FALS JURNAL DE GRONINGEN 3

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

De vinerea trecută a venit în sfîrșit și în Groningen primăvara. Este soare, cald și, cel mai important, nu mai plouă, și așa se anunță vremea cel puțin încă cîteva zile. Drumul meu de la facultate pînă „acasă” trece pe lîngă un superb parc, așa că de cîte ori îmi permite timpul aleg traseul cel mai lung, pentru a-mi liniști gîndurile și în același timp pentru a beneficia și de o plimbare. Rîndurile de față le scriu așezat pe un buștean, în timp ce apusul soarelui îmi încălzește tot mai blînd spatele.

       De vineri, parcul este plin. Pe lîngă obișnuiții alergători sau plimbători de cîini, oamenii, grupuri și grupulețe, stau și se odihnesc pe bănci și mai ales întinși pe iarbă, în preajma multelor lăcușoare. Un obicei care mi se pare plăcut: oamenii își aduc mîncarea de acasă și o mănîncă aici, în parc. Numai de cîteva ori am văzut și grătare. Așadar, parcul nu e plin de fum; în schimb e multă bere.

       Singurele deranjante sînt însă scuterele, care fiind la rang de egalitate cu bicicletele, pot pătrunde și aici, și zgomotul pe care-l fac acoperă din cînd în cînd trilurile păsărilor. Înseamnă oare că a venit vremea să-i „vorbesc” și de rău pe olandezi? Poate cititorul va fi dezamăgit, pentru că nu despre olandezi vreau să vorbesc, și nici măcar de rău. În primul rînd, pentru că nu există așa ceva: olandezi, în genere. Există doar diverse tipuri de oameni; coincidența face că s-au născut sau locuiesc în aceeași țară, și că vorbesc aceeași limbă. În al doilea rînd: nu am umblat destul prin Olanda, ca să pot generaliza, deși am făcut mai bine de 2000 de km prin țară (dar despre călătorie, altadată). În al treilea rînd, falsul jurnal e de Groningen, așadar la asta mă limitez. Dar am și o veste bună: voi extinde „cercetarea” la întreaga provincie Groningen.

       Este un truism să afirmi că oamenii sînt diferiți unul de altul; și totuși, nicicînd afirmația nu-și pierde din actualitate. Așa am aflat și eu, că există o mare deosebire între localnicii Groningen-ului, și cei din restul provinciei. Nu doar culturală, ci și materială. Acum, cu siguranță cînd aici cineva exprimă ideea de sărăcie, probabil că pentru un român sună cu totul altfel, și cu siguranță cu totul altceva înseamnă. Groso modo, un „sărac” olandez trăiește O.K. Și totuși, „localnicii” spun despre „provinciali” că sunt săraci în comparație cu ei, ceea ce e posibil: adevărul e că bunăstarea în orașul Groningen se vede cu ochiul liber: de la magazinele din centru, pînă la cafenele, baruri și restaurante, mereu pline. Pe de altă parte, mîndri cum sînt, probabil „localnicii” exagerează și îi desconsideră cam mult pe „proviniciali”.

       Mai interesant însă a fost, de fiecare dată, cu ocazia unei sărbători naționale (ceea ce înseamnă și aici zi liberă), cum a fost de exemplu Queen’s Day. Cele două piețe centrale din Groningen și toate străzile din jur au fost luate cu asalt de o mulțime îmbrăcată mai ales în portocaliu, pusă pe chef. Paharele de plastic pentru bere formau munți în jurul fiecărui stîlp, alături de resturi din carton de tot felul. Ne-am pus întrebarea a doua zi: de ce oare nu a pus oare conducerea orașului la dispoziție nenumărate coșuri de gunoi? Probabil pentru că oricum s-ar fi dovedit neîncăpătoare, și au considerat că e mai simplu și mai ieftin să curețe apoi. Și adevărul e că au curățat. La prînz, în următoarea zi, totul era ca înainte. Liniștit și curat. Oamenii s-au întors la treburile lor și totul a reintrat în normal.

       Eu sînt convins că nu au fost numai „provincialii”, ci și „localnicii”: toți și-au luat o zi liberă, dar cu adevărat liberă, în genul unei „resurectio”, a unei răsturnări de valori ritualice, un palid ecou a celor descrise atît de empatic de Eliade, un proces profilactic pentru societate. Cîteva sărbători de acest fel pe an nu fac rău nimănui, pentru că deși au băut și au făcut dezordine, au cîntat și au dansat cu mic-cu mare la concertele din piețe, localnicii și provincialii din Groningen, deopotrivă, și-au păstrat simțul măsurii, și nu au făcut nimic care să încalce legea.

       Aceasta este, cred, diferența majoră dintre debușeu și haos, dintre a sărbători și a distruge. Cînd trăiești într-o societate în care situație este inversată: normalitatea sînt cîteva zile pe an, cum mi se întîmplă să mă simt în societatea românească, ce așteptări poți să mai ai? Cînd „răul s-a banalizat” într-atît, încît nu-l mai distingi și cînd nici evenimente – altfel – ieșite din comun, cum ar fi accidentele auto soldate cu morți, sau creșterea numărului furturilor, sau majorarea exponențială a averilor politicienilor și a apropiaților lor pe timp de „criză”, etc., așadar cînd nici evenimente de acest fel nu ne mai mișcă decît umerii din care scuturăm cînd a nepăsare, cînd a nepuțință, cum să te gîndești optimist la viitor? Și ca în bancul cu Bulă, cînd îi auzi pe „olandezi” vorbind, să spui; „Aveți și voi probleme!”

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: