și se îmbrăcase la fele de lejer, ciocăni ușor în ușă cîteva secunde mai tîrziu. Azade îi deschise.

– Sînt gata, îi spuse.

– Excelent, se bucură el.

Azade mai aruncă o privire în cameră, avea tot ce-i trebuia la ea, așa că închise ușa și îl luă pe Bryan de braț.

– Să mergem, atunci, prietene!

– Să mergem!

Bryan era încîntat să fie însoțit de o asemenea frumusețe, care, se gîndea el, dacă e atît de admirată și întoarce priviri în hainele astea obișnuite, cît o să fie admirată într-o rochie de seară. Așteptau liftul, iar Azade continuă:

– Purple rain, purple rain…

Bryan zîmbi.

– Îți place Prince? Văd că ai și tricoul potrivit.

– Îmi place melodia asta, Altele nu știu, spuse ea zîmbind larg, arătîndu-și șiragul de perle care-i țineau loc de dinți.

Coborîră și ieșiră afară. Agitația străzilor New York-ului îi primi cu brațele deschise. Zumzetul neîntrerupt al mașinilor, claxoanele, vocile trecătorilor, toate o înconjurau pe Azade dintr-odată, astfel încît tinerei îi venea să danseze pe muzica străzii.

– Îmi place, exclamă. Ah, ce îmi place!

Îl strînse mai tare pe Bryan de braț. Acesta îi făcu semn cu capul într-o direcție.

– Uite, acolo este ceasul, celebrul ceas care bate miezul nopții în inimile a mii și mii de oameni care petrec noaptea dintre ani aici, în Times Square.

– Da, îl știu, din filme! Nici nu-mi vine să cred că sînt aici! Acum vreo zece ani nici nu mi-ar fi trecut prin minte că o să vizitez New Yorkul, că o să stau în Times Square…

– Și că o să mergi la Cats, spuse repede Bryan.

Azade îi dădu o palmă ușoară peste umăr.

– Ai încurcat-o, mister!

– De ce? se prefăcu inocent Bryan. Ce am spus?

– Auzi la el, Cats!

– Dogs? continuă el pe același ton.

– Poate Lions, spuse ea, arătînd cu mîna spre un afiș uriaș cu Lion King.

– Sau poate alte animale, continuă Bryan, misterios.

– Uf, nu pot scoate nimic de la tine. Ce să-ți promit ca să-mi scurtezi chinurile? îl întrebă ea.

– Păi, ai putea să… stătu pe gînduri Bryan, nu, de fapt, nimic, sînt de neclintit!

– Dar dacă te-aș duce la o cafea, uite în localul ăsta de aici, care arată așa de bine?

– Nu mă șantaja, știi că nu pot spune nu unei cești bune de cafea.

– Îmi amintești de prietena mea Ana, avea o cană adusă cu ea tocmai din România, pe care scria: „Coffee is better than sex”!

– Ha, exclamă el, asta n-aș fi îndrăznit să o spun nici măcar eu. Ana ta trebuie să fie o fată pe cinste. Toată stima!

– O, da. Dacă ne iei pe amîndoi la un loc, ne ridici la pătrat și mai adaugi și un strop de praf magic, abia atunci te apropii cît de cît de realitate, așa este Ana.

– Vorbești ca o pețitoare! Chiar că m-ai făcut curios. Dar, își reveni el, nu cred că poate fi Ana mai frumoasă ca tine, fiindcă nu cred că există vreo persoană mai frumoasă…

Azade roși.

– Termină, îi spuse ea. Vorbește cafengiul din tine. Recunoaște, ai spune orice ca să primești o cafea gratis, glumi ea.

Bryan zîmbi, dar nu mai făcu nici un comentariu, hotărîndu-se să nu mai facă nici o glumă pentru că dorea să-i arate cît de serios era. Azade îl privi, înțelese, așa că nu mai spuse nici ea nimic. Așteptă ca Bryan să-i deschidă ușa, ca un gentleman ce era, și să o poftească înăuntru.

– Dar nu stăm, spuse ea, le luăm to go, și continuăm plimbarea, ce spui?

– Dorința ta este poruncă pentru mine, spuse el.

– Să nu exagerăm, răspunse ea.

– Nu, nu. Nu e nici o exagerare. E dorință!

Și-au luat fiecare paharul de hîrtie specială, plin cu cafea și au ieșit din nou afară.

– Nu mă mai satur de priveliște, spuse Azade. Parcă aș admira un peisaj montan, sau lacul Zürich în bătaia soarelui, plin de pescăruși veseli și lebede molcome. Nu pot să cred că niște clădiri și multe, multe lumini și culori pot să-ți dea senzația asta.

– Ești născută pentru orașul ăsta, îi spuse Bryan. Ești făcută să devii american…

– Poate. Da, îmi place foarte mult orașul, dar nu știu dacă să locuiesc, sau doar în calitate de vizitator. Adică, ca turist e clar: deja îl ador. Dar, să locuiesc… Hm, nu știu dacă aș face față…

– Boston-ul e mai mic, spuse Bryan. E mai pe placul tău? Pe al meu sigur e!

– De aceea te-ai și mutat acolo, răspunse abil, pe lîngă subiect, Azade. Dar nu mi-ai spus cum e Philadelphia pentru tine. Mi-ai vorbit, e drept, puțin despre ea, dar nu mi-ai spus ce simți, care sînt gîndurile tale cele mai intime. Pentru început, spre exemplu, care oraș îți place mai mult: Philadelphia sau Boston?

– Îmi plac amîndouă, începu Bryan. Dar, acum prefer Boston-ul, nu doar pentru Facultate, ci și, adică mai ales pentru că așa am ajuns să te întîlnesc pe tine!

– Și eu mă bucur că te-am cunoscut, spuse Azade. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine, într-un loc străin.

– Probabil ți-ai fi găsit pe altcineva, spuse puțin mohorît Bryan.

– Probabil, dar cu siguranță nu așa de apropiat ca tine. Tu ești persoana mea, îi spuse cu o voce caldă Azade. Ești Ana mea masculină din Boston!

– Serios? Uau, știind cît ții la Ana, să-mi spui una ca asta înseamnă enorm de mult pentru mine.

– Desigur, îi zîmbi Ana, vorbesc foarte serios.

Se plimbau deja de ceva vreme în jurul Times Square-ului, timpul trece cu repeziciune cînd ești cu persoana potrivită în locul potrivit. Bryan își privi ceasul de mînă.

– Cred că e timpul să ne întoarcem la hotel, să ne pregătim pe bune pentru seara care abia acum începe.

– Deja? îl privi surprinsă Azade. Ce repede trece timpul. Haide, atunci, să mergem.

Se îndreptară spre hotel.

– Vreau să te întreb ceva important, îi spuse Azade, cînd ajunseră în dreptul camerei ei.

Bryan se opri.

– Vino, îi făcu ea semn să intre.

Pe pat tronau cele două rochii, ambele superbe.

– Pe care crezi că ar trebui să o port? Care s-ar potrivi mai bine spectacolului top secret?

– În mod normal aș fi ales-o pe cea roșie, spuse el. Dar, cred că dată fiind tema musicalului, aș merge pe cea neagră. N-ai cum să greșești cu o astfel de rochie!

– Și eu mă gîndeam tot la ea, spuse bucuroasă Azade.

– Firește, dacă ai îmbrăca-o acum, să văd cum îți vine, glumi Bryan.

– Ha, ha, rîse Azade. Hai, fugi acum, în camera ta, să ne pregătim.

– Bine, rîse și Bryan. Dacă nu ai nevoie de ajutor, să-ți trag fermoarul la spate…

– N-are, îi răspunse scurt Azade.

– Vin să te iau la fără douăzeci, continuă de data asta serios Bryan. Să ajungem din timp, cu vreo zece minute înainte de a începe, cred că e suficient.

– În regulă, pa, îl împinse ea ușor afară.

Închise ușa în urma lui, încă zîmbind. Intră în baie, pentru a se pregăti, înainte de a îmbrăca frumoasa rochie neagră. De data asta alese și altă lenjerie intimă, de dantelă neagră, și ciorapi tot negri. Își trase apoi rochia pe ea, și își puse un mic lănțișor la gît, și o brățară din aceeași gamă, ambele la fel de finuțe.

Azade se privea în oglindă, se întorcea să se vadă și din spate și lateral, și era mulțumită.

– Aa, vorbi din nou cu ea însăși, era să uit.

Își scoase cerceii și îi înlocui cu unii asortați, din gama celor două bijuterii anterioare.

Era gata.

Îi deschise ușa lui Bryan, care stătea în prag îmbrăcat în smoching, negru, cu cămașă albă și papion negru.

– Uau, spuse ea înainte ca el să poată reacționa. Ce bărbat handsome!

– Uau ție, răspunse Bryan. Arăți minunat! exclamă el.

– Mulțumesc, și tu la fel, răspunse ea.

– Ce cuplu minunat sîntem! spuse Bryan.

– Sînt gata, spuse ea închizînd ușa.

– Să mergem, frumoasă lady, spuse el, oferindu-i brațul.

– La ce spectacol mergem? întrebă ea.

– Nice try, răspunse el. Răbdare, mai e puțin!

– Of, zîmbi tînăra, bine.

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (21)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: