Primii pași (19)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Text aici

– Știi că inițial Boston-ul era mai mare decît New York-ul? o întrebă Bryan pe Azade cînd porni mașina. Da, a fost ceva vreme. Dar, trebuie să le mulțumim totuși olandezilor. Cine știe ce ar fi fost acum the Big Apple, dacă ei nu-și stabileau unul dintre centrele lor economice aici, în New Amsterdam, cum s-a numit pe-atunci. Politica lor colonială a fost ce-a fost, no comment, dar important e ce a rămas în urma lor, cum ar fi acest minunat oraș, care și-a schimbat numele în New York, în anul 1664, cînd a fost cucerit de englezi. Și chiar dacă este acum cel mai mare, ba chiar cel mai uriaș, și probabil cel mai important, oricum cel mai celebru oraș din Statele Unite, el nu e nici capitala țării, nici măcar capitala statului care-i poartă numele.

– Știu, e Albany, spuse Azade.

– Exact, aprobă Bryan. Dar, New York City a fost totuși la început capitală, pentru ceva timp, începînd cu anul 1785. Pe atunci, în vremuri ceva mai tulburi, U.S. Congress se tot muta, întrunindu-se în diferite locații. Iar din 1789, de cînd U.S. Congress a fost fundamentat de Constituție, capitala s-a mai mutat de trei ori: prima oară a fost tot la New York; a doua oară a fost la Philadelphia – și aici mai fusese înainte; iar din 1800, a fost stabilită definitv la Washington, inițial parte din Maryland, apoi D.C.

– De unde vine D.C.?

– De la „District of Columbia”.

– Bănuiesc că denumirea „Columbia” vine de la Columb… Cum erau în Europa, se lumină la față Azade, denumirile latine Gallia, sau Britannia, și așa mai departe.

– Da, corect! Smart girl! zîmbi Bryan.

Azade făcu o pauză, apoi reveni la capitale.

– De Philadelphia știam, spuse Azade, de clopotul ei celebru sau de „Declarația de Independență”, dar cu New York chiar a fost o surpriză!

– Vezi, trebuie să vizităm și Philadelphia mea, și Washington, cîte motive să rămîi aici în State.

Azade zîmbi. Stătu cîteva clipe pe gînduri.

– Nu e chiar așa simplu cum o spui tu, începu ea. În primul rînd, mi-e un pic teamă, din două motive: primul, intoleranța crescîndă, pentru că „bufnițele nu sînt întotdeauna ceea ce par”, cită ea dintr-un serial; al doilea, sînt puțin copleșită de dimensiunile acestei țări. Am mereu impresia că la un moment dat nu va mai exista acel ceva care o ține legată la un loc. Iar gîndul ăsta mă sperie…

– Dar nu ai nici un motiv, crede-mă. Este doar o impresie eronată! Sînt mai bine de două sute de ani de istorie care ne arată contrariul…

– În al doilea rînd, continuă Azade dînd din cap fără să-l contrazică, excursiile în diverse locuri nu sînt motive să rămîi în acele locuri. Ce ar fi dacă m-aș muta în toate țările pe care le-aș vizita? exclamă pe un ton ceva mai ironic. Care ar mai fi țara mea? Sau cum aș mai putea vreodată să vizitez ceva?

– Ai dreptate, răspunse Bryan. Dar, vreau să spun, că sînt atîtea de văzut în America! Ce simplu e să le vezi pe toate cînd locuiești aici.

– Dar sînt atîtea de văzut și în Europa, nu se lăsă Azade.

– Ai dreptate din nou. Într-adevăr, sîntem pe o pistă greșită. Locuri frumoase sînt peste tot în lume. Nu acesta e argumentul primordial cînd iei hotărîrea să te muți într-o altă țară.

– Pentru tine, întrebă serioasă Azade, care ar fi acesta?

– Hm, greu de spus. Cred, totuși, că dragostea. Dacă mi-aș găsi iubirea, să zicem în Elveția, și iubita mea nu s-ar muta aici cu mine, deși nu găsesc nici un motiv contra, aș lua foarte serios în considerare opțiunea să mă mut eu acolo.

– Interesant. Nu mă așteptam la atîta romantism din partea unui pragmatic ca tine.

– Ți se pare că sînt pragmatic? o întrebă surprins Bryan.

– Păi, nu ești?

– Nu m-am gîndit niciodată așa. Ce te face să spui asta?

– Hai să vedem. Ți-ai asigurat taxa de școlarizare, și primul job, cu Air Force. Da?

– Corect, răspunse el.

– Te specializezi într-una dintre cele mai practice, dacă nu cea mai practică dintre specialitățile din medicină, radiologia. Este?

– Este, spuse pe același ton spășit. Dar nu sînt convins că radiologia…

– Apoi, continuă neabătută Azade, nu este pragmatismul o trăsătură națională?

– Hm, asta n-aș putea-o spune…

– Cel puțin filosofia lui s-a născut aici. Nu știu dacă însuși termenul a fost inventat în America, dar știu că fondatorul pragmatismului ca filosofie, Charles Peirce, a fost american.

– Da, abia am lăsat în urmă statul său, zîmbi Bryan.

– Care?

– Massachusetts, firește.

– Ca să vezi, ce coincidență.

– Da, atît că el nu era din Boston, ci din Cambridge. Însă el a terminat de fapt chimia, nu filosofia, la Harvard.

– Dar marile lui pasiuni au fost logica, matematica și filosofia, îl completă Azade. De fapt, așa a rămas cunoscut, cel puțin eu nici n-am știut că a fost chimist…

– Asta cam așa e, nici eu nu-i cunosc vreo lucrare din chimie.

– Vezi? îi zîmbi Azade.

– Ai dreptate! îi zîmbi înapoi Bryan.

– Dar, să ne întoarcem la subiectul nostru principal. Adică, la tine, rîse și mai tare Azade.

– Of, am crezut că ai uitat, oftă Bryan.

– Ai vrea tu, domnule! exclamă Azade.

– Nu vrei tu să facem o pauză de o cafea, uite urmează în cinci mile o zonă de servicii, iar spiritul meu practic…

– Pragmatismul, bată-l norocul, rîse Azade.

– Da, pragmatismul din mine, mai exact pragmatistul care sînt vrea să bea o cafea.

– Okay, s-o facem! continuă ea pe același ton vesel.

– Great.

Peste nu multă vreme, Bryan semnaliza dreapta, reducînd viteza. Ieși apoi de pe autostradă, și parcă în zona de servicii. Erau mai multe restaurante și cafenele, așa că aveau de unde alege.

– Vrei și o gustare, ceva? o întrebă Bryan.

– Tu vrei?

– Vreau dacă vrei și tu, spuse el

– Iar eu vreau dacă vrei tu! afirmă răspicat ea.

– Doamne, încăpățînată mai ești, spuse el.

Firește, zîmbea și o spuse pe un ton drăgăstos.

– Crezi? clipi repede din ochi Azade.

– Ești teribilă, îi spuse pe același ton Bryan.

– Sînt, așa-i?

– O, da.

– Mai bine decît un pragmatic ca tine, rîse ea.

– Ha, ha. Fie, atunci o să iau eu decizia, că de poezii sîntem sătui, și o să iau și două muffins. Patru. Două pentru fiecare.

– S-o crezi tu! spuse scurt Azade.

Bryan se opri, ezitînd.

– Adică, ce, nu vrei muffins?

– Nu, rîse Azade, vreau muffins. Vorbeam de…

– Aaa, își reveni el.

– Stai să vezi, cînd o să începem cu poezia, spuse ea repede. Cum poți să zici că „sîntem sătui”?

– M-ai speriat, își continuă el ideea de dinainte.

Apoi, gîndindu-se la ce a spus ea:

– Era doar o expresie, de pragmatic!

– Dar de ce ești așa defensiv? o întoarse Azade.

– Cum adică?

– Păi, imediat te-ai speriat, chiar dacă eu doar glumeam. Ești cam nesigur de tine, mister.

– Crezi? Și asta, acum?

– Hei, nu te supăra.

– Acum sînt și supărăcios?

Azade dădu din cap că nu, apoi se gîndi că poate împinse gluma prea departe cu acest tînăr minunat, fără să-l cunoască în profunzime, și ca atare fără să realizeze ce anume îi poate atinge vreun punct mai sensibil.

– Te-am prins, rîse Bryan, văzînd-o cît devine de serioasă.

– Ce? exclamă ea, liniștindu-se brusc. Nu pot să cred că am căzut în plasa asta a ta…

Bryan rîdea și se apropia de tejghea. Azade a rămas un pas în spate, hlizîndu-se la el.

Domnișoara care servea se binedispuse și ea.

– Bună ziua, spuse zîmbind. Ce vă pot oferi, guys? O zi veselă astăzi, nu-i așa?

– Cu siguranță da! răspunse Bryan, devenind puțin mai serios, cît să poată comanda. Am dori patru muffins și două cafele to go, please.

– Imediat. Altceva?

Se întoarse spre Azade, care stătea acum aproape lipită de umărul lui. Ea făcu semn din cap că nu mai vrea nimic altceva.

– Asta e tot, mulțumim.

– În regulă.

Tînăra îi spuse cît costă, Bryan plăti, apoi luă punga de hîrtie în care se aflau cele patru mufins, îi dădu o cafea lui Azade, o luă el pe cealaltă, salutară și apoi plecară înapoi la mașină.

– Să mergem, spuse el, mai e drum lung pînă la the City!

– Dă-i bice, îi spuse Azade.

– Da, să le dăm bice cailor putere.

Apoi, scoase un chiot ca de cowboy. Azade îi zîmbi lung. Bryan se gîndi că poate, totuși, e de bine.

Autostrada mușca din roți, iar între ei și New York nu mai era altceva în afara unui spațiu care se micșora în fiecare secundă.

– Dacă am putea să ne teleportăm, începu Bryan, sorbind o gură de cafea.

Azade mînca dintr-un muffin, așa că nu putu spune nimic, se mulțumi doar să dea aprobator din cap.

– Aia ar fi o chestie practică, mai adaugă Bryan.

Azade aproape pufni în rîs, mai să se înece cu muffin-ul. Se abținu cît putu, mestecă repede și înghiți.

– Hei, ce ai de gînd? îl certă imediat ce putu vorbi. Vrei să mă înec?

– Nu, dar dacă tot ai adus vorba, ce poate fi rău în asta? Mai exersez și eu metoda Heimlich, spuse zîmbind Bryan.

– Ba nu, mersi, îi răspuse Azade.

Apoi, după o secundă de gîndire:

– Pînă oprești tu mașina, pînă te dai jos pe partea ta și vii pe partea mea, halal salvare!

Bryan reflectă și el puțin asupra scenariului.

– Da, probabil că ar fi dureros pentru tine, dar nu ar fi prea tîrziu. Apoi, nu uita, că știu să resuscitez.

– Yay, ce noroc pe mine, continuă jocul Azade. Am știut eu de ce am acceptat să merg în călătoria asta cu un medic și nu cu un fotbalist.

– Cunoști vreun fotbalist? nu se lăsă păcălit Bryan.

– Nu, dar asta nu contează.

– Așa e, contează că ai venit cu mine!

Azade luă paharul de cafea și luă o înghițitură.

Se lăsă apoi liniștea în mașină. Se auzea doar zumzetul roților mașinii lor și al celorlalte mașini care rulau mai mult sau mai puțin ordonat, dar totuși destul de civilizat, pe autostradă.

– Mai zi, spuse Bryan ca să rupă tăcerea.

– Despre ce?

– Acum că m-ai convins că sînt un pragmatic, mai zi cum sînt?

– Cred că ești în regulă.

– Doar în regulă?

– Asta e de bine, îl asigură ea. Ești un prieten adevărat, pe care te poți baza. Ești inteligent, faci glume reușite.

– Așa, așa, spuse el. Începe să-mi placă.

– Firește, o suci Azade, mai ai de lucru la modul în care te comporți cu o doamnă. Dar, măcar, un lucru e cert: că nu mai poți schimba nimic la aspectul fizic, care e așa cum te-a clădit natura.

– Aoleu, spuse el imitîndu-l pe Jerry, touche pussy cat.

Azade rîse, Bryan rîse și el, voia bună se instaură din nou în mașină, înlocuind momentul de dinainte, probabil primul de cînd se știau în care au avut nevoie de un impuls pentru a sparge tăcerea.

– Acum, spune tu de mine, continuă Azade.

– Hm, aici e cam greu, începu Bryan. Mi-ar trebui priceperea unui poet ca să te pot descrie în cuvinte, și talentul unui pictor, pentru a te descrie în nuanțe.

– Hei, fii serios, îl opri ea.

– Păi, sînt, spuse el. Adevărul e că nu am mai întîlnit pe nimeni ca tine. Nu vreau să mă laud, dar să te fi cunoscut e o mare realizare de-a mea.

– Ocolești subiectul, văd bine ce faci, nu se lăsă Azade.

– Da, m-ai prins. Ești prea deșteaptă să te pot păcăli.

– Okay, hai că ai început bine, rîse ea.

– Rîzi la glumele mele bune, continuă el, iar rîsul tău e atît de plăcut că aș face glume numai să îl aud încontinuu.

– Așa…

– Și ești, ca și acum, încăpățînată și nu te lași pînă nu iese cum vrei tu.

– Nu e adevărat, întotdeauna las după ceilalți.

– Și chiar și atunci cînd ceilalți nu vor să fie așa cum vrei tu, pînă la urmă îi convingi și le dai și impresia că le faci o favoare acceptînd ceea ce a fost de la început ideea ta.

– Hm, zise ea, asta nu știu cum s-o mai iau… e de bine sau de rău?

– Eu zic că e de bine. În felul acesta îți asiguri succesul fără să-i superi pe ceilalți.

– De ce s-ar supăra ceilalți?

– Uneori, se întîmplă, știi?

– Ca de exemplu?

– Spre exemplu, stătu el pe gînduri, cînd ai să zicem mai multe oferte de job, și nu poți alege mai mult de una. Sînt convins că tu o să-i refuzi pe ceilalți, oricîți ar fi, cu așa un tact de o să le placă.

– Nu e chiar așa. Mă faci să mă simt oarecum manipulatoare.

– Nu, o contrazise el, nu e manipulare. Ci subtilitate. Ești abilă ca o căprioară care sare cu eleganță peste obstacole.

– Dar uneori căprioarele nu scapă, cum a pățit mama lui Bambi, spuse Azade.

– Într-adevăr, se întîmplă și în desene animate, și în viața reală. Dar, nu e cazul tău, aici nu vorbeam de vînătoare, ci de grația ocolirii obstacolelor.

– E interesant ce spui, nu m-am gîndit pînă acum la ofertele de job ca la un obstacol.

– Nu o lua așa mot-a-mot, nu e vorba de oferta de acum, făcută de profesorul Smith. Asta face parte dintre oportunități, nu dintre obstacole.

– Așa mă gîndeam și eu.

– Bine, vezi, mai ai o calitate. Te pui de acord cu mine, ceea ce e chiar o mare calitate.

– Iarăși o întorci în favoarea ta, îi zîmbi Azade. Dar, îmi place asta la tine.

– Mulțumesc, spuse el.

– Cît mai avem? îl întrebă.

– Cam două ore, răspunse Bryan. Te-ai plictisit?

– Nu, deloc, aș putea merge așa oricît.

– Mă bucur că spui asta! Și mie îmi place să merg cu mașina în excursii, cu avionul mă simt ca în delegație. Cînd merg la vreo conferință, atunci iau avionul.

– A, eu nu am probleme. Merg la fel de bine și cu avionul și cu mașina. Prefer mașina, pe distanțe acceptabile, firește, pentru că mai pot și vedea locuri noi. Din avion, nu prea ai ce vedea. E drept, că nici de pe autostradă nu prea vezi, de exemplu orașele, dar poți oricînd să ieși și să le vizitezi.

– Pe cînd, o completă Bryan, din avion nu prea mai ai cum să ieși.

– Nu prea? Deloc! Pînă la destinație, cel puțin…

Bryan rîse.

– Îmi place că ești vesel tot timpul, îi mai spuse ea.

– Îmi place să fiu vesel tot timpul, întări el. Și îmi place și de tine tot timpul, continuă el.

– Și mie îmi place de tine, îi spuse Azade. Mă bucur că te-am întîlnit, că ne-am cunoscut.

– Și eu mă bucur!

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (19)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: