Primii pași (8)

Luptă. Iubește. Plîngi. Speră.

For English click here.

Roman publicat prima oară la Editura Eikon (2017), disponibil acum și pe Amazon (click pe imaginea din dreapta).

Aici o să-l puteți citi gratis în foileton, așadar nu uitați să Urmăriți (Follow) blogul meu pentru a nu pierde nici un episod postat.

Enjoy!

Amanda și Maria au coborît din taxi în fața clubului la fel de bine-dispuse cum au urcat.

– Acum să te văd, îi spuse Amanda. La dans, nu la povești…

– Pe mine? Hm, eu dansez ca o campioană! Pe tine să te văd… cît ești de împleticită.

– Eu? Împleticită? Ha! Am făcut un an cursuri de dans cu…

Se opri.

– Știi ce? N-o să las asta să-mi strice distracția!

– Așa te vreau, girl.

În club era destul de multă lume, în general tineri dornici să se afirme, să se îndrăgostească sau/ și să se împerecheze. Muzica în ring era asurzitoare, astfel că Maria și Amanda erau nevoite să strige ca să se poată auzi. Singura masă liberă pe care au găsit-o era mai într-o margine, o masă cu două locuri, exact ce le trebuia lor. Iar cea mai bună parte era că acolo era și cel mai liniște, astfel că cele două prietene puteau povesti fără să fie nevoite să mai urle.

– Ce bem? întrebă Maria. Cocktail? De care vrei?

– Nu vreau dulcegării. Nu mai e vremea lor! Așa că o să iau un White Russian.

– Great. Atunci o să iau și eu la fel!

Maria comandă două băuturi unei chelnerițe drăguțe, care nu părea mai mare de 16 ani.

– Probabil că are, totuși, afirmă Maria.

– Sigur, confirmă Amanda. Cel puțin 18. Altfel, nu ar putea lucra aici.

Fata veni cu băuturile.

– Pot să te întreb ceva? o întrebă Maria.

– Desigur, răspunse chelnerița.

– Ești atît de frumoasă, și arăți atît de tînără… cîți ani ai?

Chelnerița zîmbi, dar și roși puțin la auzul complimentelor.

– Știi, mi-au spus asta o mulțime de bărbați, dar pînă acum nici o femeie. Și tu ești foarte frumoasă, îi spuse ea Mariei.

– Mulțumesc, răspunse aceasta.

Amanda se uita la ele, amuzată.

– Oh, scuze, i se adresă chelnerița, și tu ești frumoasă, să nu mă înțelegi greșit.

– Nu-ți face griji, eu nu sînt lesbi ca prietena mea, aici prezentă.

Fata roși. Maria izbucni în rîs.

– Glumește, stai liniștită!

– Da? Okay.

Chelnerița dădu să plece.

– Am 19, se întoarse. Deci, sînt majoră și răspund de faptele mele.

– Mă bucur, spuse repede Maria. Eu sînt Maria. Ea e Amanda.

– Mirela. Încîntată de cunoștință. Păreți niște fete foarte de treabă.

– Și noi ne bucurăm să te cunoaștem, îi spuse Maria.

Mirela îi zîmbi, apoi plecă spre alți clienți, de la altă masă.

– Asta a fost interesant. Jur că a flirtat cu tine, îi spuse Amanda.

– Fii serioasă. A fost doar amabilă.

– Da, pentru că ești o drăguță? Ba, frumoasă?

– Nu. Asta e bună. Crezi?

– Hopa. Ai devenit interesată?

– Ei, de ce nu? La urma urmei, e frumoasă. Și doar o femeie știe ce să-i facă altei femei…

– Nu vorbești serios!

Amanda o privi fix. Maria nici nu clipea.

– Trebuia să afli cumva, îi spuse.

– Nu pot să cred, exclamă Amanda. Nu vorbești serios!

– Ai mai spus asta o dată.

– Da, dar tot nu-mi vine să cred. Come on, ne știm de o viață. Niciodată n-am observat nimic ciudat la tine…

– Crezi că e ciudat? o întrerupse Maria.

– A, nu, nu în sensul acela. Ci, voiam să zic… Adică, niciodată nu ai dat vreun semn că nu-ți plac bărbații. Dimpotrivă, mereu ai flirtat cu ei…

– Păi, da, fiindcă lumea te judecă strîmb dacă nu ești straight. Numai în tine am încredere… așa că vezi, să nu cumva să-ți scape!

– Bine, dar nu cred că…

– Ba da, crede-mă. Știu eu mai bine! Așadar, promite!

– Okay, okay, promit.

– Ce?

– Ce ce?

– Ce promiți? Nu te mai preface!

– Bine. Promit că nu spun nimănui că ești originară din insula Lesbos…

– Hei, e chestie serioasă!

– Ba nu, nu e! E chiar distractivă!

Amanda pufni în rîs. Maria încercă să stea seriosă, dar pufni și ea în rîs după cîteva clipe.

– Ai dreptate, e distractiv.

– Hai, cheers!

Ciocniră paharele de White Russian. Sorbiră cîte o înghițitură.

– E bun!

– Mda. Yummy yammy.

– Hai, cheamă fata și cere-i numărul de telefon!

– Serios? Crezi că ar trebui?

– Sigur, nu mă supăr. Deși, ar trebui… Mirela asta a flirtat cu tine, deși tu ești aici cu mine. Dacă eram iubita ta?

– Păi, nu ești!

– Dar ea nu știa asta!

– Lasă, se vede de la o poștă că ești hetero!

– Serios? Te iubesc, dar te urăsc!

– Hi, hi, și eu.

Amanda îi făcu semn chelneriței, care dădu din cap că a recepționat, iar după ce termină la masa unde era, după cîteva momente, veni la ele.

– Da? Vă mai ajut cu ceva?

– Prietena mea vrea să-ți spună ceva, îi răspunse Amanda.

Maria roși puțin.

– Dar, mai întîi, continuă Amanda, vreau să-mi cer scuze pentru adineaori.

– Nu e nici o problemă, zîmbi fata. M-am învățat cu glumele, ironiile și judecata oamenilor pe seama sexualității mele.

– Da, dar nu ar trebui. Lumea nu ar trebui să te judece, oamenii nu ar trebui să se bage. Nu e, de fapt, absolut deloc, treaba nimănui pe cine iubești și cum o faci! Eu glumeam pe seama Mariei, dar asta pentru că așa sîntem noi, crazy. Și n-aș fi făcut-o dacă aș fi știut…

 Mirela se uita întrebătoare. Amanda însă se oprise și aștepta să continue Maria. Aceasta, își făcu curaj și spuse:

– Și eu sînt gay. Îmi pare rău că te-am mințit! Îmi place de tine și dacă crezi că poți să mă ierți, aș vrea să o luăm de la capăt, să mai încercăm o dată.

Mirela o privea uimită, apoi fața i se lumină. Un zîmbet larg îi dezvelea dinții albi și regulați.

– Sigur că vreau. Mi-ai plăcut din prima clipă. Dar nu-mi venea să cred că m-am înșelat…

– Ei bine, nu te-ai înșelat.

– Noi te-am înșelat, completă Amanda, dar nu am făcut-o din răutate, ci din ignoranță. Poți să ne ierți?

– Nu e nimic de iertat. Din contră, mă bucur.

– Uite, scria ceva Maria, aici ai numărul meu de telefon. Dă-mi un bip, să-mi salvez și eu numărul tău.

Mirela scoase smartphonul din buzunar, formă numărul scris de Maria pe bucata de hîrtie. Telefonul Mariei, aflat pe masă, începu să cînte. Maria îi dădu ocupat, apoi salvă numărul. Puse o inimioară în dreptul numelui Mirelei.

Amanda o privi cît era de fericită și se gîndi cum de-a putut rata asta în toți acești ani. Cînd Mirela plecă de la masa lor, nu se putu abține, se ridică de pe scaunul ei și o îmbrățisă pe Maria cît putu de tare.

– Te iubesc, fată!

– Hei, mai încet, și eu te iubesc, dar mă strivești. Ce-ți veni? Nu cumva ți-ai dat seama că ești și tu gay? rîse Maria zgomotos.

– Ai vrea tu, rîse și Amanda. Hai să dansăm, mai spuse, ridicîndu-se și luînd-o de mînă pe Maria.

– Hai!

*

Ahad ieși din colibă, urmat de victima sa, care abia mergea din cauza durerilor pricinuite de acesta. La vederea acestuia, oamenii săi, care se odihneau trîntîți pe jos, care pe unde, s-au ridicat rapid în picioare.

– Haideți, să isprăvim ce-am început, spuse Ahad, îndreptîndu-se spre Saadiya, care ridică îngrozită capul. Încercă să se ridice, voia să fugă undeva, oriunde, dar alunecă și căzu în propriul sînge amestecat cu nisip, hohotind de plîns.

– Te rog, îi strigă din nou Azade, de unde zăcea și ea cu corpul îmbibat de durere. Te rog ia-mă pe mine în locul ei!

Ahad o privi scurt, tăios.

– Chiar vrei asta?

Femeia dădu din cap, afirmativ, deși era îngrozită.

– Ei bine, nu e cum vrei tu! răspunse Ahad și continuă să meargă spre Saadiya.

– Ai milă, te rog! plînse cu o voce sfîrșită și sfîșietoare Azade. De ce ne chinuiți atîta?

– Pentru că putem! rînji Ahad. E în firea noastră!

– Nu e adevărat, nu se lăsă Azade. Omul nu se naște rău, el alege să facă rău!

– Atunci, aleg! spuse impasibil Ahad. Și dacă nu taci, îți pun căluș.

– Poți să alegi să nu mai faci rău! Orice drum începe cu un prim pas, mai apucă să spună Azade înainte ca Ahad să facă semn oamenilor săi să-i lege un căluș, să o facă să tacă.

Doi oameni au sărit, au rupt o bucată de zdreanță și i-au pus-o căluș. Azade încerca să se împotrivească, dar fără succes.

– Mai așteaptă puțin, îi mai spuse Ahad. Îți vine imediat și ție rîndul!

Alți doi bărbați au prins-o pe Saadiya și au ținut-o bine, i-au deschis și forțat gura să rămînă deschisă cu același lemn, îmbibat de sînge și murdar de nisip, iar Ahad, unul cîte unul, fără grabă și trezind-o de fiecare dată cînd leșina, i-a scos toți molarii și premolarii rămași, pînă cînd n-a mai rămas nimic în gura femeii, doar sînge și durere.

– Acum e rîndul tău! s-a întors Ahad spre Azade.

Cu ea nu a fost la fel de ușor. Azade s-a zbătut tot timpul, astfel că doi oameni nu erau suficienți pentru a o ține. Lui Ahad nu-i păsa de fapt că o chinuie mai mult tocmai pentru că ea nu stă nemișcată, dar i-a spus-o o dată.

– Dacă te mai miști mult o să fie mai rău!

De fapt, îl enerva că zbaterea ei îl încurca. Dar, avea tot timpul din lume. Așa că nu se grăbea. Timp de mai bine de o oră a durat tortura lui Azade. Măsele ei aveau rădăcini puternice și sănătoase, ca urmare și chinurile îndurate au fost extrem de mari. Iar cînd Azade a leșinat de durere, Ahad a fost mulțumit pentru cîteva clipe că nu mai mișcă și ca urmare nu-l mai încurcă, dar a trezit-o oricum, pentru că altfel nu și-ar fi învățat lecția. Nu i-a mai spus nimic, pînă la sfîrșit:

– Acum n-o să poți mușca! apoi s-a retras în coliba lui.

Pe Azade au tîrît-o în grotă, într-o stare de semi-conștiență, și au zvîrlit-o pe jos. Celelalte femei au fost aduse și ele, îngrămădite ca oile în stînă și încuiate toate în vizuină. Saadiya se ținea destul de bine pe picioare, chiar dacă durerea se extinsese de la gură la tot capul. Femeile celelalte făceau ce puteau, le curățau pe cele două rănite cu bucăți din hainele lor, le ștergeau buzele vinete, dădeau la o parte nisipul de pe fețele lor arse de soare, brăzdate de cicatrici și rupte de patentul nemilos.

Azade deschise ușor ochii.

– Bryan?

Îl văzu pe acesta aplecat deasupra ei, zîmbitor. Bărbatul îi mîngîia fața, și-i ferea gingaș părul de pe frunte.

– Bryan? Mi-a fost atît de dor de tine…

Femeile se uitau unele la altele și plîngeau, scuturînd din cap a deznădejde.

– Aiurează, spuse Ghadah.

– Allah, ai milă, murmură Maha.

Azade îl prinse de mînă.

– Să nu mă mai părăsești niciodată, îi spuse.

– Promit, răspunse acesta.

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Primii pași (8)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: