Primii pași (12)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

În Piața Sfatului era agitație mare. Se construia o scenă, se aduceau scaune, era multă forfotă și gălăgie.

– Ce se întîmplă aici? întrebă Ana, nemulțumită de toată agitația asta.

– Habar n-am, răspunse Amanda.

– Aaa, făcu Mircea. Acum am realizat! Se pregătesc pentru Cerbul de Aur. Va fi relansat din nou anul acesta.

– Serios? întrebă Ioan.

– Chiar? întrebă și Ana.

– Nici nu știam asta, spuse Amanda. Hm, e interesant. Era și păcat să moară așa tînăr, glumi el. Abia ce a renăscut…

– Corect! spuse Ioan.

– Da, vineri cînd am plecat de la școală nu se întîmpla nimic aici, doar pe aici am mers acasă, adăugă Mircea.

– Păi da, cu toții am fost vineri aici, întări și Ioan.

– Mai bine să mergem la statuie.

– Da, cred că e mai liniște acolo.

Liceul Honterus e la o aruncătură de băț de Piața Sfatului. Se merge spre impresionanta Biserică Neagră, iar în spatele ei, sînt clădirile liceului. De fapt, nu doar ale liceului, pentru că școala are și clase primare și gimnaziu. Lîngă Biserică, cu fața spre școala care îi poartă numele, tronează statuia de care vorbeau tinerii, a lui Johannes Honterus. Acesta ține într-o mînă o carte în timp ce cu mîna dreaptă întinsă, indică spre școală cu degetul arătător.

– Oare ce vrea să spună? întrebă Mircea, arătînd spre mîna dreaptă a statuii. Voi v-ați întrebat vreodată asta? Vrea să ne arate școala, doar atît?

– Eu cred că ar trebui să ne întrebăm ce a vrut să transmită sculptorul, completă Ana.

– Da, firește, sculptorul, spuse repede Mircea.

– Eu cred, începu Amanda, că e mai mult decît simpla indicație: „Iată școala pe care am întemeiat-o” și așa mai departe.

Se opri. Ceilalți așteptau să continue. Dar Amanda tăcea, căzută pe gînduri.

– Așa? o scutură ușor Ana. Și?

– Aha, și atît, răspunse, apoi continuă într-un ritm susținut. Vrea să ne spună cît e de importantă școala. Adică, uitați-vă la privirea lui aspră, încruntată. Omul acesta a adus Reforma în Brașov, a fost Pastor aici, în biserica asta, așadar imposibil să nu aibă și conotații religioase toată povestea asta.

– Da, și eu am impresia că Honterus privește mai departe, prin și peste clădiri. Totuși, nu se uită în sus, spre cer, ceea ce e foarte interesant, completă Ana.

– Hm, mie îmi aduce aminte de altceva, începu dregîndu-și glasul Ioan.

– Așa, spune tu, puiule, se alintă Amanda.

Ioan rîse, apoi continuă:

– Anul trecut am făcut o excursie cu părinții în Barcelona, și…

– Uau, îl întrerupse Amanda. Ai fost în Barcelona și mie nu mi-ai spus? Ai fost fără mine?

– Păi, a fost anul trecut…

– Chiar și-așa, rîse Amanda. În fine, să lăsăm gluma, spune mai bine ce voiai.

– Așa. Celebră este acolo statuia lui Columb. E drept că e mult, mult mai înaltă, habar n-am cît, dar e pe o coloană imensă, pe un soclu cu multe alte statui, cu basoreliefuri. E nevoie să urci cîteva scări ca să ajungi la soclu. În fine. Columb are la fel mîna dreaptă ridicată, iar degetul arătător indică spre mare. Nu mai țin minte ce are în cealaltă mînă, poate pălăria de navigator, poate tot o carte, nu mai știu. Dar, o să vă arăt pozele.

– Acum? întrebă Mircea scurt.

– Ăăă, nu știu dacă acum. Da, poate acum. Dar, de fapt, nu chiar acum, să mai stăm o vreme în centru, apoi mergem la mine. Ce ziceți?

Ana și Amanda se priviră o fracțiune de secundă, cît să se înțeleagă.

– Noi nu cred că mai venim astăzi. O să se facă cam tîrziu, spuse Ana în numele amîndurora.

– Rămîne pe altădată… completă și Amanda.

– Oricum, este foarte interesant ce ne spui despre statuie, adăugă Ana. Crezi că e vreo coincidență, sau poate așa se făceau statuile pe vremuri?

– Poate doar ale celor care aveau ceva de arătat, spuse Mircea.

– Și asta e drept, afirmă Ioan.

– Ar trebui să aflăm cine sînt sculptorii și cînd au fost făcute statuite. Apoi, am putea să facem o cercetare mai amănunțită, să comparăm pozele statuii lui Columb cu cele ale lui Honter, cum îl cheamă de fapt în original.

– Dacă tot ai adus vorba, mai există o asemănare. În catalană numele lui e Colom, dar în engleză e latinizat, iar statuia lui se cheamă „Monument of Columbus”.

– Honterus, Columbus, spuse Mircea ritmat. Columbus-Honterus.

– Confucius, adăugă Ana.

– Paracelsus, intră în joc și Amanda.

Toți erau cu ochii pe Ioan. Acesta se frămînta tot.

– Ăăă, us, us… Isus! exclamă.

Ceilalți trei izbucniră în rîs

– Isus nu se pune, spuse Mircea. Nu e numele latinizat. Așa îl cheamă, măi!

– Plus, adăugă Ana, dacă ar fi Ioana aici, ar spune „să nu luăm numele Domnului în deșert”.

– Iar te iei de ea? o întrebă Amanda.

– Nu, răspunse Ana. Doar glumesc.

– Mai bine că nu e Ioana aici, s-a fi supărat teribil.

– Serios, întrebă Mircea? Ioana, colega voastră? E foarte serioasă în chestia asta? Pe bune?

– O, da! exclamă Ana. Am avut chiar și o mică ceartă pe tema asta.

– Hai să-i zicem o discuție mai aprinsă, o corectă Amanda. Să nu-i spunem chiar ceartă, pare așa de serioasă toată treaba.

– Okay. De acord. O discuție în contradictoriu…

– Și? întrebă Mircea. Care a fost subiectul, și argumentele? Rezultatele?

– Ei, nu mai contează, dădu înapoi Ana. A fost doar o discuție…

– Se pare că a fost mai mult de atît, spuse Ioan, dacă ocolești răspunsul.

– Nu e adevărat, se apără Ana. Dar nu vreau să o aduc în discuție pe Ioana, dacă ea nu e de față nu mi se pare în regulă, sună cam a bîrfă.

Mircea o privi admirativ. Pe lîngă faptul că era premianta clasei și se dovedise a fi una dintre cele mai inteligente persoane pe care le cunoștea, în rest nu știuse mai nimic despre această frumoasă colegă. Iar acum ea dovedea și că are principii morale solide. Îi plăcea tot mai mult fata aceasta.

– Bravo, îi spuse el. Nici mie nu-mi plac bîrfele.

– Asta, rîse cu fața îndreptată spre el Ioan, pentru că ești mereu subiectul lor. Ha ha!

Fetele rîseră și ele. Mircea nu prea.

– Hei, terminați!

Fața lui schimbată brusc îi îndemna să facă și mai mult haz pe seama lui. Ana încerca din răsputeri să se abțină, nu voia să-l supere, acum că simțea cît de mult îi place băiatul, dar cu cît încerca mai mult, cu atît rîsul ieșea mai furtunos de pe buzele ei încă furnicate de lungile sărutări.

– Scuze, îi spunea, cu ochii în lacrimi de atîta rîs.

– Nu mi se pare haios, adăugă el.

– Știu, rîdea ea.

Mircea se întoarse cu spatele la ei. Ana își adună toate puterile de care se știa capabilă, se opri din rîs și-l sărută cu atîta pasiune încît un regizor dacă s-ar fi aflat acolo ar fi angajat-o imediat pentru scena unui sărut pasional din filmul său.

Faptul că Ana era sinceră în gestul și sentimentele ei, făcea ca totul să fie – nu doar să pară – atît de real.

Lui Mircea îi trecu supărarea și se abadonă și el dulceții care-i lua mințile și-i ascuțea toate celelalte simțuri. I se părea că inima lui bate în ritmul inimii Anei, că sîngele lui și al ei formau un singur sînge, așa cum două rîuri se întîlnesc și se unesc pentru a forma un unic rîu. Își simțea fiecare celulă a corpului contopindu-se cu fiecare celulă a corpului ei. În lungul sărut care i se păru de o clipă doar, nu mai știa care e el și care e ea. Și sincer, nici nu-l mai interesa.

– Doamne, e atît de frumos! exclamă Amanda cu ochii aținți asupra lor.

Văzîndu-i, nu se mai putură abține nici ei, așa că se porniră și ceilalți doi tineri pe sărutat. Dacă curtea Bisericii Negre nu ar fi fost pustie, cineva ar fi crezut, văzîndu-i, că este un concurs de pupături. Și i s-ar fi părut că nu există ceva mai frumos pe lumea asta. Doar două perechi de adolescenți, îndrăgostindu-se.

*

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (12)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: