Întîlnirea

Prima întîlnire a avut loc, fireşte, în vis. Nici nu se putea altfel, dacă stăm să ne gîndim că Ion Marc murise de cîteva zile. Apoi, dacă analizăm propoziţia introductivă: “Prima întîlnire a avut loc, fireşte, în vis”, deducem următoarele:

  1. Dacă am folosit termenii “prima întîlnire”, rezultă logic că va fi vorba şi de o a doua întîlnire.
  2. Din faptul că am utilizat cuvîntul “întîlnire” înainte de “vis” rezultă o doua consecinţă: realitatea faptului; dacă am fi spus: “am visat că am avut o întîlnire cu el”, atunci era clar vorba despre irealitatea faptului.
  3. Cele două consecinţe, 1 şi 2 sînt de fapt legate între ele de o a treia: în mod normal, am fi început chiar astfel: “am visat că am avut o întîlnire cu el”, dacă nu s-ar fi întîmplat să avem o a doua întîlnire cu Ion Marc, întîlnire care a transformat un vis într-o realitate.

Să încercăm totuşi să o luăm metodic şi cronologic, deşi nu putem promite că nu ne vom abate de la acest curs, forţaţi fiind uneori de anumite împrejurări care nu ţin de subiectivitatea noastră, după cum se va vedea mai departe. De aceea, tot ce pretindem cititorului este puţina răbdare necesară parcurgerii acestor rînduri ce se vor lămuritoare, obligatorii după apariţia contraarticolului: “Visul şi paranormalul”[1] al (contra)colegului nostru, George Irian. După cum se ştie, în acest articol am fost înfieraţi şi judecaţi la un imaginar stîlp al ruşinii ca fiind, citez, “dintr-odată şi dintr-o nelămurită cauză, aserviţi idealurilor “ştiinţelor” paranormalului”.

Dorim să facem public faptul (pe care îl credeam subînţeles pînă la apariţia articolului citat), că niciodată nu ne-am adăpat din izvorul tulbure al acestor aşa numite “ştiinţe” ale paranormalului. Departe de noi orice critică la adresa celor care se ocupă de asemenea domenii greu de desluşit. Însă toate lucrările noastre sînt dedicate ştiinţelor exacte (i.e. matematici superioare şi fizică); la fel a fost şi viaţa noastră. De aceea, sperăm să ne mai fie iertat şi puţinul talent literar, dar formaţia noastră este de alt tip.

Faptul că am povestit întîlnirea din vis, prima, avută cu regretatul Ion Marc şi am considerat-o reală, repetăm, după ce-a de a doua, nu justifică intenţia ironică a lui George Irian de a ne eticheta drept “medium”. Şi pentru că nu vrem nici să-l judecăm pe autorul numit, ne vom limita la prezentarea faptelor, aşa cum au decurs ele.

Pe Ion Marc l-am cunoscut încă din anul 1973, la un congres cu participare internaţională, desfăşurat la Poiana Braşov, pe tema “continuumului spaţio-temporal”. Am fost atunci plăcut impresionat de interpretarea inedită pe care o dădea Teoriei generale a relativităţii. I-am spus-o, apoi am purtat o lungă discuţie. Astfel a început prietenia noastră. Legăturile noastre nu erau numai strict ştiinţifice, ci şi afective. Chiar şi după emigrarea sa în Statele Unite, în 1980, am păstrat legătura cu el, chiar dacă acest fapt mi-a adus nenumărate neplăceri şi persecuţii din partea aparatului represiv, respectiv Securităţii, care au culminat cu excluderea mea din Universitate şi interzicerea de a mai publica (interzicere nu pe faţă, fireşte, dar dovadă sînt chiar manuscrisele mele care au stat închise în sertarele Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice sau ale revistelor de specialitate, pînă în 1990). Îmi amintesc (cum aş putea uita?!) cît m-am chinuit pînă am găsit şi am fost admis pe un post de profesor de matematică, la clasele V-VIII, într-un sat departe de civilizaţie, numit Retiş, situat la marginea judeţului Sibiu la graniţa cu Mureş. De-abia după Revoluţia din Decembrie am putut reveni la Universitatea Tehnică din Cluj (pe atunci încă se mai numea Politehnică). Ion Marc a fost primul om de ştiinţă care m-a felicitat, într-o vizită făcută în ianuarie 1990, imediat după întoarcerea mea în învăţămîntul universitar. A urmat apoi colaborarea noastră timp de doi ani pînă la apariţia în volum a unui proiect mai vechi, lucrare care a fost publicată în Statele Unite cu titlul: Mind Tools for the Fourth Dimension. Cartea se dorea o ducere mai departe – chiar dacă era în parte polemică – a volumelor cunoscutului matematician Rudy Rucker[2]. După cum se observă, în titlul lucrării noastre am combinat titlurile acestuia, citate mai jos, tocmai pentru a arăta de la bun început pe ce linie dorim să ne înscriem.

În mare, volumul nostru încerca să demonstreze că totul, absolut toată existenţa se poate traduce printr-o formulă matematică, raportată la un sistem de referinţă care nu este lumea noastră tridimensională, ci poate fi una cvadridimesională, pe scurt spaţiutimp, sau chiar cu mai multe dimensiuni (matematic, numărul acestora poate fi nelimitat, deşi fizicienii s-au oprit la un număr variabil cuprins între 7 şi 11 dimensiuni ale universului) . După cum se ştie, într-un sistem de referinţă cvadridimensional, continuum spaţio-temporal cum îl numea Einstein, timpul nu este decît o altă dimensiune alături de cele trei clasice ale spaţiului. Într-o astfel de lume, pe care nu ne-o putem decît imagina teoretic, şi chiar şi aşa cu foarte mare greutate, timpul, presupuneam noi, se găseşte în toată extinderea lui la un loc, adică deodată. Un călător într-un astfel de spaţiutimp poate avea, într-un mod la fel de firesc cum ni se întîmplă nouă în lumea tridimensională cu spaţiile, acces la toate evenimentele temporale ce s-au petrecut sau se vor petrece. Un locuitor cît se poate de banal al acestei lumi poate cu uşurinţă fi privit de noi ca un zeu. Legătura cu religia fiind inevitabilă, iar noi nefiind specialişti în acest domeniu, am încercat în acea vreme să ne limităm teoriile strict la domeniile matematico-fizice. Iar în acest volum comun am reuşit.

În timp ce eu mi-am continuat studiile în restrînsa noastră lume ştiinţifică, prietenul meu nu a fost mulţumit cu această limitare. Beneficiind de o bursă Fulbright a început un studiu asiduu de filosofie, fenomenelogie, hermeneutică şi istoria religiilor, care a durat cîţiva ani şi a culminat în 1997 cu apariţia cărţii sale For a Mathematical View of our Religious World. Din păcate, atacul de cord l-a surprins fatal cu puţină vreme înainte de lansarea acestui volum. Atunci, la cîteva zile după ce ne-a părăsit, a avut loc prima noastră întîlnire, de data aceasta în vis. Cum spuneam, atunci am crezut că am visat-o, dar apoi am realizat că întîlnirea a avut într-adevăr loc. Spiritul său eliberat de trup prin moarte s-a întîlnit cu spiritul meu eliberat de trup prin somn, într-o altă lume. Noi i-am spus pînă acum în diferite feluri, de genul “tărîmul viselor”, dar astăzi pot afirma că nu este vorba de altceva decît de o lume cu alte dimensiuni decît a noastră.

Cadrul în care a avut loc întîlnirea noastră se poate descrie ca fiind vid alb-lăptos, un gol în care nu eram decît noi doi. Păşeam sau poate pluteam amîndoi pe un fel de nimic, totuşi consistent deoarece nu cădeam. Nimic nu mi se părea ciudat, exceptînd un singur lucru pe care l-am realizat abia cînd am vrut să dau mîna cu prietenul meu: corpul meu era oarecum răsucit, în sensul că tot ceea ce cunoscusem în starea de trezie a fi partea mea dreaptă era aici stînga, şi invers. Ion Marc îmi vorbea de cartea sa. Încă nu o primisem, dar descrierea făcută de el a fost confirmată apoi la lecturare. Ion îmi spunea că acum va putea să experimenteze în mod concret ipotezele sale, şi să afle dacă au fost adevărate. Este extraordinar, îmi repeta, absolut incredibil.

M-am trezit atunci din visul ce-mi părea ciudat şi l-am notat în jurnal, ca să nu-l uit. După cîteva zile, am primit prin poştă cartea sa. Am citit-o imediat. Nu pot spune că am înţeles-o complet, dat fiind amestecul de religii cu ştiinţele exacte. Iar dacă pe acestea din urmă le stăpîneam, nu acelaşi lucru pot afirma despre primele. Toată viaţa mea am fost un simplu creştin ortodox şi, recunosc, nici  măcar unul practicant, astfel încît niciodată n-am avut îndoieli sau crize religioase. De aceea, nu am poposit pe tărîmurile acestora. Totuşi, formaţia mea abstractă m-a ajutat să înţeleg aproape toate ideile prietenului meu. Nu o să încerc aici să rezum nici ipotezele, nici demonstraţiile: bogăţia lor face acest lucru aproape imposibil; ar însemna să transcriem aici capitole întregi, ceea ce este absurd. Dar pot rezuma ideea centrală. Ion Marc încerca să explice religiile ca sisteme matematic demonstrabile în lumea noastră tridimensională printr-un filtru cvadridimensional. Religia, scria el, nu este decît un sistem ideal creat tot de om pe baza percepţiilor sau a semnalelor unei lumi cvadridimensionale, lume care era pentru omul religios arhaic la fel de reală ca şi lumea în care trăim, şi în care omul poate accede numai după moarte sau, uneori, în vremuri mai vechi, prin iniţiere. Este ceea ce se numeşte “lumea de dincolo” sau, şi acesta era termenul său preferat: “tărîmul celălalt”. Astăzi, concluziona el, noi ştim că este de fapt vorba despre o lume ca şi a noastră, cu nimic mai specială, doar mai bogată în dimensiuni cu încă una, de aceeaşi natură pentru locuitorii ei, specială pentru noi, în primul rînd pentru că nu putem călători prin ea: este ceea ce noi numim timp. Şi nimic, mai spunea Ion Marc, nu ne împiedică să credem în existenţa unei lumi cu cinci dimensiuni, care are faţă de cea cvadridimensională aceleaşi avantaje cum are aceasta faţă de noi, sau cum am avea noi faţă de una bidimensională (altfel spus, plană).

N-am putut fi de acord cu multe dintre ideile lui Ion Marc. Ştiam de existenţa altor lumi cu alte dimensiuni, dar lumi cum ar fi de exemplu cea microscopică. Eram destul de sceptic şi suficient de orgolios pentru a nu crede în existenţa unor lumi paralele cu a noastră, cu fiinţe superioare nouă. În plus, ideea de a reduce religiile doar la atît mi se părea – fără a o putea însă infirma, nedemnă faţă de inteligenţa omenirii, şi exagerată. De aceea am scris un articol-recenzie la cartea regretatului meu prieten, în care am povestit atît întîlnirea avută în vis, cît şi părerile mele despre volum. După cum am spus la început, atunci am fost acuzat de către dl. George Irian, altfel un analist bine documentat şi cu picioarele pe pămînt. Nu înţeleg ce l-a putut abate în aşa măsură de la drumul drept pe care s-a ţinut pînă acum, din tot articolul meu luînd în seamă şi în calcul doar acel amănunt, nesemnificativ de altfel în contextul recenziei. În fine, vom lăsa istoria şi mai ales pe cititorii noştri să judece mai obiectiv decît mine această situaţie.

Atunci a avut loc cea de-a doua întîlnire! Trecuseră cîteva luni de la acel incident. Oricît de incredibil ar părea, cuvîntul meu de om de ştiinţă, căruia numai faptele concrete îi convin şi pe care doar acestea îl conving, stă să depună mărturie că totul s-a întîmplat întocmai. Mai întîi am primit un telefon de la el. Am fixat o întîlnire, la lumina zilei, într-un loc public. Dacă va fi nevoie, sînt convins că mulţi oameni cinstiţi care s-au aflat acolo în acea zi de noiembrie, în jurul orei 10.00 dimineaţa, pot depune mărturie că ne-au văzut. Am stat la o masă dintr-un colţ al cafenelei. Întîlnirea a fost scurtă, dar intensă. Nu l-am atins în tot timpul acesta ca să nu-l jignesc, dar l-am văzut luînd ceaşca de cafea în mînă şi bînd din ea, deci o apariţie fantomatică se exclude. Ţi-am spus eu că este adevărat, mi-a spus. Ce este adevărat, l-am întrebat. Este greu să comunici cu ea, să o înţelegi sau măcar să o imaginezi, dar lumea de rangul patru există, mi-a spus. Era prima oară cînd folosea această expresie, altfel reuşită. L-am privit întrebător. A făcut o pauză, şi a sorbit puţin din cafea. Doar timpul este altfel decît ne-am imaginat atît amîndoi în prima noastră carte, cît şi eu singur în cea de-a doua. Însă, nu mă aşteptam să te-ndoieşti chiar tu, mi-a spus apoi. Dimpotrivă, i-am răspuns. Trebuia să ştii că tocmai eu voi fi acela, doar mă cunoşti. Oricum, ai avut dreptate cu un lucru, mi-a mărturisit. Şi care este acela, l-am mai întrebat. Va trebui să-l afli singur, mi-a spus.

Apoi, brusc, ca şi cînd n-ar fi fost niciodată acolo, a dispărut. Pur şi simplu s-a volatilizat. A fost probabil “răzbunarea” sa prietenească pentru că am scris articolul acela critic. Apoi, a vrut cu siguranţă să mă îndrepte pe drumul cel bun, pe care el îl putuse afla numai prin accidentul tragic pe care noi îl numim moarte, iar el poartă spre “lumea de rangul patru”. Nu pot spune că planul său nu a avut succes, din moment ce am decis să mărturisesc aici toate faptele, indiferent de urmările care nu vor întîrzia să apară, sînt sigur. Dar nu pot face altfel, în căutarea pe care am început-o pentru a afla în ce punct am avut dreptate, şi în care m-am înşelat. Dacă este unul singur, atunci în toate celelalte. Dacă este unul ce le cuprinde în sine pe toate, atunci în nici unul. Răspunsul nu-l ştiu. Deocamdată caut…


[1] apărut în paginile acestei reviste, numărul anterior;

[2] Rudy Rucker, The Fourth Dimension: A Guided tour of the Higher Universes, Houghton and Mifflin, Boston, 1984 şi Mind Tools, Houghton and Mifflin, Boston, 1987

Published by dorin

Full time husband and father; full time writer; full time artist (#fineartphotography). And in the free time, I like to travel, to read and to learn new stuff.

One thought on “Întîlnirea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: