FALS JURNAL DE EDUCAŢIE

Puţin despre ‘de ce este bolnav sistemul de învăţămînt românesc?’

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

Ca în orice sistem, şi în sistemul de învăţămînt (sau educaţional) – fie el şi românesc – cea mai importantă parte a sa este alcătuită din individualităţi sau indivizi, din persoanele care îl formează, adică din oameni, respectiv neoameni. De la cel mai mic copil de creşă (banuiesc că şi acestea intră în acest minunat sistem de educaţie) pînă la ministru, toată lumea formează un organism viu, dinamic, care interacţionează în cele mai diverse moduri, uneori brownian, rareori ordonat. Şi ca orice organism viu, vitalitatea, sănătatea şi chiar speranţa de viaţă este dată de celulele sănătoase, respectiv ameninţată de cele bolnave sau de viruşi. Nu ştiu cînd e mai rău: cînd elementele din interior sînt bolnave şi se comportă ca un măr stricat într-o ladă de mere bune, care reuşeşte să putrezească întreaga ladă, iar în acest caz avem de-a face, să spunem, cu un cancer; sau cînd boala vine de afară şi virusează organismul sănătos, iar un exemplu la îndemînă ar fi bacteria Yersinia, adică ciuma.

       Acum, realist vorbind, este vorba despre ambele în ceea ce priveşte sistemul educaţional românesc. Astăzi însă vom alege un exemplu din prima variantă, lăsînd cealaltă sau pe data viitoare, sau la liber, în regim de autoservire.

       Studiu de caz. Ca multe licee din ţară, şi în Braşov acestea şi-au extins oferta de învăţămînt şi au dezvoltat un ciclu gimnazial, devenind astfel colegii cu clasele V-XII, cu examen de admitere şi la clasa a V-a. Inclusiv unele dintre cele mai bune – celebre din oraş, dacă nu cumva toate. Din sursă directă, adică părinte de copil intrat în clasa a V-a la un astfel de colegiu, foarte bun şi nu de fiţe – cel puţin aşa credeam eu. Aşadar admitere, pentru cele 28 de locuri disponibile. Fireşte, primele 28 de medii au cîştigat. Prima suspiciune: copii care la concursurile şcolare anonime erau undeva pe la mijloc, aici au fost admişi printre primii. Ei, asta e. Au avut un moment de glorie, trecem peste.

Doi. Situaţia la finalul listei era cam aşa: ultima medie admisă, să spunem A. Apoi, primii respinşi cu B, respectiv C, iar următorii trei la egalitate cu D. După afişarea rezultatelor, doi admişi s-au retras, fericire maximă pentru următorii cinci de sub linie care au fost cu toţii admişi. Explicaţia, cît se poate de simplă: unul dintre cei la egalitate (cu D) a fost admis şi atunci nu puteau fi nedreptăţiţi ceilalţi doi. Curată justiţie. Nu importă că de fapt doar B şi C trebuiau admişi, pentru că erau doar două locuri vacante. Ce nu se spune: un D era copil de persoană importantă, deci e logic să fie admis.

Trei. În semestrul al doilea, se transferă de la o şcoală generală „normală”, în aceeaşi clasă a V-a despre care vorbim, un alt copil al unei „personalităţi”. Explicaţia: copilul şi-a dorit foarte mult să ajungă acolo. Dovadă, faptul că a chiar dat admitere şi a „reuşit” undeva dincolo de locul 40. Ei, şi? Ce contează că acum clasa are mult mai mulţi copii. Nu e singura clasă cu 32 de elevi. Şi ce, parcă pe „vremea noastră” nu erau clase chiar şi cu 40 de copii? Chiar eu am fost într-o asemenea clasă pe timpul lui Ceauşescu, ani la rînd şi, iată, n-am murit!

Patru. Oameni sîntem cu toţii. Şi profesorii, orice s-ar crede despre ei. Orice om are favoriţii săi. Prin urmare… Ce mai contează că la un concurs de poezie din şcoală regula era: două poezii şi intri în concurs, iar un elev avea numai una? Cît putem fi de cîrcotaşi, ba chiar cîinoşi, să tăiem elanul creator al pupilului?

În fine, mă opresc la cinci, ca să închid cercul. Aceiaşi elevi care au intrat pe locuri fruntaşe şi au terminat semestrul I cu 10 pe linie au obţinut şi în clasa a V-a, la olimpiade, note medii. Asta e, nu toţi sîntem olimpici.

Iată, aşadar, un singur studiu de caz de la o singură sursă, dintr-un singur semestru, dintr-o singură clasă a V-a, de la un singur colegiu. Mă întreb, cîte clase de a V-a există în România? Sau, cîte clase în total, de la clasa 0 (zero) la a XII-a? Cîte studii de caz? Şi atenţie, de universităţi nici n-am pomenit.

Dacă un caz mediatizat ca al unui cadru didactic care nu aştepta, ci cerea exact cît îi trebuia ne-a făcut să strîmbăm puţin din nas şi să ne vedem mai departe de „treburi”, de parcă educaţia copiilor noştri nu ar fi „treaba” noastră, ce să ne mai mirăm? Ce să ne mai întrebăm cum este posibil ca lada de mere să fie tot mai putredă? Pînă nu eliminăm celulele bolnave ca să rămînă doar cele sănătoase…

Dar să nu ne minţim singuri: celulele bolnave nu sînt doar profesorii care se comportă astfel. Sînt şi părinţii care cer (şi pentru asta, dau), inspectorii care nu doar că închid ochii, dar aprobă. Singurii nevinovaţi din toată povestea asta sînt copiii, dar staţi liniştiti: nu durează mult pînă ori se îmbolnăvesc şi ei, ori pleacă din ţară.

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: