Deșertul

Soarele deşertului puternic îl lovea cu sete în moalele capului. În primul rînd nu-şi mai aducea aminte cum a ajuns şi de ce, în deşert. Poate era excursia aceea în care trebuia să viziteze piramidele? Şi totuşi, de acolo, unde era în grupul bine organizat, cu ghid, cu tot ce trebuie, iată-l tîrîndu-se abia, cu puterile pe sfîrşite, de unul singur, respirînd şi mestecînd nisipul care pătrundea peste tot… Ceea ce-i aducea aminte că nici nu-şi mai amintea cînd mîncase ultima oară.

Se opri o clipă, conştientizînd situaţia limită în care se afla. Ar fi vrut să-şi spună, cu voce tare, măi să fie, dar nu-şi putu urni buzele arse de soare şi praf. Setea îşi făcea simţită prezenţa; probabil că o avea de multă vreme, însă abia acum o afla din nou, mai veninoasă. Privi înainte: nisip peste tot, supraîncins. În toate părţile, la fel. În sus, nici un fir de nor. Măcar mintea îmi mai funcţionează, gîndi, însă pînă şi această certitudine se spulberă: pentru cîtă vreme, oare?

Încet, încet, încercă să mai facă cîţiva paşi, dar picioarele nu-l mai ascultau. Se prăbuşi. O să merg de-a buşilea, îşi spuse, şi începu să înainteze în patru labe. Nisipul îşi făcea acum de cap, lovindu-l peste faţă, în ochi, în gură, în nări. Dar măcar mă mişc, se încurajă. Şi undeva trebuie să ajung. Undeva, măcar la spital. Desigur, o oază ar fi mai potrivită.

Îşi privi ceasul: nu mai funcţiona. Privi pieziş soarele: nu putea fi mai mult de 1-2, după amiaza. Pînă seara, am multe şanse. Doar nu mai sîntem ca acum cîteva sute de ani, cînd mureai în deşert. Trebuie să mă caute, sigur s-au întrebat unde am dispărut. E drept, dacă m-aş fi împrietenit mai repede cu ceilalţi turişti. Însă cu nici unul nu am putut iniţia o discuţie cît de cît care să ne lege, sau măcar să ne apropie. E drept că era tînăra aceea şi dacă n-ar fi fost timiditatea, cum se numea, Maria…

Maria se auzi strigată. Întoarse capul: Irina îi făcea semn să stea. O aşteptă: am uitat să-şi dau asta: e talismanul meu. Să-ţi poarte noroc! Era un lănţişor cu cruciuliţă. Mulţumesc, o să ţi-l aduc înapoi întreg. O mai îmbrăţişă o dată, apoi se grăbi să urce în autocar, alături de ceilalţi. Ghidul le prezentă sumar orarul: la ora cutare ajungem la aeroport, atîta facem cu avionul, la Cairo ajungem atunci, o să stăm prima noapte la hotelul… Maria nu mai asculta, ştia toate acestea din broşura primită cu biletul. Închise ochii, încercînd să adoarmă. Nu era obosită, dar se simţea mai bine aşa. Pe scaunul din spate, o pereche făcea planuri. Lîngă ea, o tînără răsfoia o revistă. O auzea foşnind discret paginile. O stare de plăcută moleşeală o cuprinse, stare pe care numai concediul mult aşteptat i-l dădea. În ciuda faptului că nu-şi propuse, adormi. Un somn în care conştientiza tot ce se întîmpla în jur, dar în acelaşi timp visa, iar realitatea era mai degrabă integrată visului, decît invers. Văzu cum o priveşte un bărbat, tînăr, suficient de frumos ca să-l ia în seamă, cu coada ochiului, de pe scaunul din partea cealaltă a autocarului. Ştia că o priveşte pe ea, şi nu pe colegă, iar acest fapt o binedispunea. Acum. În alte condiţii, ar fi deranjat-o. Nu era genul care să se lase abordată de necunoscuţi şi de cele mai multe ori nici celor pe care-i ştia nu le accepta avansurile. Aştepta persoana potrivită, convinsă că o s-o recunoască cînd o să se întîlnească. De fapt, mai bine lămurea de la început lucrurile. Deschise ochii şi-l fixă pe tînăr, care-şi plecă repede privirile. Maria zîmbi…

Ce zîmbet fermecător are, gîndi, şi cu privirile plecate, cu ochii mai mult închişi, se tîrî mai departe. Mai tare decît durerea din întreg corpul, simţea acum o durere în cap, imposibil de reperat exact. Puse mîna la frunte şi o simţi udă. Transpiraţie, îşi spuse. Privindu-şi mîna mai bine, sudoarea era amestecată cu nisip roşu, ce putea fi mai degrabă sînge închegat. Era bine că nu curgea, asta îmi mai lipsea, îşi spuse, să pierd sînge. De parcă n-aş fi destul de slăbit.

Abia în avion şi-au vorbit. Maria se îndrepta spre toaletă, iar el aştepta în faţa uşii. Puteţi intra înainte, i-a spus, la mine nu e o urgenţă. Mulţumesc, i-a zîmbit Maria, şi după ce s-a eliberat cabina, a intrat. Nu a stat mult, deşi o dorinţă ascunsă de a-l pune pe jar pe tînăr o îndemna să o mai lungească. Raţiunea însă a învins, şi a ieşit imediat ce a terminat. I-a mai mulţumit încă o dată pentru amabilitate, apoi s-a întors la locul ei. Deja zburau de cîteva ore şi plictiseala începea să ia locul extazului primului zbor. Desprinderea de pămînt i s-a părut nemaipomenită, momentul în care gravitaţia era înfrîntă de uriaşa maşină construită de oameni în perpetua lor nevoie de a învinge spaţiul şi timpul.

Uşa de la toaletă se deschise şi Maria îl văzu ieşind, căutînd-o cu privirea. Îi zimbi şi porni spre scaun. Ar fi vrut să se apropie de ea, să încerce să intre în vorbă, dar nu o făcu. Îi zîmbi şi ea, însă rezultatul a fost doar întoarcerea zîmbetului. Atunci îşi căută cartea şi se resemnă să citească. Cine ştie, poate mai încolo va avea parte de ceva aventură.

La un moment dat se opri. Nu mai putea face nici un metru, nici de-a buşilea, nici tîrîş ca în armată. Îşi lăsă capul pe-o parte pe nisipul fierbinte. Se găsea în momentul în care renunţi la luptă iar instinctul de supravieţuire este mai slab decît oboseala. Deşi sfîrşeală este un cuvînt mai potrivit. Se gîndi o clipă că s-ar putea să moară aici, dar gîndul acesta în loc să-l sperie parcă îl reconforta. Tot ce vreau este să mă odihnesc. Şi se abandonă plăcerii. Închise ochii complet. Deşi soarele era puternic, putea să-şi odihnească în sfîrşit ochii care-l usturau insuportabil. În starea care-l cuprinse, începu să-şi amintească. O vedea pe Maria zîmbindu-i după ce a ieşit de la toaletă. Ar fi vrut să fie puţin, numai puţin mai îndrăzneţ şi să se aşeze lîngă ea. Ce putea să i se întîmple? Se gîndi însă că o va face după ce ajung la hotel.

O vreme mintea i se opri în loc. Soarele dogorea, însă el nu mai simţea nimic. Apoi, ca într-un film, o serie de flash-uri, vocea pilotului care-i anunţa că sînt la o anumită distanţă de Cairo, şi că vor începe coborîrea, apoi furtuna de nisip, incredibil de înaltă, blocarea motoarelor, ţipetele pasagerilor, privirea disperată a Mariei.

Deschise brusc ochii. Asta se întîmplase. Doamne-fereşte, îşi spuse. Ridică capul, privind în jur. Au murit cu toţii, poate nici eu nu mai sînt viu. Încercă să se pişte de braţ, aşa cum citise în cărţi, să vadă dacă e treaz. Din păcate, sînt! Dar Maria? Poate a supravieţuit, poate au mai scăpat şi alţii, aşa cum am scăpat eu… Îşi amintea că pilotul a încercat o aterizare în deşert, dar avionul nu mai putea fi controlat. Izbitura a fost teribilă, numai zgomotul fiarelor explodînd şi ţipetele oamenilor l-ar fi putut ucide. Nu mai ştia dacă a căutat supravieţuitori, sau a pornit-o pur şi simplu înainte, fără a conştientiza ce se întîmplă, ce face.

Nu pot ceda acum, că am scăpat din dezastrul ăsta, îşi spuse. Încercă să se ridice, dar se prăbuşi imediat la loc. Asta e, îşi mai spuse, înainte de a-şi piede cunoştinţa.

Maria îl privea, apărîndu-l de soare. Trebuie să te trezeşti, îi repeta. Îi picură puţină apă pe buze. Reuşi să o audă şi să se întoarcă din drumul pe care o pornise. Deschise ochii. Maria! Ai scăpat şi tu…  Da, îi răspunse. Dar acum trebuie să te ridici. Nu poţi ceda acum, după ce ai trecut prin atîtea. Eşti atît de aproape! Nu departe de aici este o oază. Trebuie să ajungem acolo, înainte să se lase seara! Dacă soarele nu te-a ucis, frigul o va face cu siguranţă.

Încurajat de vorbele ei şi sprijinindu-se pe braţul ei, reuşi să se ridice. O porni încet, alături de ea. E un miracol, îi repeta. Fără tine aş fi murit aici… Iartă-mă că nu ţi-am vorbit în avion, aveam de gînd să o fac. Se însufleţea, parcă şi oboseala îi dispăruse. Păstrează-ţi forţele, îi spunea Maria. Nu mai spune nimic acum. Nu trebuie să spui nimic! Doar să te concentrezi, la fiecare pas. Nu-ţi poţi permite să mai cazi, pentru că nici eu nu mai am putere să te ridic. Ai dreptate, îi spunea el. Ai dreptate.

Nu ştia de cît timp mergeau aşa, se simţea la fel de epuizat ca la început. Cînd văzu oaza căzu în genunchi. Nu mai pot, spuse. Trebuie să mai poţi, îl încurajă Maria. Măcar pînă te vor vedea! Nici eu nu mai pot… Nu poţi să te dai bătut, acum cînd mai e atît de puţin. Fă-o pentru noi! Încurajat încă o dată, cu ultimele puteri se îndreptă spre oază, sprijinit pe cît putea, de Maria.

Dormi atît de mult, încît nici nu mai ştia de cînd. Cînd se trezi, se uită uimit în jur. Nu recunoştea pe nimeni, nu-şi mai amintea nimic. Unde sînt, întrebă? Pentru că ceilalţi se uitau la el curioşi, îşi spuse că probabil nu ştiau româna, aşa că încercă în engleză. I se răspunse. Încetul cu încetul memoria îi reveni. Îşi amintea prăbuşirea avionului, rătăcirea prin deşert, graniţa dintre viaţă şi moarte. Apoi, brusc: unde e Maria? Care Maria? fu răspunsul. Maria, domnişoara aceea drăguţă care era cu mine, care m-a ajutat să ajung aici, care m-a salvat!

După ce se uitară la el un moment, schimbară între ei priviri pline de înţeles, tăcuţi. Ce e, ce s-a întîmplat? întrebă. Îşi muta privirile de la unul la altul, disperat. Nu a murit, nu-i aşa? Nu e posibil să fi murit… Era mai puternică decît mine, mai rezistentă, mai odihnită… Spuneţi-mi că nu a murit! Oamenii clătinau din cap, fără să spună nimic. Pînă cînd aproape strigă la ei: dar vorbiţi odată! Unul dintre ei, mai în vîrstă, îi spuse rar: cînd te-a zărit cineva, te tîrai în patru labe, aproape mort. Am ajuns la tine imediat şi te-am adus aici. Ai luptat cu moartea mai multe zile, am crezut că o să mori, însă se pare că Dumnezeu a hotărît altfel. Bine, bine, spuse, dar ce s-a întîmplat cu Maria? Nu ştim, spuse bătrînul. Cînd te-am găsit, erai singur.

Îl privi încruntat; ar mai fi vrut să spun ceva, însă privirile lui şi ale celorlalţi îi spuneau clar că nu glumesc.

Advertisements

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Deșertul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: