FALS JURNAL DE GRONINGEN 2

Articol publicat prima oară în revista Timpul, acum disponibil și în volum (click pe imaginea din dreapta pentru a vedea volumul pe Amazon):

       Știam dintotdeauna, iar o țară mică precum Olanda mi-a confirmat o dată în plus, ce dar neprețuit avem noi acasă, și cum ne batem joc de el, fără să realizăm că distrugem viitorul copiilor noștri. În nemărginita noastră ignoranță credem că dacă am ajuns homo supermarketus sîntem moderni și civilizați. Ne dăm mari cu mașinile noastre epuizante, în timp ce ne înrăim. Cheltuim miliarde pe-un asfalt care se în-groapă după primul ger. Ne-am ajuns orășeni și-i disprețuim pe cei care-și duc amărîți viața la țară, alienîndu-ne încetul cu încetul. Sîntem parte a unui ecosistem pe cale de dispariție, tocmai din cauza noastră. Am tăiat păduri, și continuăm să o facem, pentru a ne îmbogăți cît mai repede. Am vîndut ieftin (aproape) tot ce se putea vinde, iar acum plătim scump. Distrugem tot ce atingem, fără să ne pese, doar ca să ne fie nouă mai bine, acum, fără să ne gîndim că tot ce facem are consecințe pe termen lung. Poluăm fără încetare și nu ne dăm în lături de la nimic în numele consumismului, și al distracției pe care credem că o merităm în week-end, după o săptămînă stresantă. Construcții haotice, adevărate dovezi de imbecilitate, au luat locul naturii, și doar criza le-a oprit dezvoltarea. Involuăm în loc să evoluăm, și repetăm greșeli pe care ar fi trebuit să nu le mai facă nimeni niciodată. Stăm în fața televizorului și admirăm peisajele noastre sălbatice lăudate de alții, dar cînd sîntem acolo lăsăm puhoaie de gunoaie în urmă.

       Mi-e dor de traiul liniștit de la țară, dar nu neg că îmi place viața la oraș, oportunitățile culturale, sociale, informaționale, etc. Dar mai ales trebuie să am grijă de copiii mei, să meargă la o școală bună, să se dezvolte, și pentru că sîntem departe de un sistem de învățămînt, nu finlandez, ci nici măcar olandez, acestea sunt posibile numai la oraș. Dar orașele noastre au ajuns toxice, la propriu și la figurat, și sincer nu văd nici o ieșire, pentru că de partea guvernanților nu există nici o strategie de dezvoltare durabilă, pozitivă, iar din partea locuitorilor nu aștept nimic, atîta vreme cît singura precupare este cheltuirea banului, de către cei care îl au, respectiv cîștigarea lui, de ceilalți. Nu-i acuz pe cei din urmă pentru asta, pentru că nu au de ales în aceste timpuri. Dar sunt multe de obiectat referitor la comportamentul pe care aceste două preocupări îl atrag după sine, în special la cei din prima categorie, a înavuțiților de doi bani, iar aici trebuie să muncească fiecare singur, pentru a se îndrepta. Însă cei dîntîi, guvernanții, date fiind pozițiile pe care le ocupă de 23 de ani și misiunea pe care ar trebui să o aibă, sunt de acuzat. România, ca țară, ar putea fi minunată, încît cu foarte mic efort politic, economic și social, direcția de acum, care duce spre derivă, dacă nu cumva spre un naufragiu total, poate fi îndreptată, iar situația salvată. Gîndiți-vă doar la asta: avem munți și păduri, în care trăiesc cam jumătate din marii carnivori ai Europei, în frunte cu ursul nostru brun; avem mare, cu un litoral de invidiat; avem dealuri cu pășuni pline de flori; sate întregi încă în picioare; mai avem castele medievale și bisericile fortificate care l-au umplut de admirație pînă și pe Prințul Charles; încă mai există case din secolele trecute, cu o arhitectură cu care ne putem mîndri; și așa mai departe. Pe scurt: avem bogăție! Și acum întrebați-vă: de ce nu o simțim cu toții? Și ce e de făcut?

       Poate un exemplu din Groningen este binevenit pentru fiecare dintre noi. Am mai scris despre șoferii care opresc fără excepție la trecere de pietoni. Credeam că m-am obișnuit cu asta. Dar cînd văd ditai tirul oprind pentru a ceda trecerea unor bicicliști, și așteptînd cu răbdare atît cît este nevoie, uimirea mea nu mai are margini. Și la fel și admirația. Iar acum pot sintetiza mai bine, ceea ce șoferul acelui imens tir are în sînge: nu mărimea mașinii contează, ci respectul față de ceilalți. Ceea ce de fapt echivalează cu: nici un om nu este mai presus decît ceilalți, chiar dacă stă mai sus în cabină, sau în Q-ul ori în X-ul său. Eu unul cred că acesta este unul dintre punctele de pornire corecte.

Donate

If you like what you read and what you see on my page, and want to support my activity, please donate 1 euro - or more 🙂 Thank you!

€1.00

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: