FALS JURNAL DE ROMÂNISM

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

Într-o țară mică „plină de humor” cum este România, problemele se văd cu ochiul liber. „Se știe” că mulți dintre politicienii noștri sînt corupți, necinstiți, mincinoși, fără scrupule, lipsiți de orice urmă de onoare, și mai ales că nu le pasă deloc de populație, excepție făcînd săptămînile dinaintea oricăror alegeri, cînd sînt cei mai buni prieteni ai tăi. În rest, au neobrăzarea de a te minți pe față și cu rînjetul aferent pe bune, și apoi să declare senini sau că e o înscenare sau că asta e viața, cine are puterea are și partea. Vedem cu toții cîtă sărăcie este pretutindeni în țară, pe de o parte; iar pe de alta, noi cei care nu furăm, ne mirăm cît de repede se duc banii din portofel, bani munciți cu greu, de multe ori într-o echivalență frumos ambalată a sclaviei plătite. Sîntem zi de zi martorii abuzurilor diverșilor edili – cum li se spune, complet nefondat, fiindcă în antichitate aceștia se ocupau cu îngrijirea edificiilor, cu aprovizionarea, cu organizarea, etc.; doar cînd se folosește ironic cuvîntul are sens. Și așa mai departe…

       Toate problemele de acest gen se cunosc, dar ca în orice societate modernă lucrurile se văd cel mai bine la televizor, nu-i așa? Ar trebui programat un show „românii au probleme”. O emisiune-concurs în care politicianul și prietenul său apropiat (de exemplu cel care învîrte afaceri necurate, de milioane, pe banii statului – sau, că doar e de deturnat en-gros – pe fonduri europene) care creează cele mai multe probleme românilor să cîștige. Și pentru că ar fi un concurs cu adevărat just, nu vor fi lăsați nepremiați nici ocupanții următoarelor locuri, toți participanții primind cîte un binemeritat loc în clasament, adică în pușcărie!

       Dar pînă atunci, ca să revenim cu picioarele pe pămînt, adică pe cel puțin trei straturi de asfalt pline deja de gropi și plombe, respectiv, după caz, de noroi, despre altceva vreau să scriu aici, pentru că deși cei care au puterea politică și economică sînt, direct, indirect și din orice parte, vinovați pentru situația în care se afundă România tot mai mult, totuși nu-i putem face răspunzători și pentru faptele noastre. Cele care se văd mai puțin, sau care de fapt se văd, dar am dezvoltat față de ele o indiferență de-a dreptul mutantă. Cum ar fi despre românii de lîngă noi. Pe lîngă care trecem zi de zi, sau în unele cazuri, cum ar fi cele din cel mai vizibil exemplu: traficul auto, trec ei pe lîngă noi, de parcă singurul lor țel este să-i taie celuilalt fața, să accelereze atît de mult încît să fie sigur că intră înaintea altuia în giratoriu, să schimbe repede banda la semafor pentru că în față sînt trei mașini, nu două ca dincolo, să aibă grijă ca pietonilor să nu le fie prea cald făcîndu-le vînt, razant, conform aerodinamismului mașinii, și mai ales să fie gata să se ia la bătaie dacă vreunul mai îndrăzneț îi comentează pe bună dreptate. Întotdeauna am zis că mentalitatea, educația, inteligența și nenumărate alte caracteristici care formează caracterul unui om și coeziunea unei societăți se văd (și) din faptul cum omul conduce mașina. E o problemă deja (de mult!) națională, iar rezultatul imediat nu poate fi decît unul singur: creșterea numărului de accidente, oricum exagerat de mare. Iar pe termen lung, înrăirea crescîndă a românilor (= termen generic folosit aici pentru toți cetătenii, indiferent de etnie, sex, religie și așa mai departe; ba chiar și pentru străinii care respectă regulile doar cînd sînt în țara lor, aici românizîndu-se complet, fiindcă se poate!), tot mai slaba empatie și accentuarea intoleranței. Iar ce mă îngrijorează cel mai mult este absoluta lipsă de respect: pentru celălalt, pentru ordine, pentru civilizație.

Că proverbiala toleranță românească a devenit doar o vorbă goală se poate verifica oricînd în trafic. Iar dacă așa stau lucrurile, adică pentru că sînt așa, le refuz și declar – a nu știu cîta oară – faptul că m-am născut în România un accident al sorții care și-a bătut joc de mine. Dar cît mai sînt încă viu în astă țară, încerc să fac tot ce pot, în ideea că poate se ia și exemplul acesta, nu doar microbul celălalt, negativ: opresc la trecerea de pietoni, uneori distrîndu-mă în sinea mea de cît de surprinși sînt unii (peste tot se întîmplă, dar mai ales în localitățile mai mici, unde se pare că n-au mai pomenit așa ceva); îi las pe cei care semnalizează intenția de a intra pe bandă în fața mea; nu-i claxonez (cu excepția situațiilor în care manevra lor e deosebit de periculoasă) pe cei ce-mi taie fața, dar le fac semnul dojenitor prin clătinarea degetului arătător, iar nu semnul cu degetul mijlociu; etc. Mereu mă încurajez și-mi spun în sinea mea că dacă autoritățile nu creează cadrul, respectiv nu aplică măsuri pentru dezvoltarea unei societăți civilizate, totuși o putem face noi, părți active și pasive ale acestei societăți în care, vrem – nu vrem, trăim. De fapt, societatea este, pur și simplu: noi!

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: