FALS JURNAL DE GRONINGEN 5

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

Cu mulţumiri colegilor mei din Groningen, şi în special Prof. dr. C.K.M. von Stuckrad, care m-au primit cu atîta prietenie şi m-au făcut să mă simt unul de-al lor

Cînd scriu acest ultim act din piesa jucată aici, mai am cîteva zile de stat în Groningen. A fost o zi caldă astăzi, ceea ce pentru zona asta înseamnă cam 20 de grade. Nu am avut decît rar zile însorite cu temperaturi peste. Iar acum plouă, chiar torenţial. De fiecare dată cînd plouă torenţial devin nostalgic. Nu ştiu de ce nu mi se întîmplă asta cînd plouă liniştit, sau – cum ar spune poetul – cînd răsare luna. Poate pentru că viaţa a devenit atît de agitată încît singurele clipe de linişte se ascund printre tunete şi fulgere…

       Am sperat că voi putea povesti ceva din celebra bucurie portocalie a olandezilor după victoria echipei lor favorite, dar n-a fost să fie. Sincer, nu m-am mai uitat la fotbal de la mondialul din SUA, ceea ce cred că e de multă vreme. Dar aici am mers cu cîţiva colegi şi profesori într-un irish pub să vedem meciul Olanda-Germania. Eram de peste tot: din Germania, din Franţa; un coleg e din Israel, o altă colegă, din Austria. Eu, român. Restul olandezi. Ne-am distrat bine, noi mai mult decît amicii olandezi. Care, deşi au simţit din plin golurile primite, totuşi şi-au acceptat înfrîngerea cu stoicism, fără resentimente, ba chiar au rîs şi ei la glumele şi comentariile pe care le făceau germanii „noştri”.

       Deşi, pe de o parte, Olanda a avut – şi are – ca orice ţară, scăpările ei, iar pe de altă parte, aşa cum se poate vedea din istorie, nu a aplicat de la început şi nici întotdeauna propriile principii, este totuşi cu folos să ne amintim cu toţii – mai ales politicienii, pentru că ei sînt cei ce fac regulile, (chiar politicienii olandezi) ar putea învăţa ceva din (propria lor) istorie – anume că Olanda a fost prima ţară din Europa care a realizat că toleranţa şi înţelegerea între oameni duce la progres şi rezultate mai bune decît opusul lor: deşi „Provinciile Unite Olandeze erau oficial Calviniste, în Constituţia (Carta) din 1579 s-a interzis persecuţia oricărei persoane pe motive religioase”[1], fapt care a contribuit la succesul ce va urma pentru acest stat care, deşi mic ca dimensiune, va egala în putere şi chiar va depăşi în bogăţie ţări cum erau Franţa, Anglia sau Spania acelor vremuri. După aproape un secol şi jumătate de războaie mai mari, conflicte mai mici şi nenumărate masacre (dintre care unul anume, de care ne amintim cu oroare toţi cei care am crescut cu romanele lui Alexandre Dumas, este cel din ziua Sf. Bartolomeu din 1572), între catolici, protestanţi şi reformaţi, care au culminat în războiul de 30 de ani (1618-1648), exemplul dat de Olanda a fost urmat mai întîi de Anglia, (şi, după ceva vreme, extins în afara sferei religioase), apoi de Statele Unite şi Franţa, sau de alte ţări care astăzi se laudă cu o atitudine tolerantă şi civilizată.

De fapt, niciodată nu e prea tîrziu să începi. Greu este însă să menţii această atitudine…

*

       Săptămîna viitoare zbor spre ţară. Jurnalul acesta fals se va transforma în amintire, iar amintirile în vise. Le povesteam astăzi colegilor ce pîine bună avem noi în Braşov. Dintr-aia de două kilograme, bătută, nu pufoasa lor, soră cu cea americană, făcută parcă numai pentru prăjitorul de pîine. Mi-e dor de pîinea mea bună. Dar cînd citesc în presa sfîrşitului de iunie despre noi „scandaluri” de plagiat, şi teatrale tentative de sinucidere, mă apucă din nou amărăciunea. Să ne înţelegem: în primul rînd, nu vreau să spun sub nici o formă că mai bine reuşea tentativa. Nu, fiindcă nimeni nu merită să moară, indiferent ce faptă a comis, dar toţi cei vinovaţi trebuie să plătească. Ci, că nu există aşa ceva ca „tentativa” de sinucidere. Există ori sinucidere, ori altceva – în cele mai multe cazuri, de adevărată disperare, nu şi în cel de care e vorba – un strigăt de ajutor. Dacă vrei să o faci, nu ai tentative, ci o faci pur şi simplu. Adică, nu aştepţi să vină cineva să te oprească să te sinucizi, ci o faci înainte, în singurătate, cînd nu te poate opri nimeni, şi o faci „ca lumea”. În al doilea rînd, la fel: nu există plagiat din greşeală. Dacă transcrii o singură frază a altcuiva fără să pui ghilimele şi fără să menţionezi sursa – e plagiat. Nu merge că n-am vrut, că n-am ştiut sau că doar m-am inspirat. Nu există tentative de plagiat.

       Textul acesta este ca o călătorie în timp. Pentru că deşi îl scriu acum, ştiu că o să apară doar peste două luni, la sfîrşit de august. Probabil evenimentele de acum o să fie desuete, altele mai „incitante” o să le ia locul: ar fi păcat să se bată apa-n piuă atîta timp cu aceleaşi probleme. Deşi, nu cred că va fi vreodată prea tîrziu să se stopeze problema în sine, mă refer la cea a plagiatelor, nu a sinuciderilor. Mai mult, să se meargă mai profund, în adîncime, fiindcă această problemă este doar efectul unui sistem de învăţămînt dezastruos, al unor guverne a căror coruptie, de care vuieşte media, este depăşită, probabil, doar de incompetenţă; şi a unor politici, indiferent de culoare, făcute în dauna nu doar a populaţiei actuale, ci şi a viitoarelor nenumăratelor generaţii.

       Cînd politicienii noştri rînjesc unii la alţii în lupta lor oarbă pentru putere, viitorii noştri prezumtivi elevi deja se nasc condamnaţi, fireşte, în grade diferite, la sărăcie, boală şi incultură (de asemenea, excluzîndu-i pe cei care, alarmant de mulţi, rămîn la stadiul de analfabetism). Cei care scapă totuşi măcar de ultima, supravieţuiesc la limită. Cei care scapă de ultimele două, zic mersi sau, după caz, doamne-ajută. Cei care scapă de toate trei, se numesc emigranţi. Şi din păcate, deşi sună ca un banc, nu e de rîs. Politicienii şi îmbogăţiţii sistemului nu înţeleg un lucru: oricîţi bani ai avea, nu e nici o bogăţie dacă trăieşti într-o societate săracă, bolnavă şi incultă.

       Pe vreme de furtună mie unul nu-mi arde de rîs. Pentru că, şi hai să mai vorbim şi de cel mai de bază nivel, care ne doare pe toţi cei „neîmbogăţiţi”, nu doar de probleme ‘filosofice’, cum sînt educaţia sau toleranţa: mă îngrijorează şi lista de cheltuieli de luna asta, care nu diferă de cea din luna următoare decît prin faptul că e mai mică, pentru că şi preţurile au fost mai mici, şi euro a fost mai mic luna asta decît va fi în cea următoare, şi eu am fost în altă ţară, unde deşi salariul este enorm comparat cu cel românesc (dacă mă gîndesc la cel din universităţi, de care ştiu mai bine, mă ia ameţeala), un pachet de unt costă mai puţin decît în ţară, zece ouă sînt ceva peste un euro: mă opresc că nu vreau să fac o listă de preţuri, care se poate găsi uşor pe internet, ci doar să afirm că deşi casele sînt scumpe şi hainele au preţuri cam piperate, alimentele, inclusiv legumele şi fructele, adică tot ce stă la baza alimentaţiei diversificate şi sănătoase, sînt mai ieftine decît în România. Berea, în schimb (mai ales în baruri), băuturile alcoolice în general, au preţuri mai mari aici; slavă domnului, un motiv de bucurie în ţară: măcar putem să ne îmbătăm de supărare!


[1] John M. Owen IV, The Clash of Ideas in World Politics. Transnational Networks, States, and Reime Change, 1510-2010. Princeton and Oxford: Princeton University Press, 2010, pp. 116-117

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: