FALS JURNAL DE ZURICH 7

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

Elveția, deși nu face parte din Uniunea Europeană, alocă anual milioane de franci pentru dezvoltarea Uniunii Europene. Iar țările care au mai multă nevoie pentru a se „alinia” țărilor vecine și prietene mai dezvoltate sunt evident țările est și central-europene. În ceea ce privește cercetarea științifică, care mă interesează cel mai mult, numai proiectul SCIEX (Scientific Exchange), care durează din 2009 și se va încheia în 2016, are alocat un buget de 45 milioane CHF pentru burse de cercetare doctorală (de maxim 24 luni) și post-doctorală (de maxim 12 luni). Tările beneficiare sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Una dintre ideile principale ale proiectului SCIEX, pe lîngă dezvoltarea activității științifice și a realizărilor personale ale fiecărui cercetător, este stabilirea și menținerea unor colaborări științifice între universitățile sau centrele de cercetare din Elveția și instituțiile din cele zece țări participante. De aceea, pe lîngă munca efectivă a cercetătorilor în Elveția, mai sînt prevăzute și vizite, finanțate integral, ale supervizorilor din țara-mamă în țara-gazdă, și reciproc (numărul total maxim de vizite este trei).

       Obiectivul principale este, firește, focalizat pe cercetătorul (fellow) care beneficiază de bursa SCIEX (fellowship) și care își îmbogățește expertiza și acumulează experiență în cercetare la nivel internațional de mare nivel. Fellow care, întors în țară, își va folosi abilitățile și cunoștințele la dezvoltarea cercetării științifice românești. Sau cel puțin asta se presupune și dorește.

       Acum, cum spunea povestitorul, nu știu alții cum sînt, dar mie mi se trezesc în minte, acum, în acest moment, două întrebări. De fapt, doar prima e de moment, cealaltă e mai veche: de ce face Elveția astfel de gesturi, care să recunoaștem deschis, înseamnă un efort financiar extrem de mare. La urma urmei, plătitorii de taxe sînt cei care susțin proiectele acestea de cercetare, adică tot cetățenii, fiindcă banii nu pică din cer, nici măcar în Elveția. E drept că au de unde (plătitorii), dar asta nu este decît condiția necesară, nu și suficientă. Ca să compar cu ceva inteligibil, ar fi ca și cînd vecinul meu cu două-trei case mai încolo, pentru că are mulți bani, de-i prisosesc, mi-ar da și mie și altor nouă de pe stradă, care sîntem nou mutați: ia de luați, vecinilor, și dați-vă și voi copiii la școală (să presupunem că ar exista o școală, unde merg copiii de pe strada noastră). E frumos din partea vecinului, să ne ajute să ne integrăm. Hm! Nu am întîlnit încă vecinul acela, și slavă domnului, la cît m-am tot mutat, am avut nenumărați vecini. Poate n-au fost destul de bogați? Sau poate analogia, luată la bani mărunți, nu ține pentru că este exagerat de dusă la nivel individual, iar individul, știm, nu e ca o țară, unde deciziile le ia un guvern, un parlament, etc. Păi nu e, pentru că o țară este mai rău. Mai dificil. Complex. Și totuși, Elveția dă de bună voie bani celor zece țări nou intrate în ultimele valuri în Uniunea Europeană, doar pentru că și ea, Elveția, este o țară europeană chiar dacă, repet, nu este membră UE, și știe că o Europă bine dezvoltată, pe toate planurile, dar mai ales cel educațional, respectiv la vîrf, cel științific, înseamnă bine pentru toți membrii.

       A doua: cînd am aplicat la fellowship-ul SCIEX, la orizont se prefigura un viitor luminos la Institutul de Cercetare, proaspăt deschis (1 martie 2012) la Brașov. Acum, viitorul nu mai este atît de clar cum îl vedeam atunci, pentru că ultimele zvonuri din țară sînt că nu se (mai) fac angajări. Așadar, am toate șansele ca din toamnă să mă trezesc proaspăt șomer, în loc de proaspăt cercetător care să continue, pe lîngă dezvoltarea personală, și implicit, a departamentului de cercetare, dezvoltarea relației începute între facultățile „mele”, române respectiv elvețiene. Expertiza și experiența acumulate în Zürich vor trebui atunci să-și găsească loc în altă parte, și atunci, iată că răsare și o a treia întrebare: dacă la mine acasă nu e loc, nu e atunci firesc să caut de lucru printre străini? Este firesc, dar e trist… Că s-a ajuns, mai mult chiar decît pe vremea lui Ceaușescu, aici. Dacă politica la nivel național este să-i îndepărteze cît se poate pe cît mai mulți dintre specialiști (îmi amintesc, doar un exemplu, care a fost destul de mediatizat, de exodul medicilor), atunci nu rămîne altceva de spus (și făcut) decît parafrazînd ce spunea Lăpușneanu în piesa ce-i poartă numele: dacă voi nu mă vreți, eu să vă vreu?

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: