Primii pași (18)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Capitolul IV

Maria a avut o copilărie fericită, pînă a realizat că e altfel decît celelalte fete de vîrsta ei. Să fii diferit era o povară în România primilor ani de după comunism, așa cum de altfel a fost o corvoadă în anii plini ai comunismului.

La început nu i se păru nimic suspect. Copiii de obicei se joacă împreună cînd sînt mici, indiferent de gen. Dar, cînd au mai crescut puțin, a observat că prietenele ei preferă să vorbească despre băieți, în timp ce ea prefera să petreacă mai mult timp cu ei și să-i asculte cum vorbesc despre fete. Maria era suficient de isteață pentru a înțelege că trebuia să se abțină să facă comentarii la adresa fetelor și că va trebui să se mulțumească doar cu gînduri și vise. Asta da, visele nu i le putea lua nimeni. Iar dacă prietenele ei vorbeau de băieți, de la o anumită vîrstă chiar cu nerușinare, ce le-ar face, cum le-ar face, cum au mușchii, cum le stă în pantalonii aceia strîmți, firește inițial era numai lauda de ele, pînă au intrat la liceu iar unele au trecut de la vorbe la fapte, Maria participa la discuții dînd din cap și aprobînd tot ce spuneau ele, ba uneori chiar plusînd, cînd de fapt mintea îi era în altă parte, la o frumoasă copilă cu părul suflat cu aur, dintr-o altă clasă, pe care Maria începuse să o placă atît de mult încît o durea.

Știa însă prea bine cum societatea românească tratează homosexualitatea, cum îi exclude pe reprezentanții acesteia, dar mai ales cum Biserica Ortodoxă îi stigmatizează. Maria se născuse, ca majoritatea românilor, într-o familie de ortodocși. Părinții ei erau creștini practicanți, așa că nici o mirare că ea primise numele celei mai importante femei din istoria Creștinismului. Era pe deplin conștientă că nimeni nu poate să afle, că nimeni nu trebuie să afle! Cu orice preț, oricît s-ar sacrifica ea. Părinții ei ar fi distruși, ar vedea situația ca pe propria cădere, iar pe fiica lor mult-iubită sortită și condamnată la chinurile iadului. Firește, ar fi încercat din toate puterile să o „vindece”, să îi salveze sufletul. Dar, asta n-ar fi făcut altceva decît să înrăutățească lucrurile.

Așa că Maria se hotărî încă de tînără să aleagă răul cel mai mic, și în loc să facă o lume întreagă să sufere și în același timp să o chinuie pe ea pentru a o îndrepta pe calea cea bună, mai bine să se chinuie singură, în tăcere, dar să sufere numai ea.

Oricît de greu i-a fost la început, oricît de mult își simțea sufletul sfîșiat, încetul cu încetul s-a obișnuit cu rolul pe care îl juca, ba chiar a intrat atît de bine în pielea personajului, încît nimeni nu și-a dat seama. Iar noaptea era numai a ei, și putea face dragoste cu cine dorea, în mintea ei, singură și încuiată în cameră. Ziua flirta cu băieții, îi lăuda, se prefăcea în fața colegelor că le admiră trupurile care o lăsau rece. Făcea exces de zel, ce-i drept, pentru că i se dusese vestea că era cam ușuratică. Totuși, băieții care încercau să-i facă curte știau mai bine, că nici unul nu a avut nici o șansă cu ea, și mai mult, că nu ieșise nici măcar la un suc cu vreunul dintre ei, în particular, chiar dacă în grup nu refuzase niciodată. Știau, dar cu toate astea spuneau contrariul.

– Știi cu cine am ieșit aseară? întrebă unul dintre aceștia, Nicolas, cel care avea de apărat o reputație de Don Juan al clasei a XII-a, de fapt al întregului liceu Șaguna.

Ceilalți dădeau din umerii neștiinței, așteptînd cu interes să afle.

– Cu Maria! se lăudă el. Am sărutat-o pînă a amețit, continuă el, apoi am putut face ce am vrut cu ea! Dacă mă înțelegeți…

Ceilalți ciuleau urechea, dădeau din cap că înțelegeau, dar doreau detalii. Erau toți încinși, jumătate de berea rece pe care o beau pe terasa arsă de soare, jumătate de poveștile lui Nicolas.

– Cînd i-am dat jos chiloții a început să tremure ca varga, de parcă era prima dată. Și, îi veni pe loc ideea, chiar a fost! Nici nu mi-a venit să cred că a fost virgină!

Faptul acesta îi spori popularitatea de la foarte înalt la imposibil de egalat. Nicolas îi privea de sus și se simțea ca un învingător. Creștea în el nevoia să înflorească și mai mult povestea, pe măsura egoului său devenit uriaș.

– Dar, mai întîi, am lăsat-o să mă dezmierde ea pe mine, vă dați seama că proba asta este foarte importantă pentru mine. Nimeni nu trece la etapa următoare, dacă pică la examenul oral, spuse șmecherește, trăgînd cu ochiul. Poate fi oricine, și virgina lui pește, că tot degeaba. Sînt foarte strict în privința aceasta, nu degeaba mi s-a dus vestea!

– Și, a trecut testul? întrebă unul dintre băieți, cu pupilele dilatate de excitație.

– Păi, cum să vă spun eu, da! Se vede că tipa știa ce face. Eu cred că de-aia era virgină, pentru că era prea nesătulă. Uf, și acum mă mai gîdilă cînd îmi amintesc, mai spuse, și-și aranjă pantalonii.

– Și după aia?

– Am dezbrăcat-o de tot, de tot, și am privit-o de jur împrejur, cu atenție sporită. Nu-mi place să merg mai departe dacă găsesc vreun defect major. Bine, nu pentru orice aluniță, ba astea chiar îmi plac, dacă sînt mici și nostime, dar nu suport spre exemplu fetele nearanjate acolo jos. Iar fata asta era foarte bine aranjată, trebuie să mărturisesc. Cred că pînă acum e prima care ia nota 10 cu plus. Au mai fost fete de zece, spuse repede, dar nu cu plus. Am mai avut și de nouă, dar mai jos nu am coborît.

– E adevărat că pe una ai trimis-o acasă? îl întrerupse sfios unul dintre tineri, aflat în partea cealaltă a mesei.

Nicolas nu păru deranjat de întrerupere, ba chiar îi făcea plăcere să vorbească despre altă invenție de-a lui, Cristina.

– Dar tu ce crezi, băiețel? îl întrebă încruntat. Că poveștile circulă doar așa, dacă n-ar avea vreun sîmbure de adevăr? Iar adevărul e al mijloc, completă el. Fata asta știa foarte bine să sărute, peste tot, nu zgîria deloc, avea un stil aparte, cum își plimba limba în timp ce buzele lucrau, ceva ce n-ai mai întîlnit! Dar la capitolul celălalt era un dezastru. N-am mai văzut atîta păr acolo de cînd mă știu! Nu cred că fata asta s-a aranjat vreodată. Ce să mai zic, mi s-a făcut greață. Dar, adevărul e, trebuie să mărturisesc, că am plecat eu, pentru că eram la ea acasă!

Nicolas izbucni în rîs, un rîs sănătos, de bărbat adevărat, nu de elev de clasa a XII-a, un rîs contagios care se lua ca rîia, astfel că imediat toți băieții de la masă rîdeau în hohote.

– Pun pariu că tu ești virgin! îi spuse Maria, căreia un amic al unuia dintre cei aflați la masă îi povesti toate laudele lui Nicolas.

Maria acumulase prea mult, din cauza condițiilor autoimpuse, ca un baraj de acumulare a apei care vibrează sub presiunea apei, dar care nu cedează, ca să nu mai fie nevoită să le suporte și altora bîrfele și mizeriile, să nu mai înghită prostiile debitate de cei din jur.

Erau în mijlocul holului liceului, iar Nicolas era înconjurat de fanii săi. Maria veni drept la el, își făcu loc printre ceilalți ca prin ceață, și-i spuse tare, direct la obraz:

– Ești un mincinos!

Nicolas, luat prin suprindere, amuți.

– Cum poți să minți în halul ăsta, golanule? îi strigă Maria. Că ai făcut sex cu mine, de toate felurile, că am fost virgină? Încă mai sînt, dacă vrei să știi, dar eu nu mă laud ca tine că nu. Dar pun pariu că tu ești virgin!

– În visele tale, fetițo, încercă să-și recapete forțele Nicolas.

– Fetițo ești tu, papagalule, îi strigă ea.

Lumea se adunase ca la circ, făcînd cerc în jurul lor.

Multe fete îl priveau amuzate pe Nicolas, iar acesta putea citi dezgustul din ochii lor. Toată popularitatea lui atîrna de un fir de păr, iar el nu știa cum să o dreagă. Se simțea prins între corzi, ca un boxer care așteaptă knock-out-ul pentru a nu mai încasa atîția pumni. Ar fi vrut să fugă, să se ascundă, dar nu avea unde, nu avea cum.

– Dacă îți dau acum chiloții jos putem vedea cu toții că nici măcar nu ai nimic acolo, îi spuse foarte hotărîtă. Poate ceva minuscul. Pun pariu și că nici nu ești în stare nici măcar de o erecție!

Nicolas se dădu înapoi un pas, aproape împiedecîndu-se, de parcă i-ar fi fost frică că fata ar putea într-adevăr să-și pună planul în aplicare. Privirea ei spunea că este în stare de orice.

– Da, da. Așa, fetițo, îi mai strigă Maria. Ce o să faci acum? O să plîngi? O să dai fuga la mămica să-i spui că te-am prins cu minciuna?! Nesimțitule! Vezi cum te comporți de acum înainte, ai gijă ce o să mai spui, dar mai bine să nu mai spui nimic despre mine, sau o să te dezbrac ziua în amiaza mare, să vedem toți cît ești de bărbat, acolo unde se vede cel mai bine, că eu cred că nu ești! îi mai spuse Maria, apoi îi întoarse spatele, în aplauzele și uralele celor prezenți.

Cînd tinerii s-au risipit rîzînd, iar Nicolas a rămas doar cu doi-trei amici mai fideli, acesta încercă un zîmbet, dar îi ieși mai mult un rînjet surd.

– Ce tîmpită! Nu suportă să mă știe cu alta, spuse într-un final.

Dar, cam neconvingător, chiar și pentru cei care mai crezuseră în el pînă la urmă, pentru că și aceștia plecară, clătinînd din cap, lăsîndu-l singur pe holul impunător, încărcat de istorie, al licului Andrei Șaguna.

Nimeni nu s-a mirat, poate tot numai vreo doi-trei, cînd Nicolas nu a mai apărut a doua zi la școală. Nici în următoare și nici în alta vreodată. Umbla vorba ba că s-ar fi sinucis, ba că ar fi plecat în altă țară, să i se piardă urma. Realitatea era însă mult mai puțin romanțată sau dramatică: Nicolas și-a convins părinții, iar aceștia l-au mutat la un alt liceu, în cealaltă parte a Brașovului, un liceu de asemenea bine cotat, Liceul de Informatică.

– Vreau să dau la Info, la facultate în Cluj, le spuse el. De aceea trebuie să mă mutați acum la liceul ăsta, pînă nu e prea tîrziu.

Părinților nu le-a fost greu să-l transfere, cu toate că băiatul era în clasa a XII-a și cu toate că erau la mijlocul primului semestru. Afacerile imobiliare pe care le aveau în Brașov, începute imediat după Revoluție, mai întîi ca simpli intermediari între vînzători și cumpărători, iar acum ajunși dezvoltatori ai unui întreg ansamblu rezidențial, le permiteau să poată susține financiar orice dorință îi trecea prin cap odorului lor.

La Șaguna nimeni nu i-a simțit lipsa lui Nicolas, iar faima lui dispăru imediat ce acesta părăsise liceul. Doar amintirea minciunilor pe care le scornise a rămas, și mai ales faptul că o fată obișnuită, nici cea mai populară, nici cea mai fițoasă, nici cea mai deșteaptă și nici cea mai bogată, îl deconspirase și-l făcuse de rușine în fața tuturor. Maria intra astfel în istorie fără să vrea. Chiar dacă numele ei a fost uitat, iar deja în anii următori se vorbea despre o fată care i-a ținut piept celui mai rău băiat din școală. Peste încă o generație circula deja o legendă despre cum a ajuns cu adevărat să întemeieze liceul episcopul, pe atunci, și viitor mitropolit, Andrei Șaguna. El era în legendă bărbatul cel rău, care a predat autorităților o femeie pentru că aceasta i-a ținut piept.

Amestecul de realitate cu ficțiune devenise folclor în liceul Andrei Șaguna.

*

Profesorul de istorie de la Honterus, mister P., știa adevărata poveste a lui Andrei Șaguna.

– În realitate, le spuse acesta elevilor săi, Șaguna a ajutat autoritățile habsburgice să o capturareze pe luptătoarea maghiară pentru drepturile românilor din Transilvania, Katalin Varga, sau cum o numim noi, Ecaterina Varga. Puteți fi mîndri, pentru că ea era originară de aici, din județul Brașov. Se crede că Șaguna a făcut-o pentru a evita repercusiuni drastice împotriva românilor, fiindcă aceștia refuzau să o predea pe neînfricata apărătoare a drepturilor lor. Pe care de fapt ei nu le aveau, iar ea continua insistent să le ceară autorităților. Pînă cînd acestea au considerat-o dușmanul lor, și au socotit-o primejdioasă, mai ales că ea începuse să îmboldească oamenii să-și ceară drepturile inclusiv prin răzmerițe.

Acum, oricare ar fi fost motivul lui Șaguna, am aflat că elevii, altfel spus, colegii voștri de la liceul cu același nume consideră că a fost o trădare. Mai ales că Andrei Șaguna a ajuns episcop după doar un an. Dar și-a spălat păcatul devenind el însuși un apărător al libertății românilor. El a fost cel care a trimis împăratului Ferdinand I al Austriei, cel care l-a precedat pe marele împărat Franz Joseph, o petiție semnată la Marea Adunare de la Blaj în 1848, împreună cu alți oameni politici importanți ai vremii, prin care cereau, printre altele, desființarea iobăgiei, libertatea tiparului și înființarea unor instituții de învățământ în limba română. După ce Franz Joseph devine împărat al Austriei și rege al Ungariei, al Boemiei și al Croației, mare principe al Transilvaniei și mare voievod al Serbiei, și credeți-mă că titlurile nu se încheie aici, dar se termină ora pînă vi le spun pe toate, Andrei Șaguna îi trimite și lui o petiție cu aceleași doleanțe.

Dar Șaguna nu s-a oprit doar la petiții, ci va face mult mai multe. Așa a ajuns să pună piatra de temelie a Gimnaziului Ortodox de la Brașov, inaugurat în 1850, și care din 1922 îi poartă numele, sau să înființeze din banii proprii, tot în 1850, tipografia de la Sibiu. De atunci munca sa pentru ajutorarea românilor nu s-a mai oprit, iar după ce a ajuns mitropolit a avut și mai multă putere pentru a-și putea ducea opera la bun sfîrșit. Șaguna a pus bazele a cîteva sute de școli primare și a cîteva zeci de școli gimnaziale confesionale, a înființat în 1853 o publicație în limba română, „Telegraful român”, care mai apare și astăzi la Arhiepiscopia Sibiului, și a încurajat înființarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), al cărei prim președinte a fost. Între anii 1898 și 1904 ASTRA a publicat prima enciclopedie în limba română, în trei volume, numită simplu „Enciclopedia Română”. Și dacă tot vorbim de lucruri prime, nu uitați să vizitați din cînd în cînd „Prima şcoală românească”. Profitați că ea se află aici, în Brașov!

În încheiere, poate nu știți, dar Șaguna nici măcar nu a fost român, ci aromân, numele său de botez a fost Anastasie, Andrei fiind numele primit atunci cînd s-a călugărit. Locul nașterii sale se află în nordul Ungariei, la Miskolc. Și ca să mai aflați ceva ce nu știu prea mulți liceeni, încheie zîmbindu-le complice, tot acolo s-a născut și László Gáldi, traducătorul lui Eminescu, și al altor cîtorva scriitori români, în limba maghiară.

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (18)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: