FALS JURNAL DE ÎNCĂ O ÎNMORMÎNTARE

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

De la dispariţia prof. univ. dr. Andrei Bodiu, Universitatea „Transilvania” din Braşov nu a mai suferit o pierdere atît de mare, cum s-a întîmplat miercuri, 17 septembrie, cînd a murit fulgerător, într-un accident de maşină, prof. univ. dr. ing. Doru Talabă; primul a îndeplinit şi funcţia de Vicepreşedinte al Senatului Universităţii, al doilea ocupa şi funcţia de Prorector cu activitatea de cercetare ştiinţifică. Doi oameni diferiţi, dar amîndoi implicaţi în diverse proiecte, culturale şi ştiinţifice; două vieţi diferite, dar convergente în năzuinţa de a vedea Universitatea progresînd; două finaluri diferite, dar unite prin tragic şi imprevizibil. Şi prin încă ceva, ce se ascunde subtil în spatele morţii lor.

       În cazul lui Andrei Bodiu, mort în urma unui masiv atac de cord, s-ar putea spune că nu ar trebui să existe strigăte de revoltă: poate doar cîteva mute, împotriva sorţii nedrepte. Dar nu este chiar aşa: în spatele dispariţiei lui Andrei se ascunde o întreagă viaţă de muncă, fără încetare, respectiv un stres continuu la care şi-a supus acea inimă care într-un final a cedat. Fireşte că ambiţiile lui Andrei erau mari, dar şi sistemele în care era angrenat, fie că erau universitare, pedagogice, culturale ş.am.d., l-au presat din toate părţile.

În schimb, în cazul lui Doru Talabă, situaţia se schimbă radical, iar revolta iese strigînd: pentru că, alături de alte mii de victime ale accidentelor rutiere din România (cu siguranţă mai mult de jumătate din totalul celor decedaţi în accidentele rutiere de după Decembrie ‘89), şi Doru Talabă a fost ucis de lipsa autostrăzilor. Aceasta este realitatea din spatele morţii sale.

Toate acele accidente din care au rezultat fie numai răniţi, fie morţi, puteau fi evitate dacă existau autostrăzile care ar fi trebuit să existe după atîţia amari de ani de la Revoluţie. De aceea, nu ar fi de nici o mirare acuzele, rostite sau doar gîndite de familiile victimelor din 1990 încoace, aduse tuturor guvernelor care s-au perindat de atunci, în frunte cu prim-miniştrii lor şi alţi miniştrii implicaţi, cum ar fi cei ai Transporturilor, apoi conducerilor Companiei de Drumuri şi (ce ironie!) Autostrăzi, precum şi conducerilor companiilor gen Bechtel şi altele care or mai fi, care au cîştigat contracte, au încasat bani (mulţi, nenumăraţi!) şi au plecat fără să construiască autostrăzile pentru care au fost plătiţi: pur şi simplu de genocid. Ei sînt dacă nu vinovaţii direcţi, atunci cei din spatele acestei  tragedii (încă una care se adaugă multor altora) la scară naţională, aşa cum – ca să folosim două dintre cele mai tragice exemple din istoria recentă – sînt vinovaţi nu doar cei care i-au executat pe prizonierii lagărelor naziste sau ai închisorilor comuniste, ci şi cei care au conceput „soluţiile”, cei care au orchestrat totul, fără să comită ei înşişi direct vreo crimă.

       Nici nu ştiu ce ar putea face membrii familiilor victimelor unor astfel de accidente – şi, nici nu mai este nevoie să o spun, nu al celor de genul: condus mort de beat, trezit mort de-a binelea – pentru ca toţi cei vinovaţi să plătească… Dar nu mă pot opri să întreb: noi, ce putem face, noi cei care asistăm de pe margine? Să ne bucurăm că nu sîntem noi în această situaţie? Să tot aşteptăm neputincioşi pînă cădem şi noi victime? Sau să strigăm, nu doar: „ne-am săturat, ajunge!”, ci de-a dreptul: „sînteţi vinovaţi!” Să arătăm cu degetul spre toţi vinovaţii, spre toţi ceiresponsabili! Şi să-i privim nu cu ură, ci cu dreptate, şi mai ales să le cerem socoteală în Justiţie. Nu pentru ce nu au înfăptuit, ci pentru ce au făcut nefăcînd ce trebuia! Şi, mai ales, nu să-i votăm în continuare, să le plătim salariile şi să le înghiţim minciunile ori de cîte ori deturnează fonduri, încasează comisioane uriaşe, îşi încalcă promisiunile şi nu îşi fac treaba pentru care au fost aleşi: de a servi binelui poporului şi dezvoltării ţării.

NU, pentru că locul multora nu este în guverne, preşedinţii, primării, consilii sau alte, multe, diverse, nenumărate conduceri.

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: