FALS JURNAL DE ZURICH 6

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

Elveția nu are deocamdată mai mult de opt milioane de locuitori. Învățămîntul, ca mai orice în această țară, este împărțit pe cantoane, acestea avînd responsabilitatea și autonomia organizării lui. Aceasta poate fi uneori o mică problemă pentru copiii care se mută dintr-un canton în altul (spre exemplu, în cantonul X o anumită limbă străină începe din clasa a cincea, în Y din clasa a șaptea. Un elev din cantonul Y din clasa a șasea cînd se va muta în cantonul X va avea așadar un an întîrziere față de noii săi colegi). Dar acesta este un mic minus, și dat fiind că Elveția nu este țară prea bogată în resurse naturale, educația a devenit de multă vreme una dintre resursele sale cele mai importante. Nu este de mirare, așadar, că Elveția deține unul dintre cele mai bune sisteme de învățămînt din lume.

Astfel fiind, este poate firesc să se creadă că învățămîntul trebuie să fie obligatoriu vreme îndelungată, pentru a se obține rezultate atît de bune. Realitatea este alta: doar învățămîntul elementar (Volksschule), care include în unele cantoane și grădinița, este obligatoriu. Învățămîntul elementar se concentrează în principal pe însușirea valorilor democratice și umanitare, încurajează respectul față de celălalt și față de mediu, promovează oportunități egale pentru băieți și fete, insistă asupra dezvoltării personale și integrării în societate, etc.

Zürich a fost primul canton în care limba engleză a fost introdusă ca prima limbă străină, începînd cu clasa a treia din ciclul primar; franceza a „căzut” pe locul doi, fiindcă se predă din clasa a cincea. Mai multe cantoane de limbă germană au început să adopte această mișcare care se aliniază mersului lumii și vremurilor, în timp ce acelea vorbitoare de limbă franceză încă păstrează vechea tradiție: ei au ales să predea germana ca prima limbă străină, din al treilea an, și engleza ca a doua, din al cincilea. În schimb, în Ticino de exemplu, canton de limba italiană, germana și franceza se studiază mai întîi (fiind introduse firește tot pe rînd, la aceeași distanță de doi ani), engleza studiindu-se doar din anul al șaptelea[1].

Pentru că fiecare copil are talente și aptitudini diferite, sistemul de învățămînt se adaptează acestora, nu încearcă nici să-l adapteze pe copil sistemului, cum se întîmplă în România, nici să-l înnebunească de cap.

În cantonul Zürich, grădinița este obligatorie doi ani, iar școala nouă ani. Învățământul elementar este format din două cicluri: ciclul primar, care durează șase ani, și ciclul secundar, de trei ani. În ciclul primar copiii au primii trei ani un cadru didactic, acesta fiind înlocuit de un al doilea pentru restul de trei ani; în ciclul primar se învață mai ales scrisul, cititul, socotitul, apoi limbile străine. Materii importante mai sînt: arta, muzica, lucrul manual, sportul, mediul înconjurător.

 Ciclul secundar are, de data aceasta, două cadre didactice, plus după caz, profesori de specialitate: de gimnastică, de bucătărie, ș.a.m.d. Există, în funcție de școală, două sau trei niveluri de dificultate (A, B, respectiv C), conform competențelor și abilităților elevilor; elevii pot fi transferați de la un nivel la altul (în sus sau în jos), de două ori pe ani, în funcție de creșterea sau scăderea performanțelor. Cei doi profesori principali hotărăsc aceste transferuri, dar dacă părinții nu sînt de acord, consiliul școlii va lua decizia finală.

Pe lîngă continuarea materiilor din ciclul primar, sînt introduse materii noi, gen biologie, fizică, economie, etc. Accentul se pune în primul rînd pe dezvoltarea abilităților personale, pe creativitate și, din nou, adică în continuare, a limbilor. Matematica este și ea importantă. Un alt modul de bază este „omul și mediul”, care include geografie, istorie, teme sociale, etc. Designul, sportul, muzica nu lipsesc nici ele din curriculum. De asemenea, există opționale de tot felul, cum ar fi fotografie, croitorie, bucătărie, ș.a. Ca să fie și mai personalizată situația, unele școli au creat clase separate (ca la tren, clasa I, clasa a II-a, eventual și a III-a) pentru diferite subiecte, cum ar fi matematica, existînd astfel fel de fel de combinații posibile: de exemplu, într-o astfel de școală, un elev din nivelul A și unul din nivelul B pot fi colegi la clasa I de matematică, fiindcă ambii sînt la fel de buni la această disciplină.

Mai mult, elevii care își dovedesc abilitățile și au performanțe deosebite încă din ciclul primar, pot trece direct la o altă formă de învățămînt (în loc de ciclul secundar), numit Langgymnasium (literal: „liceu lung”), și de aici în învățămîntul superior.

Elevii care doresc să continue școala după ciclul secundar pot urma ciclul postsecundar, care durează între doi și patru ani. În general, există două rute pe care elevii le pot alege: învățămîntul liceal scurt (Kurzgymnasium) sau cel vocațional (se poate începe, spre exemplu, o perioadă de ucenicie: ce calificare într-o meserie poate fi mai bună, dacă nu cea făcută concret, ca ucenic?). Din anul doi ai ciclului secundar elevii au consilieri care îi ajută, alături de proprii profesori, să-și aleagă drumul în carieră, potrivit abilităților și intereselor lor, să învețe să completeze și să trimită aplicații, de exemplu pentru a deveni ucenici, etc. Elevii de la nivelul A, după doi sau trei ani, pot da un examen de intrare în învățămîntul superior. Ceilalți, care termină toți cei patru ani de școală, dovedind că pot continua studiile, primesc un certificat, numit Matura, necesar pentru a intra (dacă în continuare doresc acest lucru) în ciclul terțiar, cel academic.

În fine, cei care vor să urmeze acest drum, pot alege între universități sau înalte școli tehnice. Învățămîntul academic elvețian, fie că este umanist, fie tehnic, este foarte bine cotat la scară mondială. De exemplu, Universitatea din Zürich (UZH) și ‘Politehnica’, mai exact Institutul Federal pentru Tehnologie din Zürich (Eidgenössische Technische Hochschule – ETH) ocupă locuri în primele o sută de universități din lume, în toate clasamentele importante: Shanghai-Ranking: ETH locul 23, UZH locul 59. QS-Ranking: ETH locul 13, UZH locul 90. THE-Ranking: ETH locul 12, UZH locul 89. CWTS Leiden ranking: ETH locul 18, UZH locul 72[2]. Mai mult de o sută de personalități, fie că erau sau nu elvețieni la origine, dar aflate într-o relație directă cu Elveția, au primit premiul Nobel pînă în prezent. Asta pentru că învățarea nu se termină la primirea diplomei: cercetarea științifică se continuă, în toate domeniile, inclusiv cele umaniste.

Nu am reușit în schimb să găsesc nici o instituție de învățămînt din România care să se claseze în primele cinci sute, oricare ar fi topul. Prima clasată din țară este «Institutul de fizică și inginerie nucleară „Horia Hulubei”», care ocupă locul 677 în Webometrics rankings[3]. Există, așadar, speranță.

În schimb, am citit recent un articol în care ni se reamintește că 80% dintre absolvenţii de facultăţi din România profesează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit[4]. Dacă ar fi numai asta și tot ar fi destul! Pînă acolo mai este însă o mare problemă: diferența dintre numărul studenților admiși la facultate și numărul celor care o termină. În facultățile cele mai exigente această diferență ajunge chiar la 50%, ceea ce înseamnă jumătate dintre studenți nu au absolvit ciclul de licență unde au fost admiși. E drept că față de anul 2000, cînd situația generală, pe țară, a abandonului era de 22,90%, cifrele au evoluat pozitiv (la 18,40% în 2010, respectiv 17,50% în 2011[5]), dar statistica poate fi cu două fețe: nu reprezintă neapărat creșterea capacităților, cunoștințelor sau abilităților studenților (pînă la proba contrarie), ci poate să însemne și scăderea exigențelor profesorilor, pentru a nu pierde așa mulți studenți. După cum preciza un raportor EUA (Asociația Universităților Europene)[6], este firesc ca studenții slab pregătiți să nu gradueze, dar atunci trebuie făcut ceva în privința admiterii lor. Pe românește: de ce îi admitem în universități pe cei slab pregătiți? Firește, răspunsurile sînt multe și nu se pot reduce chiar toate la cel mai important: banul, deși sistemul finanțării pe cap de student acolo bate. Cam ca fosta productivitate la hectar…

Este perfect adevărat că nu toți trebuie să facă o facultate; întotdeauna am susținut acest lucru. În România însă moda (sau isteria) academismului a atins cote incredibile, iar universitățile au ajuns o fabrică de diplome, din păcate multe fără acoperire și/sau fără folos. Din păcate mai ales pentru ceilalți, care o merită. Și mai este un lucru adevărat, care poate sta și în loc de concluzie: pentru că sărăcia merge mînă-n mînă cu prostia, dacă nu vom reuși să facem educație și nu ne oprim să facem din ea o afacere, dacă nu vom investi în educație, nu avem nici o șansă să scăpăm de nici una. Mă refer, firește, la sărăcie și la… exact. Cunosc personal oameni care și-au pus mult fondurile la contribuție, fiindcă mintea nu puteau, și acum sînt licențiați în te miri ce. Și dacă au reușit la facultăți private, să nu cumva să se creadă că la stat situația e mult diferită: cunosc de asemenea personal cazuri nu doar la licență sau master, ci chiar de doctoranzi (adică, una dintre cele mai înalte forme de învățămînt academic) pe care faptul că au un coeficient de inteligență, ca să zic așa, mai modest, nu i-a oprit să ajungă aici sau să obțină titlul de doctor. Apoi, de altă plagă: plagiatul, nici nu mai are rost să aducem vorba.

Cealaltă axiomă este clară și se impune de la sine: bogăția vine odată cu educația. Exemplele Elveției și al României o dovedesc cu prisosință.


[1] http://www.swissinfo.ch/eng/archive/English_to_become_standard_at_primary_school.html?cid=3840810

[2] http://www.uzh.ch/about/portrait/rankings/top.html

[3] http://research.webometrics.info/en/Europe/Romania

[4] http://www.gandul.info/news/romania-invata-haotic-si-munceste-prost-80-la-suta-dintre-absolventi-profeseaza-in-alte-domenii-decat-cele-in-care-s-au-pregatit-exclusiv-10661795

[5] http://ec.europa.eu/romania/news/07062012_reducerea_ratei_de_abandon_scolar_ro.htm

[6] http://www.eua.be

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: